gravitational cuantic love I

- John, ai pus apă la peşti?
- Da, Sir, dar nici ieri n-au băut nimic!
- Atunci, du-te afară şi udă florile.
- Sir, dar afara plouă.
- Nu-i nimic, ia-ţi umbrela.
- Sir, trebuie să vă spun totuşi că

antichrist

nimeni dintre cei apropiaţi nu a gustat filmul ăsta, cu excepţia câtorva prieteni, pe care ii vad prea rar si putin ca sa am timp sa vb cu ei serios despre. e vb de antichrist al lui lars von trier.
povestea e simplă. pe scurt:

în timpul unei partide de sex, o femeie scapă de sub supraveghere copilul, care ar fi trebuit să doarmă, dar care se trezeşte, ia ursuleţul şi se aruncă de la ferestră (evident, cam în momentul orgasmului ei). tipul cu care se culca atunci, încearcă să o ajute să îşi revină (prost ca toţi bărbaţi, va adaugă într-un interviu regizorul, and i coudn t agree more), o ia cu el într-o cabană, undeva departe de lume, munte, pădure plus trecerea peste un pod (când tipa reuşeşte cu greu să treacă pe blocaj psihic), unde încearcă un tratament psihiatric etc.
aici, cu ajutorul stupid al lui (tipul e psiholog şi aplică tratamente depăşite ca toţi psihologii), tipa începe să deraieze tot mai mult, de la dezvoltarea unor tendinţe sado-maso (cere să fie lovită, iar când e refuzată fuge în pădure şi se masturbează - scenă f dark fantezy şi teribil de excitantă) la negarea propriei feminităţi şi tăierea cu o foarfecă a clitorisului.
amintesc şi viziunile pe care tipul le are în pădure, legate de o vulpe vorbitoare, de o căprioară care aleargă cu un pui avortat agăţat de ea etc.
enfin, tipa moare, tipul scapă (cred??). not really happy ending.

well, acum de ce mi-a plăcut şi ce am văzut eu la film?

sună fff bine şi în franceză protege moi
have to see also the movie. de la antichrist nu m-a atins nimic nou. poate ăsta are bafta să o facă :p

zen

reciteam concepţia lui heidegger cu privire la mitul peşterii, unde demonstraţia lingvistică rămâne fascinantă şi conturează sensuri (şi eu deplângeam cândva decăderea filosofiei la analiză de limbaj - eram totuşi prea dur). nu mă complic cu interpretarea pe aletheia platonică ca stare de neascundere. cine vrea căută.
am înţeles însă altceva - adevărul e o relaţie

pauză

şi cu astea luăm frumuşel o pauză de bloggărit.
viaţa mea nu e publică şi nu vreau să mai plâng pe aici. ceea ce sunt acum e încă un ceva plăpând şi trebuie protejat cumva.
m am trezit f de dimineaţă. îmi propusesem ca duminica să las corpul să stea în pat cât vrea, dar se pare că l am dresat deja f bine și, fără sonerii, s-a ridicat din pat (şi din aceleaşi vise care îmi fac rău încă o vreme), puțin chiar împotriva voinței mele. eram ușor supărat, dar apoi i-am mulțumit și a fost bine. cafea caldă când încă crepuscul afară. în plus, prima recompensă: am văzut prin fereastra deschisă venind primăvară și am ascultat primele păsări anul ăsta.

mai auziţi de mine dacă e cazul pe clubliterar.com - sunt florin bratu și sebastian brei (recunosc oficial / am clonă :p), iar la finele anului sper să îmi puteți citi cartea.

ok.
am stat şi m am gândit după o discuţie cu un mascul alpha şi apoi cu o prietenă şi mi-am dat seama că eu când sunt îndrăgostit ofer totul şi nu cer nimic. şi ce dracu, mă îndrăgostesc de o femeie, nu de o zeiţă.
so ... iau o pauză şi mă gândesc la ce vreau, ptr că, deşi de tot râsul nu ştiu exact. adică ştiu ce vreau de la mine (problema e să şi încerc să fac - asta altă poveste), dar nu ştiu ce vreau de la o ea.
mă gândesc şi pun aici. de pildă, femeia fatală vine mâine şi îmi spune baby, eşti perfect, ai 1 minut să îmi spui ce pot să îţi ofer ca să mă ţii lângă tine. şi, just in case, chiar nu am idee deloc ce să îi spun. adică într-un minut o să reuşesc să îi cer doar :
- seeeeeeeeeeeex (iar aici pot cere detaliat dacă e cazul :p)
- ăăăăăă
- îîîîî
- mmmmmmmmmmmm
apoi tipa spune 59, 60, stop şi mă tem că ultimele lucruri nu mi le poate oferi şi mă lasă cu ochii în soare.
deci ... nu deranjaţi, procesez. revin eu cu un later edit.

Later edit>
- să mă iubească şi să mă facă să o iubesc. nu un râu tumultuos şi rapid de munte, care să treacă pe lângă mine repede cu refulările izbucnite la suprafaţa, ci un estuar imens, adânc, misterios şi calm la suprafață, care să mă ţină viaţa asta şi să mă uimească și care să crească tot mai amplu.
- să mă ţină în braţe când sunt zob (nu ar trebui să fiu, but life sucks sometimes). ca pe un copil? da, dacă trebuie, ca pe un copil, conștient doar.
- să mă cunoască f bine, să asculte ce îmi place şi ce nu, să ştie când să mă ia uşor şi să mă mângâie şi când să producă o criză pentru mine atunci când nu reuşesc să-mi revin altfel,
- să facem dragoste f des :p şi de fiecare dată mai altfel, adică uneori doar sex, futai pur şi simplu în toaletă unui club - hormonii își cer și ei drepturile.
- mă descurc eu singur oricum (sau aduc un ciocan mai mare :p), dar aş vrea să fie acolo când îmi e greu şi să ştie să îmi dea încredere - sărutându-mă, făcându-mi un ceai, luându-mă cu forţa la un concert în oraş sub ameninţarea că mă părăseşte şi sub promisiunea unei nopţi fierbinţi dacă vin.
- să aibă încredere în mine, să îmi spună când o doare şi eu să fac totul să o ajut, să îmi spună când fericită şi supărările ei/mele de peste zi să se evapore când râdem unul la altul.
- să poată plânge cu mine atunci când simte nevoia sau doar să se prefacă atunci când are chef să o alint (e femeie, nu) şi să mă lase să o tratez ca pe o prinţesă atunci până-i trece.
- chiar dacă stau lipit de ea pe canapea uneori, să mă lase să plec în ţările mele tăcute, apoi atunci când voi fi stat suficient acolo să mă cheme la ea (well, o ieşire din baie într-un prosop care cade fix când vb cu mine ar putea ajuta - men are so easy sometimes, i know) şi, după ce facem dragoste, să mă întrebe ce am descoperit pe acolo și de ce nu am sunat-o ptr că i-a fost dor de mine.
- ptr că esenţa mea e aerul calduţ de primăvară ori cel melancolic al toamnei și te învălui calm din toate părţile, să mă ajute să învăţ să fiu și vânt turbat și năprasnic şi furtună ori ger devastatoar şi să mă ierte de fiecare dată când voi fi aşa şi rafalele o ating.
- să o privesc dimineaţa, în timp ce fumez şi beau cafeaua, cum se îmbracă pentru servici şi de fiecare dată să mi se pară f frumoasă şi unele dimineţi să o fac să întârzie la servici din cauza asta :p
- să fie elevul meu preferat, să fiu profesorul ei favorit, să fiu elevul ei preferat, să fie profesorul meu favorit.

mă mai gândesc cred.

brichetă, exrtratereştrii şi icre

am luat un pachet de ţigări şi am primit o brichetă. ar trebui să îmi displacă fazele astea de marketing, dar îmi plac.
seara mi-am dat seama că am mâncat doar o ciocolată twix, iar când am coborât din maşină la un restaurant să mănânc ceva, am luat o cutie goală de cola şi nişte hârtii să le arunc la un coş (măcar asta am câştigat din povestea cu L - iniţial făceam toate chestiile gen nearuncat chiştoace pe geam, trezit dimineaţa şi altele ptr că speram că asta va face ca totul să fie bine cu noi, acum le fac fără să mai sper că). ideea e că am aruncat cu resturile alea şi bricheta abia primită.
şi mai mişto e că am pândit apoi şi când îmi părea că nu e nimeni, am cautat prin coş bricheta. legea lui murphy, fix când eram cu mâna prin coş (era curat şi aprope gol, da?!), trec două tipe care mă privesc ca pe un extraterestru îmbrăcat frumos care caută prin gunoi.
extraterestul le priveşte apoi şi el, ele râd, el râde, apoi una se întoarce şi face cu ochiul. extraterestrul face şi el, anemic şi surprins şi intră în restaurant, unde serveau nişte extratereştrii răi care abia serveau şi el a plecat şi a mâncat mai târziu o felie de pâine cu icre la un prieten.

help?

iubesc f tare o fată care iubeşte un tip care nu o iubeşte.
o fată mă iubeşte f tare pe mine, care nu o iubesc.
isn' t it ironic? sau mai detaliat şi explicit:

mă întreb pe cine iubeşte tipul care o iubeşte pe cea pe care o iubesc eu? şi cine iubeşte pe fata care mă iubeşte pe mine? probabil răspunsul e "pe nimeni" şi "nimeni" şi linia se închide aici cu o simetrie perfectă, care are punctul de mijloc între mine şi tipa pe care o iubesc. păcat că durerea nu e şi ea distribuită egalitar (deh, e capitalism, nu? şi e distribuită liber) şi doar pe mine şi pe ele ne doare că cel iubit de noi nu ne iubeşte. cea care mă iubeşte plăteşte cel mai mult pentru că dincolo de ea nu e cineva care să o iubească şi ţine în braţe, cel iubit de cea pe care o iubesc plăteşte cel mai puţin în ecuaţia asta.
şi de unde toate astea?? din propria mea prostie de a crede că e suficient să iubeşti şi că nu trebuie să faci nimic doar ptr că iubeşti f mult şi că celălalt ştie şi simte asta. cum dracu să simtă dacă nu o arăţi? evident, am înţeles târziu, poate prea târziu - asta deja nu mai pot eu decide, ci cea pe care o iubesc. deşi, cred că ar trebui să decid eu, dar eu nu pot decide decât să îi spun la revedere, iar când va plânge peste un timp ptr că în vocea mea nu va mai auzi dragoste să pot rămâne rece.
la ipoteze, dacă nu eşti unul dintre actori râzi să te strici. bine, şi dacă eşti actor tot o să râzi :)) - eu vreau să rămân cu cea pe care o iubesc. cea care mă iubeşte vrea să rămână lângă mine. cea pe care o iubesc vrea să rămână lângă cel pe care îl iubeşte şi cea care mă iubeşte vrea să rămână lângă mine. puteţi spune acoperişul cărei case e de culoare roşie, cine creşte un peştişor xiphophorus maculatus şi cine fumează marlboro?
din punctul meu de vedere o soluţie ar fi dacă cea care mă iubeşte ar avea o relaţie cu cel pe care îl iubeşte cea pe care o iubesc. cea care mă iubeşte a pus epitetul bun de telenovelă la asta. ne credem speciali toţi în povestea asta şi suntem nişte oameni atât de normali şi de proşti, incapabili să luăm decizii, incapabili când le luăm să le păstrăm, incapabili de constanţă, mici de tot şi răi şi buni şi mai ales atât de proşti. specială era o relaţie şi o dragoste care să bată timpul ptr că am descoperit atât de trist că ce mi se întâmplă mie e un lucru atât de îngrozitor de comun. nici un gest special faţă de ce simţim, nici eu, nici ele, nici el - sclavii propriilor emoţii. incapabili să depăşim propriile egoisme şi orgolii. ne amestecăm între noi sexele şi saliva şi spunem că asta e dragoste, că asta e viaţa, că pizda mă-sii.
revenind, o secundă soluţie ar fi dacă eu aş avea o relaţie cu cel pe care îl iubeşte cea pe care o iubesc şi cea care mă iubeşte ar avea o relaţie cu cea pe care o iubesc. mă urmăriţi, da? vă amintiţi combinările de patru luate câte doi??? :)))

glumesc, ce pot face?! de fapt e what a fuck is this??? vreo sugestie?? chiar aş avea nevoie ...
adică mie nu îmi vine în cap decât să iau o pauză (alta) cu ambele fete şi să mă concentrez cât pot să le fie bine ambelor. şi hei, pământul încă se învârte conform calculelor.
so ... any other ideas?


later edit:
telefonul -
evident că nu am rezistat şi am construit o discuţie telefonică în care să o întreb de ce vrea să se gândească iar la ce alege dacă a ales până acum de vreo câteva ori şi să recapitulăm împreună - se sărută cu el, rămâne cu mine ptr că are atâtea să împartă cu mine, face dragoste cu el, mă cheamă de câteva ori înapoi acasă, apoi alege să nu o mai aştept că e cu el, alege să fie singură, după singurătate sună, vorbim şi facem dragoste, apoi îi pare rău că a fost slabă şi vrea să rămânem amici, mă comport amical (poate prea amical, e drept :p), mai visează puţin la el şi sfârşim iar făcând dragoste şi stând împreună o săptămână, iar azi are nevoie de timp să se gândească. serios?? ce dracu să aleagă ea a enşpea oară? să fie singură? să rămână cu mine? să mai încerce cu el? toţi bărbaţii sunt la fel mi s-a spus. şi aşa şi e, diferenţa e când unul chiar te iubeşte. şi în plus, toate femeile sunt şi ele la fel. de fapt, oamenii sunt toţi la fel deep inside, diferenţele sunt absolut insignifiante şi doar uşor amplificate fals de ochii sau mintea care îi caracterizează. bineînţeles, doar persoanele de faţă de exclud, ele sunt toate speciale. bullshit, sunt la fel de fraier ca voi şi voi sunteţi la fel de fraieri ca mine. poate asta ar trebui să fie un motiv să nu ne mai rănim unii pe alţii aiurea, suntem şi aşa suficient de proşti. şi să ştim că societatea noastră va fi îngropată în singurătăţi de tot felul şi poate noi suntem ultimii reprezentanţi ai unei frumuseţi aparte de a fi lângă cineva, o frumuseţe care se va pierde curând, pentru că suntem şi primii reprezentanţi ai lumii ce vine şi care distruge tot ce e totuşi frumos în aceasta de acum. am aflat deja că incapacitatea de a merge prea departe alături de cineva, oricine scade îngrozitor, incapacitatea de a avea o relaţie pe termen lung tinde spre infinit. foşti îndrăgostiţi care rămân lângă partenerul acum cuplat cu altcineva devin un lucru comun. cam aceasta e ceea ce urmează şi aici greşete francezul care îmi place. va fi singurătate, dar altfel decât crede el.
cel mai dureros e că eu, iubind, chiar o vedeam specială (deh, cine iubeşte o persoană normală şi comună??? toţi iubim persoane deştepte, frumoase, speciale, complexe, divine :))))), când de fapt a făcut întotdeauna ceea ce mi s-a spus că va face, ceea ce ar fi făcut orice altă femeie. calculam acum şi săptămâna asta frumoasă vine la 3 luni de la despărţire şi mi-am amintit că până şi asta mi s-a spus (îţi aminteşti lorna, aşa-i, doar că tu ai spus împacare atunci nu şi ptr cât timp?).
deci ce vei alege tu, cea pe care o iubesc? şi cât te mai pot crede oare?
hm. cam asta vroiam să îi spun la telefon şi să o iau cu forţa undeva în oraş astă seară târziu, să aleg eu ptr ea pentru că ea e iar praf (evident, m-aş fi ales pe mine ca să fiu sincer :p), să fac dragoste apoi cu ea şi să o ajut să definitiveze o structură ptr prezentarea arhetipurilor lui jung la care lucrează, apoi iar să fac dragoste şi dimineaţa cafea şi omletă, apoi să plec şi să mă cheme să îmi ofere o floare frumoasă, se îndrăgostească de mine ptr că nu ar rezista şuvoiului de dragoste cu care o înconjor şi după mai multe asemenea lucruri să murim amândoi cândva, încă îndrăgostiţi unul de altul şi de cicatricele astea şi poate să ne reîncarnăm într-o poveste mai frumoasă ca asta. dar, are vreun sens telefonul ăsta?

comfort zone

super vulnerable. i m a lazer

nu prea înţeleg de ce oameni vor să pară uneori altfel.
adică înţeleg, dar e atât de stupid. e aşa curajos să pui masca şi să te prefaci că totul e ok? e atât de fals şi e atâta frică, de fapt. frică de faptul că ţi-o iei în barbă în majoritatea cazurilor şi te aduni de pe jos cam ameţit apoi. ei şi?
e trist (şi tristeţea ar trebui ridicată la rang de criteriu epistemologic) ptr că, de fapt, pierzi inocenţa şi cu ea şi încrederea în ceilalţi. majoritatea luăm în braţe pe: "cine, eu? nu mă tem de nimic, pot să mă descurc în orice condiţii, nu am nevoie de nimic de la nimeni , never ever. plouă şi merg pe jos, nu vreau umbrela ta, e frig şi îmi cumpăr încă o pilotă plus un calorifer maaaare, nu mă strânge în braţele tale calde, mă descurc perfect în orice situaţie. dacă îmi ard vintrele, pot să mă masturbez - atât de SINGUR, FRUMOS, PERFECT şi PUTERNIC pot fi"