firma

știu că se vb de comercial, poate chiar influenţe etc etc etc.
i do not care. i like it - the lyrics aren t great (still some aren t bad at all), but the sound is at least interesting and also the video - the guy from the story is so alien (kind of johny depp, but still far, kind of no expresion on face), even when crying (more properly not crying, although), and i d love to look just the same (but i don t, so many idonts in my life:)), the girl just a litle goth (although upside down somehow). i think i really like it. sorry ...

sida

am făcut un duș (am vrut rece, dar am o epidermă subțire și a fost călăi),
m-am certat cu ck. când ajunge la "sunt atât de neînțeles" e un mega-idiot și nu e vb de ck aici, ci de mine,
am ascultat o trupă nouă și mi-a plăcut și a ajutat.
sunt fix în starea de vreau să îmi placă ceva și am dat peste cranes și vreau să fie super-trupa începutului de secol (nu e). oricum, nu știu dacă trebuie să ascultați, dar veți citi și veți căuta pe youtube (așa că dau linkuri la final la ce mi-a plăcut).

mă gândeam că urăsc f mult reacțiile astea.
oamenii gândesc pe la colțuri, în somn scorburi sau ascunși prin baie nusuntînțeles_nusuntînțeles_etc (și cum sunt decis că realitatea e o proiecție a fiecăruia, nusuntînțeles e aprioric valid), încât să strigi așa e deja să defechezi ptr că ai mâncat mult.
când amintește altul că e un nusuntînțeles ar trebui reacţionat ok, dar reacționezi nașpanașpanașpa (cred că via un egocentrism extrem și oribil), iar el devine ofensiv și atunci niște ieșiri penibile de ambele părți.

acum a sunat lav să îi caut pe net (ea nu avea și îi trebuia urgent) - ceva despre o comisie europeană. am uitat care. nu contează. nu am găsit ce dorea și a închis precipitată telefonul. de fapt, frust.
și atunci cealaltă specie a preluat controlul - impetuoasă, glacial-strălucitoare. ea trebuie să distrugă omenirea. ea a scris un sms cu toată violența de care era capabilă, încercând să atingă dincolo cel mai vulnerabil punct. nici o ștersătură.

lav a sunat, ea a închis, lav a trimis sms, ea a citit imperturbabilă că era f urgent, își cere scuze și șeful care o presa era acolo și a trebuit să închidă, că mă sărută ... atunci totul s-a dereglat, s-a mărit creierul, s-a modificat ADNul - o stare de a violența insuportabilă în care subiectul violenței se suprapunea peste propria persoană (încă umană?), stare de tibii sparte în muchiile mesei, de spus ceva dezgustător și definitiv (ceva perfid, vulgar, oribil).

m-am calmat greu. la fumat nu era nimeni. în birou nu se mai fumează, dar e un loc special amenajat - i hate special și implicațiile de tip corporatist cretin privind socializarea. nu am sunat oricum (știam că seara va fi în regulă totul). nu îmi amintesc nimic. cât am fumat am fost blank.

oricum, cred că atunci m-am gândit prima oară să lansez zvonul că am sida.


linkurile:
everywhere
beautifull friend
jewel
fragile

cub

Photo Cube

xxx me

e mai bine să evit orice contact.
 nu cred în evoluție/involuție/revoluție, ci doar în schimbare. 
însă nu pot locui aici fără să fie rău. foarte rău.
și nu pot așa. am nevoie de o terapie urgentă și radicală.

dacă mă închid un an de zile în casă e mai ok.
 să dorm mult. foarte mult. să prind ferestrele în scânduri,
să plec în viena sau undeva să nu știe nimeni de mine
și să nu ies niciodată din camera de hotel.
să sufăr de foame, să reprim toate dorințele și toate nevoile.
să dansez gol sub luminile neoanelor de publicitate
ce se strecoră printre scândurile din ferestre.

dacă rup toate canalele de comunicare e mai ok.
 deschid televizorul la sfârșitul programelor
și rămân cu chipul imperturbabil în fluxurile intermitente de lumină.
în final, mecanismele transformării se vor accelera.
altfel doar țin ascuns my litle dark secret my litle dark secret
până mă fac țăndări.

credeam că e lipsă de personalitate sau, în cel mai bun caz,
simple exerciții reușite de socializare, de empatie voluntară etc,
însă e un instinct de apărare prin imitație:
sunt ca tine, te înțeleg, aș putea să mă îndrăgostesc de tine.
nu sunt nimic și îmi pare rău,
nu te pot iubi, nu te pot înțelege, nu sunt tu și nici altul.

credeam că vreau să fiu adorat, însă nici asta nu ar schimba nimic:
un alt cer albastru, ceva cald, 
ceva neobișnuit, ceva oribil, ceva fără sens.

cred tot mai mult că sunt și alții urcând, zbătându-se 
să ajungă în punctul unde soarele nou strălucește necruțător. 
nu știu dacă vreau să-i cunosc,
dar simt nevoia să știu că există - poate e ultima barieră
pe traseul acestor transformări, spaimă ce separă dispariția speciei

de derapajele psihice, de imbecilitatea senzațiilor de superioritate.
vreau să știu și atât. între noi nu trebuie să ne prefacem:
nu trebuie să ne iubim, să comunicăm afectiv,
 să ne atingem.

sprintăm către ziua ce se deschide cu soarele ei negru și nou,
brize tandre se sparg de mușchii elastici și înfierbântați ai corpului.
 nu se aude nici o respirație,
doar sunetul inimilor noastre pulsând în cadență.
 doar pielea albă, aproape transparentă împăștie o lumină polară
de pe înaltele canione ...

specii

știam procesul. m-au speriat concretețea, detaliile sau nu m-am gândit serios niciodată (mai aproape nu am vrut să știu), chiar dacă inconștient mă preocupa de ceva vreme. ca atunci când presiunea atmosferică e mare și auzi pocnituri mici în urechi, dar asta e o chestie care îmi place, iar aici nu.

inteligența, legată de neuroni și sinapse și etc, explodează în anumite perioade și începe să decadă lent de la vârsta de 39 de ani, când se pierd neuroni, se atrofiază trasee sinaptice. nu știu dacă era așa oricum, fiind setat pe 39. nu contează.
fix 39 de ani. și eu am 28.

am ascultat mai multă muzică, am reînceput să cânt la chitară (+ penibilul de a încerca să compun), am scris puțin mai mult decât de obicei și atât. dar era acolo să râcâie, să producă un accident de avion, să fută somnul.
și pentru că a lovit plexul, am adus vorba despre asta. la celălalt capăt nu a produs panică nici o secundă și m-am simțit puțin penibil că mi-a fost frică.

ceva nou, care are f mică legătură cu asta sau are o legătura f clară în capul meu și e prea futilă să o redau aici. nu contează.
ideea e că există oameni modificați (ptr că evoluție/involuție sunt subspecii ale schimbării, dar altă dată asta poate) și primitivii, iar asta se poate construi chiar pe criteriile afectivității sau conexe ei.
punând asta în terminii unei culmi relaționale (discutabil, dar ideea se înțelege), pot avea, de exemplu, relații sexuale și asta să fie f diferit nu doar în raport cu partenerul, cât și cu propriul sex. față de un primitiv mă diferențiază controlul, ptr că nici măcar nu mă intereseză senzațiile mele, ci ale partenerului. sunt asenzitiv (și chiar îmi pierd simțurile, încep cu mirosul ptr că ontogenetic a venit ultimul și nu cred că e de la fumat). cu indivizii asemănători comunicarea e probabil o reminiscență pe traseul modificărilor incomplete. ptr că și ptr ei sexul e obositor și ieftin, iar partida nu e o nici măcar o scăpare fiziologică sau whatever. pur și simplu te atașezi de animale vulnerabile.
mișcări reci, calculate matematic, o mușcătură ușoară pe gât, o mângâiere încordată cu vârful degetelor pe interiorul coapsei, nicio scăpare pe drumul către soarele negru și nou. termin dacă și când consider că i-ar face plăcere și oricum orgasmul face greață. sado-maso se apropie mult, însă deraiază definitiv în final. ptr că dominarea produce plăcere și e explicită, ptr că se subsumează controlul unei senzualității?

de fapt, e un salt imens. îmi imaginez primitivul mai apropiat de maimuță, decât omul modificat de un om. desigur, afectivitatea cu care celălat se consideră investit pierde credibilitatea în 1, 2, 3. va suferi (deși de obicei continuă explorarea senzualității, nu știu dacă neapărat compensativ), însă îmi dau seama că asta nu îmi produce nici o reacție. ptr că vezi un câine rănit pe stradă și îl îngrijești o vreme, îl iei acasă și îl iubești, dar el e altceva, altă specie.

știu că sună f aiurea, că ar trebui să producă valuri de rău, dar cred că mi-ar plăcea f tare să fie așa.

p.s. și trebuie să spun asta neapărat: azi am decis, în timp ce îmi cumpăram țigări, să mă rad complet. capul, brațele, pieptul, spâncele ... tototototot. așa cum vot arăta oamenii în viitor. fază puțin penibilă, puțin clișeu, dar acum chiar nu mă interesează deloc ...

testing testing

tocmai spuneam cuiva uite ăsta e blogul și ești prima persoană care află și apoi am adăugat repede să nu spună nimănui, dar mi-am dat seama că e nașpa și că nu contează până la urmă, că nu știu ce vreau să fac cu asta (ceea ce e f adevărat) și tra la la ...

asta ptr că sunt special și stupid și inconsistent ca de obicei. și mi se întâmplă fix din primul post. bleahhh!
nu vreau să spună. nu încă. pentru că mie oricum îmi e rușine să spun. aș simți că implor pe cineva să mă privească într-un moment în care aș fi f vulnerabil și nu pot așa. în secret, însă, bine ascuns acolo, toți vrem să fim văzuți când suntem vulnerabili.

de fapt, exact în clipele astea cred că vreau să fie ceva bizar și drăguț (=nu simpatic ș.a., ci oarecum apropiat de manierat).

acum câteva luni (de fapt e mult mai mult), când am trecut prin perioada aia f nașpa, vroiam ceva în genul lui demostene dintr-o trilogie SF a lui o s c., cu mailuri și posturi care să schimbe politica lumii sau măcar în ro, cu identități periculoase și ficțiuni and, my contribution to demostene's, supreme art (în ro mi-e jenă să spun asta).
de fapt, alt loc sterilizat de spart capul ...

dar piesa asta mi se pare frumoasă ...