hmmm

în teorie se pare că încercăm încă să ne împăcăm.
în practică ... well, e puţin mai dificil îmi dau seama. nu ştiu exact cum e pentru ea, clar nu cred că e uşor, însă ştiu destul de bine cum e pentru mine. sunt momente când fericirea erupe din mine în valuri imense de lavă, când nici măcar ea nu îmi poate provoca nici o zgârâietură şi alte momente când cad cumva în mine atât de adânc încât iadul inventat de creştinism e un deliciu în comparaţie.
în primele momente totul devine posibil, totul e la o întindere de mână de mine. voi deveni celebru şi nemuritor, creierul meu va fi secţionat după moarte şi aşezat sub telescoapele cele mai performante, trupul va fi îmbălsămat şi închis sub cupola de sticlă

vodcă

stau în boxeri, e aproape 00.00. între 00 şi 01 m-am şi născut, nu pot şti sigur dacă am ascendent în scorpion sau săgetător şi nu mă interesează, oricum între 0 şi 1 e un infinit întreg dacă nu cumva sunt mai multe. câte infinituri are un infinit?
cânt la chitară ceva din eric clapton - it s late in the evening. nu se numeşte aşa şi nici nu contează exact cum se numeşte. mai am, de fapt, un medalion la gât, plus şnurul de care e agăţat medalionul şi pana de la chitară între degetele uneia dintre mâini. cu pana nu aş putea oricum acoperi nimic din corpul meu dacă ar trebui, dar nu trebuie. chitară nu am încă, dar strâng bani să îmi cumpăr una scumpă şi violet pentru că îmi place culoarea.
ştie cineva o marcă de votcă românească, o băutură simplă, aşa cum sunt de obicei îmbrăţişările

requiem for a dream

cred că există momente când filmele pot fi mai bune decât sunt în realitate.
am revăzut requiem for a dream ieri şi, deşi acum îmi pare mai slab decât atunci când l-am văzut prima oară, m-a atins mai tare.
filmul vorbeşte despre dependenţa de droguri, oferind cumva două poveşti paralele, a mamei şi a fiului şi prietenei acestuia (care prietenă e jenifer connely destul de tânără, dar care arată f bine de atunci :p - i am twisted se pare). pe tema asta a drogurilor trainsppoting rămâne totuşi master-piece-ul.

rendez-vous

azi chef de ceai si, pe cale de consecinţă, ieşit în oraş. nu, nu era încă ninsoarea şi vremea nebună de acum la ora 2 când am ieşit.
la rendez-vous o tipă f mişto (genul matur-soft) m-a trimis la nefumători pentru că nu mai erau locuri, cu promisiunea că mă repoziţionază prin sală după ce se eliberează o masă. îmi scosesem resemnat cartea pe care o aveam (evola despre graal, desi eu salivez după a sa metafizică a sexului - hei, nu am spus sex, ci metafizică a ...). citeam din ea când am auzit tipa de la bar supărată că nu a primit nicio o floare. nu am putut reţine un zâmbet la care a zâmbit şi ea şi, probabil fără legătură, mi-a găsit o masă la fumători.
drăguţ e că ajuns la fumători am constatat că nu mai aveam ţigări. aşa că m-am gândit să ies să cumpăr. aveau şi acolo (e drept, doar camel şi winston), dar mi-a venit să îi cumpăr tipei o floare - am găsit ghiocei.
aşa că la nota de plată, i-am lăsat florile şi am scris pe notă că e "8 martie :)".

acum ziua asta e f frumoasă pentru că dacă e orice rău pe aici, pur şi simplu îmi imaginez zâmbetul ei când a luat nota.

Later edit - şi chiar ajută. seara a fost ceva f urât din partea lui L, care prin submisivitatea de care dă dovadă mă îngrozeşte şi nici măcar nu îşi dă seama că face asta. de unde concluzia că nu cred să existe femeie care să nu plângă după submisivitate, oricât ar clama altceva. ideea e că eram iar praf şi am ieşit de pe mess şi etc, am cântat ceva la chitară şi am luat graalul să citesc, ceea ce mi-a amintit de ceai şi de tipă şi pur şi simplu zâmbetul m-a ţinut până am adormit.

maria

tipa are ceva special. dificil de definit, însă de când am cunoscut-o mi s-a părut că pot învaţa enorm de multe lucruri. pur şi simplu fascinaţia aceea.
well, scria pe un site şi i se cam rupea de cum scrie, iar eu eram frustrat de faptul că ştiam că poate scrie infinit mai bine decât o făcea şi încercam să o ajut, fără prea multe reuşite ptr că pur şi simplu i se rupea.
apoi mi-a făcut o confidenţă la care nu mă aşteptam. lucra într-un video-chat şi mi-a arătat pozele. baaaang. well ... great body am spus,

muzică ce cred că începe să îmi placă mult

priscilla ahn
http://www.youtube.com/watch?v=MKfDwChOoHI&feature=related
melissa laveaux
http://www.youtube.com/watch?v=OQQhV7dfjmc
allie moss
http://www.youtube.com/watch?v=ZagcFIF793A
julia kent
http://www.youtube.com/watch?v=7zlfUukTYf8&feature=related
jomi massage
http://www.youtube.com/watch?v=hS3ME2AD4hU
nicole simone
http://www.youtube.com/watch?v=VLGc34kFxTI
splander
http://www.youtube.com/watch?v=rx5Oavrra18
callmekat
http://www.youtube.com/watch?v=RopVIgA7wcs&feature=related
cohen
http://www.youtube.com/watch?v=s6jAE_yS0co
anjulie
http://www.youtube.com/watch?v=Dc96P_z_Los
klima
http://www.youtube.com/watch?v=s5XOyUUTHpQ
daphne
http://www.youtube.com/watch?v=0D2PRIsdfZs

and tonight i d like a singer or an actress to make love to :p

experimente

well, o medie de 92% (enorm mi se pare) dintre participanţii la teste psihologice legate de comunicarea socială a emoţiilor au avut această reacţie la emoţii de orice tip. în speţă, confruntat cu o emoţie, individul o povesteşte şi simte nevoia puternică de socializare (cu o singură excepţie, în cazul emoţiei legate de ruşine, unde forţele de contracţie, să zicem aşa, sunt mult mai puternice şi probabil doar când încrederea în receptor capătă rol preponderent nevoia comunicării se manifestă).
există diferenţe pe vârste. chiar dacă toţi comunică emoţia în procente similare, cu vârsta această comunicare schimbă accentul de la nevoia de sens, de înţelegere a emoţiei, la accente legate de asumare a emoţiilor, fără prezenţa sensului, dar cu o mult mai mare pregnanţă, cu amintirea mai exactă a detaliilor.
nu există diferenţe pe sexe la nivelul reacţiilor declanşate de emoţii, dar există diferenţe majore legate de receptori. în cazul femeilor receptorii pot fi variaţi, câtă vreme în cazul bărbaţilor, obişnuiţi din copilărie să nu se manifeste emotiv, afectele sunt comunicate doar anumitor receptori, în majoritatea cazurilor fiind vorba de parteneră. şi mă gândesc să încerc de acum cu mine să comunic emoţiile mai variat la nivelul alegerii receptorilor şi să încerc să văd ce efecte pot apărea. nu că îmi place să fac asta, dar mă gândesc că sunt educaţional condiţionat şi asta e frustrant. reconstituind, reacţiile mele de comunicare emoţională au fost oarecum ciudate. adică am avut blocaje de tipul incapacităţii de a comunica dacă apărea sexul şi invers - boală relativ veche. cele două au mers/merg ffff rar împreună şi cu f puţine persoane din câte mă cunosc până acum.
mă întreb cum poate diferenţierea asta pe sexe să influenţeze relaţiile interpersonale, în contextul în care motivaţiile submisivităţii feminine (oferite într-un cadru moral-religios mai ales) au dispărut şi asistăm mai degrabă la deraieri clare de reprezentare ale feminităţii în constructele pe care femeia modernă le face. şi iar mă raportez la houellbecq şi iar sunt convins că e f aproape de ceva nou şi virtual real, dar greşeşte oribil pe undeva. femeilor le va lua f mult timp nu să se elibereze, ci să înţeleagă corect libertatea, cel puţin până atunci, societatea clonelor lui houellbecq e imposibilă. abia după aceea, indivizi compleţi şi liberi ar putea-o crea, însă va fi f trist dacă nu vor găsi alte soluţii.
şi la chestia cu dereglările modificării raportului femininului cu sine fac legătura şi cu un film din care am văzut jumătate şi care e tot al lui von trier şi se numeşte manderlay (după ce îl văd scriu despre dacă gasesc ceva interesant de zis şi nu epuizez tema cu cei cu care ţin musai să vb luna asta. ştiu că doar ptr mine pun şi trier nu interesează aşa mult, dar deh, sunt marele masturbator al lui dali dacă e nevoie). în film, un grup de sclavi eliberaţi cerşesc din nou sclavia şi bătaia cu biciul către chiar eliberatorul lor (o femeie de altfel). experimente pe treaba asta au fost făcute şi reacţia emoţională e un argument şi pentru traumele post lagăr de concentrare.
well, aşa mă tentează să fac nişte demonstraţii nazi ... dar mă abţin :p