kind of fucked up

without

2011-11-11T15:59:00.004+02:00

s au intamplat multe.
cel mai interesant: nu am mai scris nimic. ma refer mai ales la ce ar fi vrut a fi literatura. si nu cred ca am resimtit ceva f acut.
a venit si pe un fond de deziluzie ca nu sunt suficient de bun. ceea ce era f just.
ar fi bine daca as putea scrie versuri pe care sa le pun apoi pe chitara, dar am nevoie de bani de chitara (ceva mai ok nu reghinul vechi pe care il chinui) si n am.
ideea e ca si asta e tot arta si parca vad ca o sa mi se ia.
mai ales ca m am apucat de afaceri - kind of art, also. pot argumenta, da nu simt nevoia aici. oricum, pana imi iese asta, cui imi da 1500 lei ptr un ovation ii cant 3 cantece :D

sibiu

2010-08-30T16:48:00.003+03:00

bai, nu am mai făcut nimic. invers nu e valabil. nimicul nu m-a făcut pe mine.
en fin, pe weekend am fost la sibiu unde am avut 2 piese, parsifal si lancelot, am vazut costume faine şi o reprezentaţie frumoasă a zânelor din zalău (şi eu am râs de nume, dar chiar au făcut ceva mişto pe acolo), am întors capul după câteva costume pe acolo, m-am tot distrat urmărind nişte nemţi căldărari cumva, mă rog, un fel de post punkeri cam nebuni şi etc.
obositor, dar f frumos. nu pun muzică. nu pun poze că mi e lene :))))
de fapt, acum sunt pe viteză pe la servici şi n am ce face şi mă gândesc să nu îmi închidă ăştia blogul sau mi ştiu eu ce.
la următorul post, dacă apuc să îmi cumpăr chitară (a da, şi am văzut un ovation la o trupă acolo de mi au picat ochii), postez direct un cântec care va fi un cover după 9 crimes al lui damien rice.

blonde redhead

2010-07-03T13:08:00.003+03:00

cu cât îi ascult, îmi plac mai mult

Primele 3 antropogeneze - Popol Vuh

2010-06-18T19:23:00.008+03:00

Prima creaţie
După acoperirea pământului cu vegetaţie, a urmat popularea acestuia cu fiinţe animate care ar fi trebuit în schimbul vieţii să îşi îndrepte rugăciuni şi să adore pe Creator. Astfel au apărut primele forme de viaţă cărora le-au fost delimitate areale clare. Tzakol, Bitol, Alom şi Quaholom sunt cei patru zei care le înzestrează cu mijloacele de expresie – triluri, răgete etc, separând fiecare grup şi devenind astfel stăpânii acestora. Apare implicit în acest pasaj şi o clasificare a acestor fiinţe, după un criteriu nu tocmai aşteptat - modul de exprimare prin sunete al fiecărui grup, acelaşi criteriu ce împarte între ele regatele, ţările ori grupurile etnice de astăzi. Şi ne întoarcem din nou la cuvânt, cu care ne vom reîntâlni în fiecare etapă a creaţiei. Liric, modul de redare poate fi privit şi ca o personificare, însă prin chiar definiţia acestui procedeu literar, se umanizează un element, în acest caz fiinţele animate, ce vom vor deveni animale.

Totuşi, aceste fiinţe nu puteau adora creatorul lor, căci nu se puteau exprima corespunzător, nu puteau comunica între ele, nu puteau rosti numele zeilor şi atunci, dezamăgiţi, aceştiau au schimbat forma lor, felul de a se hrăni şi felul de a vieţui şi au fost obligate să devină carne şi hrană, devenind păzitori ai pădurilor, ai plantelor, genii ale munţilor etc. Astfel au apărut animalele, dar şi elementalii, care sunt din această perspectivă privite ca rude ale omului. Majoritatea creaţiilor care au derapat, neştiind să spună numele creatorilor şi să îi adore şi nici măcar să se înţeleagă unii cu alţii, au sfârşit în mito-istoria mayaşă prin transfomarea în animale. De altfel, animalele vorbitoare nu cred că sunt o necunoscută, căci toţi le-am întâlnit într-una din poveştile ce le auzeam în copilărie. Mai mult, la fel ca în arealul occidental, în special nordic, unde spiritele elemenatare sunt apariţii frecvente asociate pădurilor, şi indienii credeau că există ru vinakil chee sau u vinaquil huyub, “micuţii oamenii ai pădurilor” care puteau fi în timpurile străvechi abordaţi, puteau fi un ajutor pentru oameni sau a pain in the ass.

Şi astăzi animalele sunt privite ca gardieni ai pădurii de populaţia Chortí. Şi mai interesant este că formula cu care se desemnează această calitate. U wink ir e tecpan se traduce şi prin păzitor ai templului, propunând o foarte veche sinonimie simbolică, pădure=templu. Ca şi plantele, ele sunt sacrificate după reguli precise, cu permisiunea zeilor şi invocarea numelui acestora. De altfel, vânătoarea încă presupune la multe triburi şi în numeroase mitologii şi tradiţii un act ce nu se poate face fără acordul zeilor sau în opoziţie cu aceştia (cum sunt căptrioara Afroditei ori mistreţul lui Ares, prinse de Hercule). Şi cu siguranţă regăsim camuflate anumite aspect ritualice inclusiv în acţiunile lorzilor englezi pasionaţi încă cu această îndeletnicire, la fel cum nostalgia paradisului e regăsită în forma atât de profană a nudismului.

A doua creaţie
Apoi au creat om şi carnea sa a fost făcută din pământ, însă din acest motiv se desfăcea, nu se putea mişca, nu avea putere, se umezea şi pierdea forma. Putea vorbi, însă nu era capabil să se înţeleagă, căci nu avea minte. Din cauza apei s-a umezit şi mai mult şi a devenit şi mai incosistent. De asemenea, nu se putea multiplica cu uşurinţă, astfel încât zeii au fost nevoiţi să îl desfacă.
La fel ca şi până acum, funcţia specifică a creatorului este redată prin utilizarea unui nou nume. Ştim că dintre cei doi zei care au calitatea de creatori, respectiv Ah tzak şi Ah bit (corespunzători lui Tzakol şi Bitol), al doilea înseamnă literar “cel ce face lucrurile/creează din noroi”. În zona Peru apare o omonimie evidentă când în referirile la zeul creator Viracocha, în perioada celui de-al doilea ciclu al omenirii - Wari runa, sunt expresii precum allpa manta rurak, adică “acela care lucrează sau face cu noroi”. O altă omonimie este şi cu geneza, când Dumnezeu a făcut primul om, pe Adam, din pământ.

Şi Creatorul şi Făcătorul au spus “Să încercăm din nou deoarece creaturile noastre nu vor fi capabile să meargă şi să se multiplice. Să ne gândim la asta … Cum să perfecţionăm pe cel ce ne va venera şi ne va invoca, încât să fie creat cu succes?”

Să reţinem de aici apariţia elementului apă, pe care îl vom regăsi în următorul ciclu şi vom vedea acolo implicaţiile ce apar, căci apa este elementul esenţial al unei culturi agrare, al unui cult al fertilităţii şi poate nu întâmplător aceşti oameni nici nu se puteau multiplica corespunzător. VOm vedea mai târziu că zeii ploii sunt zei negativi încă la populaţii aflate la periferia fostului imperiu Maya.

A treia creaţie
După distrugerea celei de a doua creaţii, zeii s-au întâlnit şi au vorbit: “Să spunem lui Xpiyacoc, Xmucané, Hunahpú-Vuch, Hunahpú-Utiú încercaţi vraja din nou, încercaţi să creaţi din nou. Astfel a vorbit Creatorul şi Formatorul lui Xpiyacoc şi Xmucané. Au vorbit bunicii zilei, bunicii zorilor, cum au fost numite de Creator şi Făcător, ale căror nume erau Xpiyacoc şi Xmucané.”
Apar 4 nume de zei. Interesant este că sunt două cupluri sau chiar unul singur, desemnat apoi prin supranumele Hunahpú-Vuch, Hunahpú-Utiú (coiot şi tapir), idee susţinută şi de expresia folosită R'atit quih, R'atit zac, tradusă în majoritatea cazurilor ca “bunica zilei şi bunica zorilor”, deşi atit poate avea şi sens colectiv. Când folosesc termenul de cuplu mă refer implicit la o disctincţie sexuală, inexistentă până în acest moment, astfel încât Xpiyacoc şi Xmucané sunt numiţi apoi bunic şi bunică. Ideea distincţiei sexuale ce apare pe parcursul evoluţiei este regăsită şi în teosofia blavatskiană. Cei doi zei par mai degrabă să apară ca emanaţii ale Fiinţei Supreme simultane sau chiar anterioare celorlalţi zei. Important este că sunt priviţi ca unul singur, cererea fiind adresată “bunicii zilei, bunicii zorilor, ale căror nume erau Xpiyacoc şi Xmucané”. Ideea accentuează sacralitatea cuplului şi transfomarea lor într-o singură fiinţă, la fel ca în tainele căsătoriei creştine, o fiinţă capabilă să încarneze printr-un act misterios o coincidentia opossitorum. Interesant este şi faptul că pentru grupuri unite de indivizi, precum şi pentru un cuplu, mayaşii nu folosesc pluralul verbului. Când se referă la cei doi zei, de exemplu, un sacerdot mayaş ar fi spus - Xpiyacoc şi Xmucané este printre primii zei .

Totodată, utilizarea femininului subliniază şi elementul activ din cadrul acestui ciclu - nu se vorbeşte de bunicul zilei, ci de bunica zilei, personajul masculin fiind prezent doar la început şi apoi aproape dispărând. Şi din nou, sinonimii atât de îndepărtate spaţial se impun, de această dată cu tantra, unde masculinul simbolizat de Shiva este întotdeauna imobil, axial, cu lingamul erect şi corpul întins, aproape mort, elementul activ fiind şi acolo cel feminin, reprezentat de Shakti. E de preferat astfel varianta conform căreia, deşi se manifestă sistemic mai tâtziu, tantrismul apare încă înaintea vedelor probabil.
Inclusiv filiaţiile se fac acum pe linie maternă în cadrul civilizaţiei maya. Urmaşii celor doi, din care se vor naşte şi cuplul de gemeni eroi, sunt întotdeauna numiţi cu numele mamei sau ai bunicii, specificitate tipică matriarhatului. Ne aflăm, desigur, într-un ciclu în care primează rolul feminin, civilizaţia este una de factură agrară cu accent cel mai probabil pe horticultură şi cu apariţia unor forme agrare de început, căci elemenual esenţial al acestei creaţii este lemnul. La mayaşi, numele mamei zeilor, zeiţa lunii şi ploii care patronează acest ciclu este Xcanleos, cu rezonanţe sonore evident similare.

Trimiterile la o lume matriarhală sunt prezente în diverse areale geografice şi o certitudine ştiinţifică, existând încă în zilele noastre societăţi cu o astfel de organizare. Cea mai apropiată temporal legendă şi probabil cea mai cunoscută este cea referitoare la regele Arthur, unde se fac destule trimiteri la “vechea religie”, aparent complementară, dar deja în agonie pe atunci în faţa expansiunii creştinismului (dar nu din cauza acestuia e sortită dispariţiei, căci această lume aparţinând ciclului doi al umanităţii trebuia să se încheie şi sucombă în urma propriilor greşeli). Avalonul era locul unde misterele şi iniţierile erau rezervate doar femeilor şi vom afla de la conchistadori despre locuri numite de nativi insulele femeilor. Doamna Lacului pare o zeiţă foarte puternică a acestei perioade (desigur, lacul implică … apă). Lumea aceasta, pe care masculinul simbolizat de Arthur, e încă o lume a vrăjitoriei, a unor elemente ale naturii care astăzi scapă raţionalităţii de tip masculin. În Popol Vuh, bunica zilei este rugată “să facă din nou vraja”şi să creeze. Merlin, sfătuitorul regelui, aparţine acestei religii, şi chiar dacă este bărbat este şi vrăjitor – contradicţie? Nicidecum. Vom afla că atunci când e însămânţat pământul (verbul folosit fiind şi cu sensul de a vrăji) Xpiyacoc este şi el actant, vrăjitor. Însă zeul care patronează ciclul este zeiţa lunii, care apoi preia în mod firesc atribute legate de ploie, de apă şi uneori e numită şi zeiţă a pământului şi cerului, legând din nou, prin simbol, cele de sus cu cele de jos.

Nici supranumele cu referirile la zori de zi şi mai apoi la soare nu sunt întâmplătoare. După cum vom arăta, acum apare şi calendarul, iar la mayaşii e interesant faptul că acelaşi cuvânt, kin, desemna atât ziua, cât şi timpul. Cel mai probabil mai târziu, în următorul ciclu, acest cuvânt a căpătat şi sensul de soare. La azteci, de exemplu, un ciclu al umanităţii era numit chiar soare, nume la care e adăugat cel al unui element vital din acel ciclu. Am văzut deja importanţa apei în sistemul agrar-horticol încă din momentul când omul din noroi nu îi putea rezista, importanţă crescută,cum arată analiza cu privire la Xmucané. Aşadar, nu ne va uimi dacă vom afla că al doilea ciclu aztec se numea Soarele de Apă, nume paradoxal, simbol de un ermetism îngrozitor dacă ne oprim exclusiv la conotaţia lingvistică.

Revenind la textul sacru, Huracán, Tepeu şi Gucumatz cer să se caute împreună soluţii, astfel încât noul om să îi poată susţine, invoca şi să îşi amintească de ei şi numeşte pe Xpiyacoc şi Xmucané, bunic al nostru şi bunică a noastră (din nou posibilitatea ca aceste două emanaţii să fie anterioare celorlalţi zei). Apoi se spune: “Lăsaţi natura, aspectele voastre să fie cunoscute” şi acestea sunt enumerate: Hunahpú-Vuch, Hunahpú-Utiú, de două ori mamă, de două ori tată, Nim-Ac, Nima-Tziís după care urmează nume ce fac referire la ocupaţii umane - ahqual (cel care sculptează în smarald, Stăpânul Smaraldelor), ahyamanic (bijutierul, lucrătorul în pietre preţioase), ahchut (pictor/sculptor), ahtzalam (constructor), ahraxalac (cel ce face plăci verzi), ahraxazel (cel ce face tigve/vase verzi), ahgol (cel ce face răşină), ahtoltecat (cel ce lucrează în argint. Acestora se adaugă bunica soarelui, bunica dimineţii, care este numit creator, fiind definită prima oară clar o regenţă.

Spunem că Nim-Ac şi Nima-Tziís sunt alt cuplu, desemnând primul tatăl (Ac pentru vier, coiot, traducerile diferă), respectiv mama (reprezentată se pare de un tapir, tziís, animal sacru în acest areal). Este, de asemenea, posibil ca “de două ori mamă” şi “de două ori tată”, cu funcţii de apoziţii, să desemneze atribute ale celor doi. Este dificil de spus exact ce se ascunde aici, cei doi pot fi bunicii (de două ori părinţi=bunici) amintiţi, perechea Xpiyacoc şi Xmucané. Şi la fel cum acest cuplu ultim e redat frecvent prin “bunica”, tot Xmucané apare uneori ca reprezentând toate cele 12 aspectele redate mai sus. Procedeul e îmi pare că se numeşte litotă, redarea întregului printr-o parte.

Se observă apoi în enumerarea celorlalte naturi ale zeilor importanţa culorii verde. Există nu doar bijutierul, ci este enumerat ca gen şi nu specie, “cel ce lucrează smaraldul”, de exemplu. Tigvele, vasele, plăcile sunt verzi, particula fiind raxa. Desigur, ocupaţiile acestea nu ne mai spun nimic, chiar dacă uneori ne place să găsim prinsă de inel o piatră verde atent lucrată. Ele totuşi au semnificaţii profunde. Majoritatea sunt astăzi probabil pierdute, dar pentru a argumenta acestea vom spune că în majoritatea religiilor aceste descoperiri sunt puse pe seama unui zeu civilizator. În arealul mezoamerican, ştim că toltecii erau cunoscuţi ca lucrători desăvârşiţi ai argintului şi că fuseseră iniţiaţi de către Quetzalcoatl, astfel încât cel ce lucra argintul era nu simplu lucrător, ci un iniţiat, actul său fiind un imitattio dei, având un element sacru, ceva probabil similar vechilor lucrători în metal ai Eladei, ce deprinseseră arta de la zeul Hermes şi îi păzeau secretele ca pe ceva sacru (aici trebuie căutat şi modul de manifestare al breslelor de mai târziu). Este foarte posibil ca quiche să fi asimilat în limba lor acest aspect, privind arta toltecă, cuvântul care desemnează aici lucrătorul în argint fiind ah-Toltecat, unde ah are rolul de a substantiviza un verb sau înseamnă “cel care/cel ce”. De ce nu se vorbeşte poate de aur se vor întreba cei familiarizaţi cu aceste culturi. De ce preţuiesc argintul în locul aurului pe care îl aveau din belşug după cum ne vor demonstra, prea brutal şi trist, conchistadorii??

În alchimie şi în general în simbolistică, aurul este metalul solar. Noi ne aflăm în ciclu al treilea din Popol Vuh, unde am demonstrat că zeul tutelar este cel selenar, feminin, acvatic, căruia îi este asociat ca metal argintul, nu aurul solar. Abia mai târziu aurul va începe să capete importanţă, în a patra epocă a umanităţii, aici inclusiv verdele fiind asociat lunii, deci, în principiu, tot luminii.
Să observăm alt element - numărul acestor naturi este 12, plus creatorul, clar indicat prin Xmucané (prima indicare a regenţei cereşti), deci 13, cât numărul cerurilor mayaşe. Este un alt zeu colectiv, formă de manifestare unificată a aspectelor, similară celei deja explicată în cazul zeului 7 sau a Inimii Cerului. De această dată vom vorbi despre zeul 13, astrologic corespunzând zeităţii lunare aflată în poziţia zenit şi a celor 12 constelaţii importante ce o însoţesc. Iar de această dată, expresia este mai clară şi mai extinsă în Popol Vuh decât în Chilam Balam, unde se vorbeşte despre Oxlahun-oc, "Stăpânul celor 13 picioare" ce apare ca acţiune a Cuvântului la cererea Amantei Lumii, care este Zeiţa Lunii. De altfel, în matematicile sacre 1 poate fi egalul lui 13, 1 poate fi egalul lui 3 sau al lui 7 etc.

Din nou, ni se va părea o cultură ciudată poate şi puţin ilară în reprezentările ei, însă mai aproape de noi, depăşind zona Americii Centrale şi de Sud, să facem următorul calcul aritmetic: 12 apostoli şi cu un rabi fac 13. De altfel, sunt mulţi cei care consideră creştinismul o religie feminină, desigur, care a asimilat cuceririle spirituale ce l-au precedat (nu îl amintim pe Nietzsche pentru că acesta nu se mărgineşte la a demonstra pasivitatea creştinismului, ci ar face ce face un mascul când întâlneşte pasivitatea), iar dacă acceptăm asta va trebui să acceptăm şi că, din punct de vedere spiritual, Occidentul este în urma unor civilizaţii străvechi ce au trecut prin acest ciclu evolutiv cu mult timp în urmă.
Cine este însă al 13lea semn al zodiacului?

Ne aflăm în faţa primelor manifestări specifice unei lumi agarare, în care recoltele bogate cer măsurarea timpului şi impun dezvoltarea calendarelor, care în forma iniţială nu au fost solare, ci bazate pe mişcările de revoluţie ale lunii. Limbajul ne ajută şi el, căci spre norocul nostru oamenii acestui ciclu puteau vorbi şi ideea s-a păstrat. Se spune în engleză month (particular mon) şi nu sunth, iar limba română a conservat şi mai frumos această realitate, căci luna înseamnă atât corpul ceresc, cât şi perioada de timp de 30 de zile. (caută şi tu cum se spune la lună în spaniolă (corpul ceresc e selene) şi germană). Omonimii mexicani ai celor doi zei sunt Oxomoco şi Cipactonal, despre aceştia cunoscându-se clar că sunt inventatorii calendarului. A se observa şi relaţiile etimologice între Oxomoco şi Xmucané. Mai amintim şi că la populaţia Corthí luna este “Căpitanul Lumii”, iar stelele subordonate ei.

Odată cu astronomia au apărut şi practicile magice sub forma diverselor metode de divinaţie. Vom vedea imediat cum se ajunge la acestea plecând de la Popol Vuh. După invocarea celor 12 naturi, Huracán, Tepeu şi Gucumatz spun: “Semănaţi cu boabe de porumb şi de fasole faceţi astfel şi vom ştii dacă trebuie să facem, să scobim gura şi ochii săi din lemn. Astfel li s-a spus celor divini”. Termenul tradus prin fasole este tzité, desemnând o formă înrudită cu ceea ce cunoaştem astăzi ca fasole, mai lemnoasă şi cu boabe de culoare roşiatică. Porumbul era şi el folosit, din celălalt ciclu încă, însă este încă o formă sălbatică. Vom afla în al patrulea ciclu al umanităţii că omul va fi creat din porumb şi poate atunci cei cu memoria mai bună vor sesiza o discrepanţă. De ce omul celui de-al treilea ciclu este făcut din lemn, cu trimitere la fribra mai lemnoasă a păstăii şi nu din porumb? Explicaţia ar putea veni dinspre biologie – fasolea se maturizează, în sensul domesticirii, mai uşor decât porumbul. Nu am verificat şi nu ştiu dacă se poate acest lucru experimental, dar tind să cred că aserţiunea este corectă.

Şi pentru că aminteam de divinaţie, încă ne este cunoscut un joc al amerindienilor ce era folosit ca metodă de divinaţie (vom vedea mai târziu că jocul are semnificaţii întotdeauna sacre în acest areal). Jocul se joacă pe o suprafaţă pătrată ….. (presupun că ascunde semnificaţii ale pământului, plus galbenul lemnului şi culoarea pielii oamenilor din acest ciclu etc, însă aici mai am de căutat câteva lucruri şi intenţionez să revin) cu seminţe de fasole şi porumb. Este, evident din nou un act de imitattio dei, în termenii eliadeşti, repetând anropo-geneza.

Cuplul a coborât şi astfel a fost creat omul din lemn. În timpul aruncării boabelor de porumb şi fasole, a fost invocată şi Inima Cerului să vină şi să sacrifice, astfel încât creaţie să fie bună (cred că ne amintim simbolistica piciorului lui Huracan, nu?). Fiinţele astfel create, “arătau precum oamenii şi au populat suprafaţa pământului. Se multiplicau şi aveau fii şi fiice, dar nu aveau suflete şi nici minte şi nu îşi aminteau de Creatorul lor, de Făcătorul lor”. Aveau să sfârşească ca şi celălalt ciclu. Însă până atunci aceşti oameni s-au multiplicat şi s-au extins pe întreg pământul.
Interesantă şi oarecum obscură este o frază care sună aşa: “Din fasole/lemn a fost făcută carnea omului, dar femeile care au fost fascinate de Creator şi Făcător au avut carnea făcută din papură” –papura este unul dintre semnele zodiacale la azteci, însă nu am căutat încă întreg simbolismul şi probabil voi reveni. Aparent ne gândim la faptul că ne aflăm în plin matriarhat şi rolul femeilor este subliniat ca specificitate, ipoteză ce poate fi validă - probabil vorbim de iniţieri dedicate zeiţei, întocmai ca în Avalon.

Dar putem presupune şi că această fascinaţie a femeilor de papură şi-a găsit şi expresia carnală. Este vorba de un omonim al altei fraze controversate: “Şi văzând fii cerului că fiicele omului sunt frumoase s-au împreunat cu acestea şi astfel au apărut giganţii neplăcuţi lui Dumnezeu” - citat din memorie. Pare exagerat, însă acesta este şi ciclul în care lumea nu mai este percepută doar ca cer şi pământ, acum apărând prima oară lumea subterană. Şi tot acum ne vom întâlni cu giganţii. Potrivit majorităţii interpretărilor găsite, aceştia sunt reminiscenţe ale oamenilor din ciclul precedent. Desigur au existat de fiecare supravieţuitori, logica ilară a lui “dacă toţi au fost distruşi, de la cine ştim povestea?” nefiind neapărat deplasată. Însă cum vom vedea, distrugerea unor giganţi de către gemeni se face la cererea Inimii Cerului (care nu va acţiona direct), lucru mai probabil în cazul unor fiinţe ce descend din zei decât pentru resturi ale unei civilizaţii trecute (Hercule, Tezeu ş.a. vor distruge şi ei fiii monstruoşi ai unor zei). În creştinism Origen a hotărât să scoată aşa ceva din canon, însă Cartea lui Enoch vorbeşte despre îngerii supraveghetori şi apariţia celor cunoscuţi ca Nephilim.

Textul ne mai spune despre omul acestui ciclu că, pe lângă lipsa sufletului şi intelectului, nu aveau sânge, nici substanţă, nici umiditate, carnea lor nu avea consistenţa actuală şi pielea era de galbenă ca lemnul (la fel cum cei din noroi aveau pilea neagră). Arătau ca oamenii, se comportau ca oamenii, însă nu ascultau voinţa zeilor şi îi adorau tot mai puţin, astfel încât au căzut în dizgraţie şi au fost pedepsiţi printr-un un mare diluviu (din nou apariţia apei) adus pe pământ de Inima Cerului, suprafaţa pământului întunecându-se (dispariţia luminii stelelor şi a lunii, trimitere la zeitatea tutelată a ciclului) şi începând o ploaie neagră (din nou apă) care a ţinut şi ziua şi noaptea.

Nu cred să mai fie nevoie să amintesc că despre acest mare diluviu găsim referinţe la numeroase civilizaţii pe întinsul tuturor continentelor. Lipsesc de aici Noe sau Utnapiştim, dar avem parte de suplicii suplimentare, căci diluviul este completat cu 4 monştrii trimişi să distrugă această creaţie – “Xecotcovach care a venit şi le-a scos ochii, Camalotz şi a venit şi le-a tăiat capetele, Cotzbalam a venit şi le-a devorat carnea, Tucumbalam a venit şi el şi le-a rupt şi le-a pisat oasele şi nervii”. Nu există multe referinţe cu privire la aceşti monştrii. După Ximénez, Xecotcovach era o pasăre, cel mai probabil un vultur. Camalotz este destul de sigur un mare vampir (=nimá chicop) înrudit cu Camazotz care este liliacul morţii, cu care ne vom reîntâlni, Cotzbalam este un jaguar (=balam), cel mai probabil aflat în poziţia de pândă, iar Tucumbalam este un alt nume cu care este desemnat tapirul, însă în Codex Borgiano, unde cei patru sunt reprezentaţi el pare să fie figura asemănătoare unui crocodile sau chiar a unui rechin. Şi cum acestea aparent nu ajungeau, au urmat apoi animalele mici şi animalele mari – câinii au vorbit despre răul ce li s-a făcut, despre faptul că au fost mâncaţi (obicei păstrat încă în Asia galbenă, însă aici câinii comestibili reprezentau o rasă specifică prin faptul că nu lătrau) şi până şi pietrele au venit şi i-au lovit. Probabil acestea sunt argumentele forte pentru care Noe lipseşe.

Mai aflăm că oamenii din lemn au încercat să fugă, să se ascundă şi s-au suit pe acoperişele caselor (ca orice civilizaţie agrară, stabilă, arhitectura e de presupus că a cunoscut evoluţii semnificative), dar casele s-au dărâmat, au încercat să se salveze în copaci, dar copacii i-au alungat. Chiar şi cremenele s-au năpustit asupra lor spunând “Am fost folosite de voi, fiecare noapte, fiecare zi, noaptea, dimineaţa, tot timpul feţele noastre făceau holi, holi, huqui, huqui din cauza voastră”. Am dat citatul şi pentru a arăta cât de dificilă este uneori traducerea – holi, holi, huqui, huqui este o onomatopee. Uneori e ca şi cum un chinez ar da drumul unui lichean pe scări şi ar reda unui oocidental sunetele ce le aude.

O parte totuşi pare să fi supravieţuit, căci textul vorbeşte despre peşterile care le-au ascuns feţele. Naratorul ne mai spune că “se spune că descendenţii lor sunt maimuţele care trăiesc astăzi în pădure”. Şi vom aminti mai încolo de acest pasaj, căci el explică şi o parte din legenda gemenilor jaguar.

Şi astfel sfârşeşte ce-a de-a treia creaţie, cu încă un eşec, iar aici Popul Vuh se opreşte pentru a nara povestea celor doi gemeni jaguar. De altfel, acestei poveşti îi este afectată mai bine de jumătate din carte şi aici sunt închise cele mai impotante mistere care puteau salva sufletul omului. Noi vom amâna puţin povestea lor şi vom continua să vedem al patrulea ciclu al creaţiei, adică omul actual pentru a păstra firul cronologic şi a face mai coerentă înţelegerea acestor cicluri aşa cum sunt redate ele în Popol.

Să mai facem şi observaţia că în acest punct, la finele celei de-a treia creaţii, în codexul K'iche' apare formula “condamnându-i la dispariţie şi moarte”, fiind folosit pentru prima oară cuvântul “moarte”. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Chilam Balam din Chumayel, care menţionează “Pe 3 Cimi, a fost inventată moartea. S-a întâmplat ca zeitatea, Tatăl Nostru să inventeze prima moarte.” În Popol moartea este ce-a de-a şasea zi.

Cosmogeneza în Popol Vuh

2010-06-02T11:11:00.009+03:00

Că tot am lipsit, una din cauze a fost un studiu pe Popol Vuh care a declanşat o activitate destul de cronofagă.
Popol Vuh este cartea sacră a mayaşilor, care s-a păstrat într-o transcriere latină de după cucerirea spaniolă. Aici redau doar concluziile pentru prima parte a textului, mai exact cea care tratează despre cosmogeneză. Nu ştiu cât şi pe cine interesează, enfin ...

În capitolul 1 al cărţii, după ce aflăm că scribul va nara tradiţiile ancestrale, începe descrirea procesului de creaţie, care are etape succesive (de-a lungul unei scări, ni se spune în Chilam Balam - alte documente mayaşe, constând în general în profeţii ale sacerdoţilor jaguar), cerul apărând primul, apoi pământul şi pe acesta mineralele, vegetaţia, animalele şi, enfin, omul.

Este important cred de arătat că şi la mayaşi, creaţia este opera unui zeu unic, increat, care există înaintea tuturor fiinţelor şi îşi precede creaţia. Cei care cunoaşteţi totuşi imagini sau nume ale zeilor lor, care aţi lecturat diverse cărţi veţi fi poate contrariaţi la început. Vă rog să aveţi puţină răbdare şi să mergeţi cu mine pe acest drum fără preconcepţii şi veţi decide la final dacă veţi fi de accord sau nu, deşi nu cred că e nevoie să vorbim mult despre cunoaştere de natură iniţiatică, câtă vreme monoteismul e argumentat de o logica simplă care ne vorbeşte despre o primă cauză la Aristotel, de exemplu, o logică ce a fost accesată în majoritatea arealor geografice, iar America nu putea face excepţie.

În Chilam Balam monoteismul este irefutabil - “Totul a fost creat de Dumnezeu Tatăl nostru şi Cuvântul său şi acolo unde nu era cer şi pământ era Divinitatea sa, care prin sine însuşi s-a făcut pe sine un nor şi a creat universul. Şi marea şi divina sa putere făcea ceruruile să tremure”. Cât de aproape suntem cu acest citat de cartea genezei. Şi, de asemenea, iată începutul din Popul Vuh:

“Aceasta este despre cum a fost totul la început, suspendat, totul calm, tăcut, totul lipsit de mişcare, liniştit şi întinderea cerului era goală. Aceasta este prima spunere, prima narare. Nu exista om, nici animal, păsări, peşti, crabi, copaci, pietre, iarbă şi nici păduri, exista doar cerul. Suprafaţa pământului nu apăruse încă. Exista doar marea liniştită şi cerul. Nu exista nimic laolaltă/adunat, nimic care să scoată sunet, nimic care să se poată mişca sau tremura, nimic care să facă zgomot în cer. Nu exista nimic să poată sta, doar apa calmă, marea placidă, singură şi liniştită. Nu exista nimic. Exista doar imobilitate şi linişte în întuneric, în noapte. Doar Creatorul, Făcătorul, Tepeü, Gucumatz, cei Patru Părinţi stăteau în apă înconjuraţi de lumină.”

Înainte de crearea universului, Fiinţa Supremă a creat zeii, care nu sunt decât extracţii din el însuşi. Popul Vuh redă aceste aspecte oarecum neclar, părând la prima vedere că există a priori o serie de zei (Cei Patru Părinţi şi cei doi zei numiţi Tepeü şi Gucumatz) despre care nu se specifică mai nimic. Chilam Balam ajută la o înţelegere mai corectă: “Cel care Este Divinitatea şi Puterea a adus spre fiinţă Marea Piatră a Graţiei şi, acolo unde nu era înainte cer, au fost născute 7 pietre sacre, 7 războinici suspendaţi în spiritul vântului, 7 flăcări şi apoi de 7 ori s-au ridicat cele 7 măsuri ale nopţii.” După crearea şi delegarea puterilor, Fiinţa Supremă capătă un rol pasiv, aspectele, emanţiile sale, fii săi continuând creaţia, astfel fiind preluată şi simbolistica legată de îndatoririle fiului în legătură cu patriarhul şi familia sa. Pentru ca actul să fie perfect, aceste aspecte ale Supremei Fiinţă trebuiau integrate şi li s-a dat numele de U K'ux Kaj = Inima Cerului în Popul sau Zeul Vucub (=7) în Chilam, care nu trebuie înţeles ca un nume colectiv, ci ca o zeitate separată. Din nou, numele zeilor, deci zeii însăşi se leagă de funcţia sau acţiunea pe care o derulează.

Conform Popul Vuh, Tzakol (Creatorul), Bitol (Formatorul), e Alom (Maică Divină, traducere exactă fiind "cei care concep şi dau naştere") şi e Quaholom (Tatăl Divin, "cei care încep copii") apar ca zei regenţi. Ulterior vor fi asociaţi parţial cu cele 4 puncte cardinale şi vor deveni cei 4 Bacab-i sau Chac ce unesc cerul cu pământul, mesageri ai ploii, reprezentaţi şi printr-o cruce ale cǎrei braţe simbolizau punctele cardinale. Cele douǎ nume sub care sunt cunoscuţi desemnau se pare „copacul pâinii” sau „copacul vieţii” – se observă analogia dintre cruce şi arborele vieţii, prezentă şi la alte civilizaţii. Vom vedea mai târziu că este vorba despre o cruce celestă, născută din intersecţia unor importante linii astrologice. Bacab-ii erau reprezentaţi adesea prin pietre (Acantun) pictate în culoarea specifică punctului cardinal. Orice an calendaristic era sub influenţa unuia dintre ei şi acesta murea, se sacrifica la încheierea lui. Au o importanţă deosebită în percepţia spaţiului şi timpului sacru în cultura mayaşă şi în cunoscutul calendar mayaşă, însă nu face obiectul acestei conferinţe în care oricum ne vom permite varii paranteze.

Tzakol, Bitol, Alom şi Quaholom, în uniune cu Tepeü şi Gucumatz formează Inima Cerului, care este, cum spuneam, o zeitate disctinctă de componentele sale. Aflăm apoi că odată cu apariţia lui Tepeü şi Gucumatz, a apărut şi Cuvântul.

Să adăugăm că Tepeü şi Gucumatz sunt identificaţi cu nişte poziţii exacte ale soarelui, când începe răsăritul şi când stelele ajung la zenit formând o cruce astronomică în punctul dintre paralelă şi meriadian. Acesta este momentul în care Inima Cerului acţionează, pentru că acesta este momentul în care toate componentele/ipostazele sunt prezente simultan. Astfel, apariţia celor doi a făcut să apară şi Cuvântul (la început era cuvântul şi cuvântul era cu Dumnezeu – a se vedea din nou geneza, unde termenul pentru divinitate cred că este Elohim, plural al lui El=Zeu). Cuvântul înseamnă act în majoritatea religiilor. Ceea ce în alte religii însă a căpătat caracter ascuns, accesibil iniţiaţilor sau chiar s-a pierdut definitiv, la mayaşi s-a păstrat, iar Cuvântul presupune creaţie instantanee, o legătură de identificare între cuvânt şi realitate, atunci când acesta este pur, când este divin. Aşa este şi în calea budhistă cu 8 braţe când există unitatea între gând, cuvânt, acţiune etc, despre aceasta vorbeşte evanghelistul când spune, citez din memorie - “aţi putea spune muntelui să se mute şi el se va muta”, o trimitere similară regăsim în Smaragdina lui Trismegistus“după cum toate lucrurile au fost create printr-un singur Cuvânt al Unului” ş.a.. Astăzi, noi am pierdut aceasta forţă teribilă ce rezidă în cuvinte sau o întrebuinţăm pentru scopuri egoiste, adesea ca pe o armă, am inventat minciuna sau diplomaţia, am rupt legătura dintre cuvânt şi realitate şi am transformat un instrument divin într-unul profan, am încurcat numele lucrurile odată cu Babel sau, precum vom vedea, cu un eveniment petrecut în viaţa celor 4 oameni iniţiali amintiţi în Popol. În trecut, însă, existau vraci, şamani, magicieni care spuneau clar ceea ce va fi şi cuvintele se întâmplau întocmai, cuvintele creau forma care apoi era umplută cu materie şi astfel se realizau, deveneau reale, căci realul se realizează, materia înseamnă acţiune. Iată cum limba română oferă o frumoasă explicaţie, căci “a realiza” păstrează încă la noi şi un sens material şi nu mai degrabă strict imaterial, cum se întâmplă cu “to realize”.

Revenind, se cunoaşte faptul că Tepeü se poate traduce prin "rege, suveran". Gucumatz (similar lui Quetzalcoatl), unul dintre cei 7 zei, însă, este asociat în mod mai evident cu creaţia. Uneori cei 7 sunt numiţi chiar cu acest nume “pentru că sunt înfăşuraţi într-o mantie verde, precum pasărea numită quetzal/guc”. Quetzal/guc este pasărea Pharomachrus mocino, aleasă probabil pentru penele sale verzi şi simbolistica aferentă ori pentru alte motive care astăzi ne scapă.

Literar, Gucumatz înseamnă şarpele-quetzal, şarpele-pasăre sau şarpele cu pene de quetzal/guc, unde guc or q'uc trimit atât la penele verzi din coada păsării, cât şi la pasărea însăşi, iar cumatz înseamnă şarpe.

Există desigur o simbolistică complexă aici. Există o echivalare între raza solară şi vegetaţia verde sau pana lungă a păsării quetzal la nivel de proprietăţi magice cumva. E de ştiut că zeii purtau această mantie verde, specifică mai ales lui Gucumatz, doar atunci când erau implicaţi în acte creaţioniste. Producţia de porumb, plantă sacră pentru populaţiile amerindieni, este legată de aceaste simboluri, raportându-se la anotimpul ploios determinat de trecerea soarelui dincolo de zenit. În rituaruile agrare ale populaţiilor Chortí (supuşi ai mayaşilor din regiunile Guatemala şi Honduras), bătrânii, înţelepţii imită zeităţile agrare îmbrăcând mantii verzi. Unul dintre bătrâni, numit Hor Chan (Capul Şarpelui) devine astfel omonim lui Gucumatz. E vorba, desigur, de acel ille tempore al lui Mircea Eliade, despre accesarea timpului non-timp, mitic, sacru în cadrul unui ritual.

Tot la Chortí aflăm că zeii se adună şi nu pot acţiona în nici un fel decât atunci când decizia este unanimă, context ce susţine în plus ideea de Inima Cerului, cum a fost prezentată deja. De altfel, vom vedea mai încolo că după câteva ratări, aparent o parte din zei sunt reţinuţi în a continua actul de antropo-creaţie, Tepeu şi Gucumatz riscând să nu mai poată continua. Până la creaţia omului, însă, zeităţile rostesc cuvântul “pământ” şi astfel pământul este creat.

Tot acum apare şi pentru prima oară numele lui Hurakán – “cel al unui singur picior”, identificat tot cu Inima Cerului.

Toate aceste nume şi identificări ar putea să sperie sau să fie considerate forţate, artificiale dacă uităm că numele reprezintă în general atribute, aspecte ce se relevă în anumite contexte, acţiuni etc. Şi eu am avut aceiaşi senzaţie citind începutul lui Popol Vuh, însă apoi am realizat că în mitologia nordică Odhin avea nenumărate nume, egipteanul Anubis purta nume precum “Cel din piele”, “Domnul Muntelui Occidental”, “Stăpânul Necropolei”, Cel ce are feşele”, „Cel ce numără inimile”, „Cel ce se caţără pe Munte”, iar mai aprope de noi Iisus este Christos, este Mântuitorul sau Cel Uns, Mesiah, este Nazarineanul, este Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, iar exemplele pot continua. Ca să fiu şi mai clar, voi apela la o comparaţie ce poate fi ilară - eu sunt fiul părinţilor mei, soţul soţiei mele, amantul amantei mele căsătorite (nume secret pe care soţia nu îl cunoaşte, ci e rezervat iniţiaţilor în care am încredere), tatăl copiilor mei, bunicul nepoţilor şi cumnatul soţului sorei mele etc, însă rămân totuşi eu însumi.

Vocea Inimii Cerului apare acum definită ca trinitate: Caculhá-Huracán – raza unui picior (caculhá=trăsnet, fulger şi huracán=picior, labă), Chipi-Caculhá – raza mică, Raxa-Caculhá – raza verde/albastră (în alte traduceri raxom sau raxón este o pasăre cu penajul albastru ciel). Aspectele acestea apar ca nişte instrumente ale Cuvântului Divin. În codicele mayaşe Inima Cerului este echivalată de zeul B, reprezentat ca manipulând cele 3 instrumente amintite (în fapt, fulger, tunet, lumină strălucitoare la care se face referire metaforic).

Hurakán este considerat în general zeu al vântului, furtunii, dar şi focului şi a participat la toate cele 3 încercări de creare a omului. Se presupune că locuia în ceaţa de deasupra apelor şi invoca apariţia pământului, fiind legat alteori şi de zeul K al codexurilor, zeu al focului, care avea un singur picior, celălalt fiind reprezentat sub forma unui şarpe. Lipsa unui membru al corpului va fi şi un semn pentru avaturirile sale.

Ca variaţie a Inimii Cerului, Hurakán implică totuşi o funcţie foarte precisă în relaţie cu actul creaţiei. El este zeul unui singur picior. Unde este celălalt picior va fi întrebarea firească. Iarăşi, zeităţile cărora le lipsesc părţi ale corpului sunt nenumărate. Odhin despre care am amintit sacrifică un ochi pentru a bea din izvorul Mimir, Tyr, fiul său sacrifică un braţ pentru ca lupul gigantitc Fenrir să fie legat cu un lanţ magic şi, într-una dintre cele mai frumoase reprezentări poate ale acestei idei, Fiul lui Dumnezeu se sacrifică pe sine însuşi pe cruce. Amintim că acelaşi organ, piciorul, e cedat unui monstru typhonian de Osiris pentru a putea străbate apa ce desparte lumile şi a arăta oamenilor salvarea, la acelaşi picior trimite Hermes cel Şchiop (care însă dispune de sandale înaripate, căci reprimeşti înzecit, nu?). Atâtea sacrificii încât îmi vine să spun că este o insultă ca omul să se considere mai puţin decât zeu.

Unde se află, deci, piciorul lui Hurakán? Mayaşii spun că porumbul s-a născut pe pământ din piciorul Inimii Cerului şi aici trebui probabil căutată şi explicaţia pentru infirmitatea zeului. În alte locuri, pământul însuşi este făcut din acest picior. Astfel pământul este înţeles ca o oglindă a cerului, ca o imagine a acestuia – “precum în cer aşa şi pre pământ” se spune în altă parte. Popol Vuh conclude că “astfel a fost creat pământul, când a fost creat şi populat de către Inima Cerului, Inima Pământului”. Din nou, aceiaşi idee redată atât de frumos - oglindirea cerului pe pământ, “ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra, iar ce este deasupra este la fel cu ce este dedesubt, pentru a împlini miracolul unui singur lucru” din Tabula Smaragdina, zeul cerului este, prin urmare, şi zeul pământului. În Chilam Balan ideea este redată de glifa reprezentând 7 care începe să preceadă la un moment dat cuvântul caban=pământ. Această unitate teogonică se regăseşte ca atare în artă, unde apar reprezentări a unor entităţi, cel mai frecvent şerpi, bicefale sau prin apariţia glifei 7 deasupra ombilicului zeiţei pământ. O confirmare în plus că numele zeilor exprimă funcţii pe care Zeul le deţine sau acţiuni delimitate ale sale.

Apoi a urmat ceva ciudat şi miraculos, ni se spune în Popol, în felul cum au apărut munţii, văile şi ţărmurile pământului, cum, în acelaşi timp au apărut pădurile, apoi “drumurile apelor” care au început să coboare spre poalele munţilor. Expresia e din nou una extrem de frumoasă, pentru apariţia acestor elemente fiind utilizată formula puz naual care indică şi puterea magică de a crea ceva (în sensul de a materializa), dar şi pe acea de a transforma un lucru într-un altul. Puz naual haleb se referă, de exemplu, capacitatea vrăjitorilor mezoamericani de a se transforma în mingii de foc sau diverse animale, aşa cum se povesteşte în cărţile lui Castaneda despre vrăjitorii tolteci.

Înainte de crearea pământului, apele au părăsit locul und ar fi urmat să apară, pământul iniţial fiind “plat ca un platou”, apoi fiind descrisă pitoresc apariţia munţilor, a coastelor. Acest pământ rectangular se continua cu marea şi era reprezentat frecvent prin altarele rectangulare ce însoţesc stelele mayaşe (precum broasca ţestoasă, cea mai cunoscută dintre ele, animal ce poate sta deasupra apei, redat ca un cub aproximativ), reprezintă milpa ce înseamnă în mexicană camp, (cuvânt derivate din nahuatl, mil=câmp şi pa=către), dar care se referă şi la sistemul de irigare. Nu existau râuri, textul ne spune că au apărut întâi “drumurile apelor”. La ţărm, nivelul apelor pare la acelaşi nivel cu marea şi lasă impresia unei extensii subterane a mării, de aici apărând concepţia că pământul e înconjurat de ape şi pluteşte deasupra apelor. Şi cum apa exista înainte de crearea pământului, era suficient doar să fie trasate albiile râurilor adică “drumurile apelor” pentru ca să apară apoi râurile.

Tepeü şi Gucumatz uneau între ei gândurilor aflăm şi, în timp ce meditau, au realizat că atunci când vor fi zorii zilei e necesară şi naşterea omului şi au dispus apariţia şi creşterea arborilor, naşterea vieţii.

restul poate cu altă ocazie ...:p

2 songs

2010-05-11T13:51:00.002+03:00

okou

beirut

lately

2010-04-10T14:03:00.015+03:00

nu am făcut mai nimic interesant şi care să poată trece drept important.
am descoperit însă că nu doresc să mai pierd foarte mult timp pe net, mai ales că afară a început să fie tot mai frumos.
una peste alta, totuşi, sunt câteva lucruri care mi-au făcut plăcere:
- m-am implicat într-un proiect ce ţine de o expoziţie despre america precolumbiană (mai mult pe maya). enfin, am redactat textul pentru câteva planşe referitoare la calendarul mayaş (nu, nu se sfârşeşte lumea pe 8 decembrie 2012, cu doar un mare ciclu maya), timpul şi spaţiul în reprezentările maya, respectiv numerologia în aceiaşi cultură. well o să fie prin pasaj la universitate. între timp, lunea ce vine e o conferinţă la fac de drept pe mayaşi am văzut prin oraş. lipseau incaşii la ce am lucrat eu, a căror comoară o căutam prin clasele 6-8, încercând să găsesc hărţi cu masivul llaños unde sunt şi azi convins că e ascunsă
- am învăţat cântece noi la chitară şi relativ cu grad mai mare de dificultate - kanssas cu dust in the wind, după care sunt mort, luna pătrată a alinei manole şi acum lucrez la yesterday, care nu e chiar my favourite, dar are o ciupitură grea, so it suits me :p. ok, am învăţat şi clapton cu wonderfull tonight, dar nu cu ciupitura originală, deci nu îl pun. la fel, lucrez la acorduri pentru nişte versuri scrise la un moment dat.
- am început să învăţ două lucruri care încep cu T - thai-chi şi tango şi ambele merg binişor pentru un începător. tangoul e fff fain şi sper ca după ce încep să prind majoritatea mişcărilor să găsesc loc să mă desfăşor pe undeva (ştiu că sunt nişte seri prin nu ştiu ce vilă). TAN-GO. şi thai-chi e surprinzător de solicitant, spre surprinderea mea. e ca şi când faci în slow motion toate mişcările alea rapide de arte marţiale, wich almost kills u. şi faza mişto e că ar trebui să nu gândeşti la un moment dat, ci să faci totul la nivel medular. enfin, astea sunt consrtucţii ale mele cu don t think, u ll be to slow and mechanic.
- mi-am revenit la fotbal şi cred că în curând piciorul va uita de entorsă şi o să dea gol după gol după gol după gol după bară-gol etc etc
- am citit tot ce am prins despre budhismul zen. cineva îmi spunea că sunt depăşite toate aceste credinţe, că nu se mai cuplează cu lumea actuală. 90% corect, greşeşte enorm în privinţa zenului ptr că nu e o credinţă sau religie, ci un mod de a fi. şi mai cred că individualizarea ca formă de dezvoltare a occidentului e un bull-shit, că existenţialiştii au înţeles cel mai bine ce înseamnă şi că va sfârşi tragic (vezi greaţa, vezi spleenul, vezi sinuciderea, vezi pesimismul lor), iar postmodernul a încercat să râdă ca ciobul de oala spartă, incapabil să găsească soluţii. şii, mi se rupe că o să fiu înjurat, însă doar extremismele (fascism şi comunism) au încercat soluţii, chiar dacă au ratat îngrozitor. bla bla, poate revin pe tema asta.
altfel, aştept contactul cu mae, aştept să revină proful din bulgaria (şi nu şi viaţa veşnică ce va să vie, amin) etc etc :p

10 plăceri că am apucat să promit:

1. să mă trezesc dimineaţa la 7.00 nu din cauza soneriei de la telefon, ci a unor buze calde care îmi mângâie lent sexul,
2. somnul - când ajung mega obosit acasă şi, după un wisky (nu am decât coniac, dar merge şi ăsta), după o baie cu o tipă frumoasă, cu sare de baie mirosind a levănţică să mă culc zâmbind şi fără a mă atinge de tipă :))))
3. să descopăr pe stradă un lucru care să mă facă să zâmbesc sau să citesc într-o carte ceva care să mă entuziasmeze ,
4. să simt ce am simţit când aveam nevoie să fiu strâns tare în braţe (ptr că eram dărâmat ca ruinele atlantidei) şi am ţinut eu pe cineva în braţe. a fost o senzaţie superbă,
5. să merg cu motocicleta pe transfăgărăşan. de fapt, să merg cu motocicleta. şi să am mult f mulţi bani de benzină, atât de mulţi încât să îmi ajungă să şi cheltuiesc super aiurea când îmi vine :p
6. să fac baie complet gol într-un râu de munte, dar pe cât posibil adânc sau pe undeva pe la mare, dar fără persoane necunoscute prin zonă (eventual şi alea nude ca să mă chinui eu să nu am erecţie că nu e social sau să îmi cenzurez scârba pe la vreun corp naşpa),
7. să găsesc soluţia la orice problemă, practică sau teoretică, dacă mă face să îmi storc creieri rău de tot o vreme (gen să obţin suc natural de neuroni), problemă din aia de dat cu pumnii în masă că nu îţi iese şi cu piciorul în şifonier (cu stângul eventual să nu mi-o fur iar cu dreptul),
8. ar fi o mare plăcere să îmi facă plăcere să mă las de fumat.
9. să fie de mai multe ori pe zi dimineaţă şi ora 7.00 :))), mai ales că nu e nevoie să se repete la fel trezirea.
10. să citesc o carte frumoasă într-o ceainărie unde se fumează.

hmmm

2010-03-27T21:18:00.008+02:00

în teorie se pare că încercăm încă să ne împăcăm.
în practică ... well, e puţin mai dificil îmi dau seama. nu ştiu exact cum e pentru ea, clar nu cred că e uşor, însă ştiu destul de bine cum e pentru mine. sunt momente când fericirea erupe din mine în valuri imense de lavă, când nici măcar ea nu îmi poate provoca nici o zgârâietură şi alte momente când cad cumva în mine atât de adânc încât iadul inventat de creştinism e un deliciu în comparaţie.
în primele momente totul devine posibil, totul e la o întindere de mână de mine. voi deveni celebru şi nemuritor, creierul meu va fi secţionat după moarte şi aşezat sub telescoapele cele mai performante, trupul va fi îmbălsămat şi închis sub cupola de sticlă a unui mausoleu uriaş.
în secundele momente, un simplu mugur într-un copac mă face zob, mă striveşte cu o forţă uriaşă sub care cedez ca în faţa unui fatalism. poate zâmbesc şi atunci, însă zâmbetul e doar înţelegere şi acceptare, niciodată zbor.
ea îmi spunea că energie vine de la construcţia grecească zeu interior (ener deos sau ceva de genul). zeul meu e uneori atât de dionisiac, atât de apolonic alteori. la nietsche asta năştea tragedia :)
mă întreb dacă voi obţine şi apoi accepta postul la ministerul de externe, dacă voi scoate volumul de poezie, dacă voi lua doctoratul, dacă voi ajunge să practic budhismul în sensul cel mai înalt, dacă ea mă va iubi vreodată cu adevărat, dacă voi dezvolta toate acele lucruri pe care le doresc de la mine? dacă toate astea chiar contează şi ce contează oare cu adevărat într-o viaţă medie de 65 de ani?
sună poate resemnat, dar nu e aşa. o să încerc să iau vieţii toate aceste lucruri, fie că mi le va da de bunăvoie, fie că nu. nu cred că idealismul cel mai înalt se poate naşte din altă parte decât din pesimism, acolo unde rădăcinile lui sunt atât de adânci, încât idealul poate atinge cerul.

astă seară gătesc spaghete, aduc un rose franţuzesc care îmi place mult, aprind beţişoare parfumate în cameră, mai târziu vine ea şi îmi imaginez cum o miros, cum o gust, cum o pătrund cu degetele, cu limba, cu sexul de cum se va deschide uşa, pe masa bucătăriei, pe pragul uşii de la intrare.

later edit - ea s-a îmbrăcat în haine mov şi totuşi soarele a fost frumos peste zi :)

vodcă

2010-03-12T23:21:00.065+02:00

stau în boxeri, e aproape 00.00. între 00 şi 01 m-am şi născut, nu pot şti sigur dacă am ascendent în scorpion sau săgetător şi nu mă interesează, oricum între 0 şi 1 e un infinit întreg dacă nu cumva sunt mai multe. câte infinituri are un infinit?
cânt la chitară ceva din eric clapton - it s late in the evening. nu se numeşte aşa şi nici nu contează exact cum se numeşte. mai am, de fapt, un medalion la gât, plus şnurul de care e agăţat medalionul şi pana de la chitară între degetele uneia dintre mâini. cu pana nu aş putea oricum acoperi nimic din corpul meu dacă ar trebui, dar nu trebuie. chitară nu am încă, dar strâng bani să îmi cumpăr una scumpă şi violet pentru că îmi place culoarea.
ştie cineva o marcă de votcă românească, o băutură simplă, aşa cum sunt de obicei îmbrăţişările , dar totodată tare şi tonifiantă, cum este morfina, şi sobră, da, neapărat şi sobră, ca lacrimile lui Carol I??? Aroma, a nu se uita de aroma, aş prefera să nu fie intensă, ci cât se poate de moale, uşoară, cam cât ar lăsa în urmă o petală solitară de frezie - asta e întrebarea lui ruslan şi aş vrea mult să-i răspund pentru că eu cred că e o ghicitoare la care dacă greşesc, o să vină să mă înghită sfinxul. odată, la castelul din romană, gaşca a cerut bere, eu coniac şi ruslan, după ce a aşezat katiuşa lent la piciorul mesei şi a strâns-o tandru ca pe un sân din sankt petersburg cu bocancul piciorului stâng, a cerut un pahar cu lapte. şi eu nu l-am mai văzut deloc_deloc de o vreme. salut, ruslan! sărut mâna şi ţie mamă! noapte bună la toată lumea!
pe la refrenul lui clapton, la a treia ciupitură pe sol major ca să fiu exact pentru că nu voi putea niciodată uita momentul, mi-am dat seama că prietena mea imaginară mă înşeală cu prietenul meu imaginar. mi-a pierit orice poftă de chitară.
m-am gândit să aprind lumina şi am plecat înfierbântat în căutarea întrerupătorului. activitate cronofagă, iar eu aveam chef fix de antonim =activitate cronovomă?cronoexcretivă? poate uranofagă? whatever, divaghez şi nu am nici un chef să pierd concentrarea pentru un amărât de antonim şi să mă trezesc în mijlocul camerei că am uitat ce caut. am găsit în final întrerupătorul pe peretele de la capul patului, la 1 m şi 16 cm înălţime, 57 cm faţă de şifonier - m-am gândit că ar trebui să memorez şi am măsurat a doua oară distanţele.
surprizăăăăă şi bang_bang superba ciclicitate, adică iar întreaga treabă cronofagă, iar antonim, iar capul patului, iar şifonier. doar pentru că, nesigur că reperele spaţiale iniţiale sunt exacte, nu le-am trimis în memorie să nu-mi suprasolicit aiurea cortexul prefrontal unde şi aşa sunt atâtea şi atâtea lucruri cu care nu mai am ce face.
enfin, l-am regăsit, am oftat uşurat şi am şoptit satisfăcut evrika! eu am apăsat ferm, becul a sfârâit prelung. cred că s-a ars. să mă fut ... mâine va trebui clar să caut altă idee, dar, până la urmă, nici măcar asta nu trebuie.

requiem for a dream

2010-03-10T12:24:00.013+02:00

cred că există momente când filmele pot fi mai bune decât sunt în realitate.
am revăzut requiem for a dream ieri şi, deşi acum îmi pare mai slab decât atunci când l-am văzut prima oară, m-a atins mai tare.
filmul vorbeşte despre dependenţa de droguri, oferind cumva două poveşti paralele, a mamei şi a fiului şi prietenei acestuia (care prietenă e jenifer connely destul de tânără, dar care arată f bine de atunci :p - i am twisted se pare). pe tema asta a drogurilor trainsppoting rămâne totuşi master-piece-ul.
well, tipul trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu mariane (jennifer), plus nebunia aferentă susţinută din plin de injecţiile cu stupefiante. în paralel, mama acestuia trece prin criza vârstei a treia, se complace în a se încuia în casă şi privi un show penibil la TV. devine brusc energică când e anunţată că va participa la acel show, îşi vopseşte părul în roşu, îşi doreşte rochia roşie din tinereţe, care, nemaiîncăpând-o, cere imperios regim plus pilule aferente de care devine tot mai dependentă.
de cealaltă parte, pentru fiu, lucrurile se complică, relaţia cu tipa devine tot mai presată de necesitatea obţinerii banilor şi accesului la droguri. el e cel care îi cere ei să se împumute de la un tip libidinos, despre care ambii ştiau ce va dori la schimb (iar scenele post-sex îmi amintesc f tare de imaginea fetei din 4,3,2,1 care se spală la baie, doar că acolo era cumva forţa de a reîncepe mai pur, aici e mecanica renunţării). tot el e cel care pleacă la nervi lăsându-i un nr de tel de la un dealer la care să sune dacă nu rezistă. ceea ce tipa şi face când sevrajul începe să se insinueze. şi iar sex, apoi e umilită într-o orgie etc etc, în timp ce el are probleme mari cu braţul în care se injectează.
so ... in the end, mama e internată la nebuni şi nu îşi mai revine, tipului îi e amputat braţul stâng (iar când asistenta medicală îi spune să o sune pe ea pentru că va veni sigur, el răspunde că nu va veni), iar ea nu ar fi putut veni, pentru că după acea orgie în care ea şi încă o tipă folosesc o sticlă spre deliciul dealerilor, e destul de terminată psihic astfel încât întoarsă acasă zâmbeşte.
e ceva special în modul cum regizorul reuşeşte să transmită delirurile legate de dependenţa mamei mai ales, de visele fiecărui personaj important, intercalate brut în faze reale etc etc. şi ce merită punctat e coloana sonoră superbă - adică lux aeterna interpretată de kronos quartet.

după film a picat foarte bine o ieşire în oraş pentru o bere. nu a fost doar o silva neagră, nu spun nici câte că mă fac de râs, dar am devenit subit extraterestru şi am început să flirtez aiurea, doar că am reuşit să mă opresc la timp.
aşa că data viitoare mă gândesc dacă găsesc ceva interesant de spus despre alt film care mi-a plăcut. şi cred că aleg "9 1/2 weeks". de ce? pentru că efectiv e un film f deştept, care îmbină psihologicul cu chestii dark legate de sex şi submisivitate şi pentru că ultima oară l-am văzut lângă o tipă (e drept, înveliţi în pături diferite), care la final mi-a spus că în timpul filmului s-a atins şi şi-a produs un orgasm. well, nu auzisem, nu mă prinsesem etc etc de nimic, aşa că sexul meu a reuşit să stea drepţi şi cuminte în timpul unui film destul de erotic pe alocuri :p

Later edit - ptr o mai frumoasă vitralie de văzut filmul citiţi comentariul lui red, dacă nu l şterge, că mai face din astea :p

rendez-vous

2010-03-08T18:17:00.004+02:00

azi chef de ceai si, pe cale de consecinţă, ieşit în oraş. nu, nu era încă ninsoarea şi vremea nebună de acum la ora 2 când am ieşit.
la rendez-vous o tipă f mişto (genul matur-soft) m-a trimis la nefumători pentru că nu mai erau locuri, cu promisiunea că mă repoziţionază prin sală după ce se eliberează o masă. îmi scosesem resemnat cartea pe care o aveam (evola despre graal, desi eu salivez după a sa metafizică a sexului - hei, nu am spus sex, ci metafizică a ...). citeam din ea când am auzit tipa de la bar supărată că nu a primit nicio o floare. nu am putut reţine un zâmbet la care a zâmbit şi ea şi, probabil fără legătură, mi-a găsit o masă la fumători.
drăguţ e că ajuns la fumători am constatat că nu mai aveam ţigări. aşa că m-am gândit să ies să cumpăr. aveau şi acolo (e drept, doar camel şi winston), dar mi-a venit să îi cumpăr tipei o floare - am găsit ghiocei.
aşa că la nota de plată, i-am lăsat florile şi am scris pe notă că e "8 martie :)".

acum ziua asta e f frumoasă pentru că dacă e orice rău pe aici, pur şi simplu îmi imaginez zâmbetul ei când a luat nota.

Later edit - şi chiar ajută. seara a fost ceva f urât din partea lui L, care prin submisivitatea de care dă dovadă mă îngrozeşte şi nici măcar nu îşi dă seama că face asta. de unde concluzia că nu cred să existe femeie care să nu plângă după submisivitate, oricât ar clama altceva. ideea e că eram iar praf şi am ieşit de pe mess şi etc, am cântat ceva la chitară şi am luat graalul să citesc, ceea ce mi-a amintit de ceai şi de tipă şi pur şi simplu zâmbetul m-a ţinut până am adormit.

maria

2010-03-08T09:17:00.012+02:00

tipa are ceva special. dificil de definit, însă de când am cunoscut-o mi s-a părut că pot învaţa enorm de multe lucruri. pur şi simplu fascinaţia aceea.
well, scria pe un site şi i se cam rupea de cum scrie, iar eu eram frustrat de faptul că ştiam că poate scrie infinit mai bine decât o făcea şi încercam să o ajut, fără prea multe reuşite ptr că pur şi simplu i se rupea.
apoi mi-a făcut o confidenţă la care nu mă aşteptam. lucra într-un video-chat şi mi-a arătat pozele. baaaang. well ... great body am spus, deşi în capul meu sensurile se rarefiau tot mai mult. am început să discutăm, mi-a arătat tatuajul ei (şi sunt fan al tatuajelor) şi la un moment chiar m-a întrebat dacă doresc să văd cum e pe videochat (aveam amândoi microfon şi cameră video). am rămas uşor blocat, am făcut o glumă şi am spus nu, gândindu-mă la L ca să pot rezista.
ce m-a mai uimit f tare a fost faptul că mi se părea extrem de inteligentă şi nu puteam concepe de ce a ales astea.
şi erau doar începutul. a urmat o poveste de dragoste cu un tip din bucureşti (interesant la rându-i din câte presupun, dar nu îl cunosc personal), care îi căzuse cu tronc şi de la care a dorit şi a avut un copil. atât, pentru că tipul nu a dorit o relaţie şi pentru că ea a dorit un copil.
so ... maria are acum o f frumoasă fetiţă. în iaşiul ei continuă să lucreze la video-chat şi să câştige f bine din asta, să îşi crească fetiţa şi se pregăteşte să devină medic, urmând facultatea de medicină şi psihologia.
am reînceput să dau de ea pe messeger, după o perioadă în care am evitat contacte de genul ăsta ptr că aveam senzaţia că dacă aş fi continuat riscam să ajung să doresc mai mult. fetiţa ei a crescut deja şi chiar e f frumoasă, iar ea arată la fel de bine şi râde la fel de mult ca de obicei. a început să înveţe serios pentru examene seara şi dimineaţa lucrează la videochat.
sunt scurtcircuite interesante cele pe care mi le produce şi cred că aş putea afla de la ea f multe lucruri despre ce ţine de feminin în general, despre mine ... simt nevoia să scriu lucruri de tipul ăsta, ptr a compara mai apoi ce gândesc acum, cu ce voi gândi mai târziu. am observat la mine şi la majoritatea oamenilor aflaţi în varii contexte emoţionale profunde că tind să schimbe radical ceea ce gândeau cu puţin în urmă şi sunt aproape convinşi că nu puteau să gândească aşa ceva niciodată. pur şi simplu o reacţie de refuz, de neasumare, o reacţie poate de protecţie, prin care noile emoţii solicită noi constructe cognitive.
de fapt, ca să fiu sincer cu mine, m-am tot gândit dacă m-aş putea căsători cu ea sau cu o tipă ca ea, pentru că acum nu prea ar merge :p şi mă sperie puţin că răspunsul e da şi că începe tot mai tare să mi se rupă. doar că uneori simţi nevoia să te conectezi cu un tub fragil şi fff subţire la sufletul cuiva.

pun un text al ei, deşi nu am stat să caut.

violet - final touch

totul e atât de natural trebuie
să crezi în mine când îţi spun
asta

eşti ceea ce-mi trebuie acum- sau
nu eşti- nu cred că-mi pasă- sunt prea multe
culori sub oasele mele- vid- vid ar merge ok zic eu

când mă caut o fac de obicei pe jos lipită de pereti sau de uşa de la intrare
adică vezi tu
exact în locurile în care mă fuţi

acum
o să mă duc probabil în london că tot mi-e în drum
o să beau 2-3 cafele câte-oi putea duce. acolo
nu mă caut

ca o paranteză: asta pentru că acolo
nu m-ai futut niciodată deşi am avut
destule fantezii pe tema asta de exemplu m-am gândit cum ar fi
sa stăm toţi trei acolo la etaj după un stâlp să-mi desfac
fermoarul de la blugi să-ţi spun nu am
nimic pe dedesubt şi te vreau acum
verifică
toate astea în timp ce m. şi-ar aprinde
o ţigară din aia light
s-ar aşeza comod şi ar aştepta curios

numai că acolo n-am mai fost
demult şi tocmai de asta acolo nu mă caut
acolo ştiu perfect
cine sunt

muzică ce cred că începe să îmi placă mult

2010-03-07T21:33:00.017+02:00

experimente

2010-03-02T16:42:00.011+02:00

well, o medie de 92% (enorm mi se pare) dintre participanţii la teste psihologice legate de comunicarea socială a emoţiilor au avut această reacţie la emoţii de orice tip. în speţă, confruntat cu o emoţie, individul o povesteşte şi simte nevoia puternică de socializare (cu o singură excepţie, în cazul emoţiei legate de ruşine, unde forţele de contracţie, să zicem aşa, sunt mult mai puternice şi probabil doar când încrederea în receptor capătă rol preponderent nevoia comunicării se manifestă).
există diferenţe pe vârste. chiar dacă toţi comunică emoţia în procente similare, cu vârsta această comunicare schimbă accentul de la nevoia de sens, de înţelegere a emoţiei, la accente legate de asumare a emoţiilor, fără prezenţa sensului, dar cu o mult mai mare pregnanţă, cu amintirea mai exactă a detaliilor.
nu există diferenţe pe sexe la nivelul reacţiilor declanşate de emoţii, dar există diferenţe majore legate de receptori. în cazul femeilor receptorii pot fi variaţi, câtă vreme în cazul bărbaţilor, obişnuiţi din copilărie să nu se manifeste emotiv, afectele sunt comunicate doar anumitor receptori, în majoritatea cazurilor fiind vorba de parteneră. şi mă gândesc să încerc de acum cu mine să comunic emoţiile mai variat la nivelul alegerii receptorilor şi să încerc să văd ce efecte pot apărea. nu că îmi place să fac asta, dar mă gândesc că sunt educaţional condiţionat şi asta e frustrant. reconstituind, reacţiile mele de comunicare emoţională au fost oarecum ciudate. adică am avut blocaje de tipul incapacităţii de a comunica dacă apărea sexul şi invers - boală relativ veche. cele două au mers/merg ffff rar împreună şi cu f puţine persoane din câte mă cunosc până acum.
mă întreb cum poate diferenţierea asta pe sexe să influenţeze relaţiile interpersonale, în contextul în care motivaţiile submisivităţii feminine (oferite într-un cadru moral-religios mai ales) au dispărut şi asistăm mai degrabă la deraieri clare de reprezentare ale feminităţii în constructele pe care femeia modernă le face. şi iar mă raportez la houellbecq şi iar sunt convins că e f aproape de ceva nou şi virtual real, dar greşeşte oribil pe undeva. femeilor le va lua f mult timp nu să se elibereze, ci să înţeleagă corect libertatea, cel puţin până atunci, societatea clonelor lui houellbecq e imposibilă. abia după aceea, indivizi compleţi şi liberi ar putea-o crea, însă va fi f trist dacă nu vor găsi alte soluţii.
şi la chestia cu dereglările modificării raportului femininului cu sine fac legătura şi cu un film din care am văzut jumătate şi care e tot al lui von trier şi se numeşte manderlay (după ce îl văd scriu despre dacă gasesc ceva interesant de zis şi nu epuizez tema cu cei cu care ţin musai să vb luna asta. ştiu că doar ptr mine pun şi trier nu interesează aşa mult, dar deh, sunt marele masturbator al lui dali dacă e nevoie). în film, un grup de sclavi eliberaţi cerşesc din nou sclavia şi bătaia cu biciul către chiar eliberatorul lor (o femeie de altfel). experimente pe treaba asta au fost făcute şi reacţia emoţională e un argument şi pentru traumele post lagăr de concentrare.
well, aşa mă tentează să fac nişte demonstraţii nazi ... dar mă abţin :p

gravitational cuantic love I

2010-02-26T08:56:00.091+02:00

- John, ai pus apă la peşti?
- Da, Sir, dar nici ieri n-au băut nimic!
- Atunci, du-te afară şi udă florile.
- Sir, dar afara plouă.
- Nu-i nimic, ia-ţi umbrela.
- Sir, trebuie să vă spun totuşi că

matematica toposurilor (gr.=loc) propune un nou tip de gândire, care de această dată reuşeşte să dezobiectivizeze realitatea şi se defineşte ca relaţională, argumentând că nu există nimic independent (nici măcar universul însuşi). de aceea aş numi-o şi matematică relaţională şi poate prima formă umanistă a unei ştiinţe exacte. pleacă cumva din acel leibniz care refuza să considere timpul şi spaţiul ca absolute, aşa cum le profeţea newton la acea vreme, ci le vedea, în ciuda privirilor urâte, ca produse exclusive ale unor interdependenţe - chestie pe care am făcut un eseu de filosofie prin liceu când m-am calificat la naţionale (nu mă pot abţine :p)

de ce spun astea? pentru că pe cadrul teoretic al acestor matematici, bohr şi heisenberg au dezvoltat mecanica cuantică, fascinantă ca o religie (de care mă voi folosi într-un construct de psihologie speculativă). o axiomă fundamentală a cuanticii, oricând fin criteriu epistemologic, este principiul de superpoziţie: "dacă un sistem se poate găsi într-una din stările A sau B, atunci el se va găsi şi în combinaţia acestor două stări, respectiv aA + bB, cu a şi b numere aleatorii". fiecare combinaţie e o superpoziţie şi, se deduce uşor, există o infinitate de superpoziţii. ce intuisem printre rânduri la interpretarea mitului peşterii la heisenberg (câteva posturi mai jos) e redat clar de tezele cuantice care împart lumea în două - sistemele de studiat şi observatorul cu instrumentele sale.
cuplat cu principiul incertitudinii lui heisenberg care spune că nu se poate descrie o stare decât fie prin poziţie, fie prin impuls (viteză), niciodată prin ambele aspecte, lucrurile se duc într-o zonă ce se joacă cu sinapsele. ale mele sunt f răsucite, mult mai răsucite decât când mi-o furam la şah de la taică-miu, când am pus mâna pe prolegomene la critica raţiunii, şi chiar decât atunci când gândeam despre spaţiul n-dimensional şi geometrii noneuclidiene, unde urechile mele paralele din universul tridimensional, se încrucişează iremediabil de la a 5 dimensiune în sus. mai ales dacă se mişcă cu viteză apropiată de cea a luminii şi se alungesc (câte nasuri am în a şasea dimensiune nu am reuşit niciodată să aflu? înfrângerea doare). glumă ori serios, însă clar scurtă paranteză deschisă, culianu a reuşit să mă destupe cât de cât propunând un univers bidimensional, cu oameni-linii aflaţi pe suprafaţa unui lichid dintr-o farfurie (ok, recunosc, e chiar ciorbă de burtă). cum imaginează ei lingura mea care ia de acolo lichid (ca o linie care apare şi dispare), cum imaginează cercurile de ulei de la suprafaţă (am zis ciorbă, da?!) ca nişte discontinuităţi spaţiale, capătul lumii etc, de o manieră similară percepem noi fenomenele din a patra dimensiune.
râdeţi, ha? f. frumos, dar măcar gâdilaţi-mă şi pe mine. de ceva vreme sunt f trist. închizând paranteza, principala problemă o reprezintă faptul că noi analizăm un sistem cu care interacţionăm sau din care facem parte. mai mult, observatorul alege să descrie starea sistemică prin viteză sau prin poziţie. el nu mai descoperă adevărul, ci un adevăr pe care chiar îl crează sau îl influenţează prin alegere-voinţă, ignorând conştient (cum cere principiul lui heisenberg) o parte a informaţiilor (codate în biţi, să spunem, la nivelul particulelor). suntem în punctul în care un strălucit matematician precum lee smolin spune că a înţelege o stare fizică e a spune o poveste că nu mai are nici un rost să o descriem (o viziune nouă a ştiinţei aproape, amintind de orientali). şi nu mă gândesc decât la povestaşul lui vargas llosa care ţine întreg universul în viaţă sau la nişte rânduri ale unui autor indian cu dragostea care are nevoie întotdeauna de poveşti, altfel dispare (în 3 ani ptr necunoscători - vezi f. beigbeder).

în planul psihismului uman, principiile cuantice şi ale logicii intuiţioniste se susţin încă ffff, îmi pare. mai şocante sunt speculaţiile macro, unde relaţionismul rules. observatorul e implicat şi spune A sau B exclusiv, fără să le poată depăşi, chiar când conştientizează superpoziţia sa. ca şi cum simt ceva fff clar ca fiind dulce, dar la nivel macro adevărul ar fi că mint şi simt un procent de dulce - corectitudinea privirii lui heiddger care e limitată de orizontul peşterii.
poate cele mai interesante concepte fizice sunt singularităţile. un exemplu arhicunoscut este gaura neagră. singularitatea pare un fel criză din care adevărul poate evolua sau dispare. forţa de atracţie a unei găuri negre nu permite nici unui bit de informaţie să iasă la suprafaţa pentru că acesta ar trebui să depăşească limita vitezei luminii. fotonii nu reuşesc să depăşească bariera. gaura neagră e definită, din perspectiva purtării unor biţi informaţionali, ca un orizont (iar heiddeger şi peştera platoniciană?!), ca o regiune ascunsă. ar putea fi, în psihologie, omonimul inconştientului, doar că dacă inconştientul lasă mesaje, gaura neagră se credea că înghite totul, violând principiul 2 al termodinamicii (lasă wiki, îl redau mai jos).
well, hawkings (fizicianul acela strălucitor în scaun cu rotile) avea să demonstreze că pe marginea găurilor negre există entropie (=stare de echilibru termic sau, în teoriile comunicării, incertitudinea asociată cu o variabilă aleatoare sau teoria accesului asimetric la informaţie care a luat nobelul ptr economie). nu a căzut nimeni de pe marginea unei găuri negre (nu am spus intrat ori pătruns, obsedaţilor) să afle ce e acolo, dar pe margine s-au făcut măsurători. haosul, lipsă a ordinii, e considerat un rezultat al regiunilor ascunse (ce nume frumos pentru inconştient), al informaţiilor ce nu pot fi accesate de către observator, dar care există dincolo de orizontul percepţiei sale. întâlnirile cu inconştientul sunt f asemănătoare şi e f dificil de ieşit de sub forţa sa gravitaţională :)

unii reuşesc mai mult:

alţii mai puţin:

în fine, unii nu reuşesc:

şi, după cum vedeţi, ăia care reuşesc poartă ochelari. cum? nu îi vedeţi la freud? sunt ochelari, nu port-jartiere, chiar dacă toţi ne-am dori asta. luaţi-vă, băi, ochelari.

back to basics :p, în univers nu există stări stabile (pantha rei demonstrat deja), ci o serie de procese, unele derulându-se cu viteze f mici (o piatră poate părea neschimbată 1000 de ani, însă doar pare, nu şi poate). o înţelegere la fel de exactă ar putea să fie că nu există obiecte deloc, ci că ele însele sunt pure procese. procese, deci mişcare, deci căldură, deci energie, deci masă (exagerez poate cu masa puţin şi sună probabil mistic, nu o citiţi dacă nu vreţi, dar e cert că energia are masă). se ştie că o gaură neagră conţine cantităţi imense de informaţie pentru că degajă căldură şi are entropie. o speculaţie, care mă bucur că prinde contur, este că găurile negre sunt un big bang in nuce, puncte de explozie pentru noi universuri. nu aşa sunt oare şi procesele psihice, nu aşa e povestea celor nouă chei ale iniţiatului mistic ce păşeşte pe uşă şi dispare?
aici e construită o frumoasă teorie a mărginirii, despre care voi vorbi într-un alt post, formulată de un fizician contemporan - Bekenstein.
cf principiului 2 al termodinamicii, entropia presupusă de existenţa căldurii ar trebui să nu se modifice la nivel sistemic. mai exact dacă 2 sisteme A şi B sunt puse în contact, atunci ele ori rămân mai departe în starea de echilibru termodinamic iniţial, ori stările de echilibru ale sistemelor sunt perturbate, iar după un anume timp, în urma schimbului de căldură, se stabileşte o altă stare de echilibru termodinamic. mai neoaş, jeana nu e moartă, jeana se transformă. nu ştiu cum, dar mi se pare definiţia perfectă a afectivităţii. heiiii, nu jeana mi se pare definiţia afectivităţii, ci al doilea principiu. gooood, dacă trebuie să arăt pe youtube afectivitate aş alege azi kiss. vedeţi, însă, tot videoclipul. dacă vă pare prea siropos, să ştiţi că versurile originale în coreană sunt f hard. daţi mail, vi le traduc perfect în arabă.
aşaaaaaaa. după două piese, clar aţi uitat ideile. vă rog să recitiţi, de la început. şi săriţi piesele tura asta.
k. continuaţi acum.
dacă înlocuim singularitate cu criză, regiune ascunsă cu inconştient, (dar pe asta e păcat să o înlocuim) căldură/energie cu emoţii/afecte etc şi păstrăm axiomele fizicii, propoziţiile devin înspăimântător de coerente.
iată cum sună principiul 2 de mai sus: echilibrul emoţional într-o relaţie e perturbat de schimbul inechitabil de afecte/emoţii dintr-o parte în alta, el devenind stabil după un timp şi după ce energia e redistribuită în sensul obţinerii unui nou echilibru. totul ar trebui perceput ca procese (interacţiuni) în evoluţie.
încă lucrez la ideile astea şi intenţionam să mai caut ceva despre matematicile relaţioniste şi apoi să încerc să mă pun iar la punct cu freud şi jung. din câte ştiu, pe economie soros a aplicat teze extrase din matematicile relaţionale în câteva dintre teoriile sale (să spunem că s-au dovedit extrem de câştigătoare). deci, revin clar. dacă interesează, însă, aş putea să o fac mai repede.

- Interesant, John! Meditez.
- Desigur, Sir.
- Înainte să te retragi, adu-mi, te rog, pianul, John!
- Desigur. Pentru ce vă trebuie, Sir?
- Am uitat pe el ţigările.

p.s. artemis, salut ...

antichrist

2010-02-19T22:27:00.036+02:00

nimeni dintre cei apropiaţi nu a gustat filmul ăsta, cu excepţia câtorva prieteni, pe care ii vad prea rar si putin ca sa am timp sa vb cu ei serios despre. e vb de antichrist al lui lars von trier.
povestea e simplă. pe scurt:

în timpul unei partide de sex, o femeie scapă de sub supraveghere copilul, care ar fi trebuit să doarmă, dar care se trezeşte, ia ursuleţul şi se aruncă de la ferestră (evident, cam în momentul orgasmului ei). tipul cu care se culca atunci, încearcă să o ajute să îşi revină (prost ca toţi bărbaţi, va adaugă într-un interviu regizorul, and i coudn t agree more), o ia cu el într-o cabană, undeva departe de lume, munte, pădure plus trecerea peste un pod (când tipa reuşeşte cu greu să treacă pe blocaj psihic), unde încearcă un tratament psihiatric etc.
aici, cu ajutorul stupid al lui (tipul e psiholog şi aplică tratamente depăşite ca toţi psihologii), tipa începe să deraieze tot mai mult, de la dezvoltarea unor tendinţe sado-maso (cere să fie lovită, iar când e refuzată fuge în pădure şi se masturbează - scenă f dark fantezy şi teribil de excitantă) la negarea propriei feminităţi şi tăierea cu o foarfecă a clitorisului.
amintesc şi viziunile pe care tipul le are în pădure, legate de o vulpe vorbitoare, de o căprioară care aleargă cu un pui avortat agăţat de ea etc.
enfin, tipa moare, tipul scapă (cred??). not really happy ending.

well, acum de ce mi-a plăcut şi ce am văzut eu la film?

mi-a plăcut pentru că e ceva sublim acolo, îmi vine să spun. şi asta am să şi spun şi mă mă gândesc că sublim e prima oară definit de ed. burke (mda, e un filosof englez) ca fiind o emoţie extrem de puternică, tipul de emoţie pe care doar spaima/frica îl poate da. e genul ăla de sacru care atrage şi repinge - tremens şi fascinans, ca orice experienţă a marilor mistici. la kant (i know, i m fucking smart, u should get this, too :p) sublimul avea să devină tot ceea ce, fiind gândit, demonstrează o facultate a simţurilor, dar care depăşeşte orice măsură a acestora.
şi sunt ffff curios cum vede o tipă filmul ăsta. dacă am curaj caut pe ştiu eu cine pe mess şi o întreb (mai ales că e moartă după von trier), doar că mă inhibă şi nu ştiu dacă o să pot :)))

feminismul lui von trier nu mai e un secret, însă viziunea pe care el o propune este un nou tip de sacru, în realitate, unul care depăşeşte vechile sisteme de esenţă masculină şi se fundamentează pe un nou tip de feminitate. aşa îmi place să înţeleg.
sigur, nu mai există azi vrăjitoare, dar există prostituate şi e în esenţă acelaşi lucru (preotese ale vieţii şi sexului). raportul feminităţii cu plăcerea a fost întotdeana unul extrem de strâns -privaţiune sau exces, constrângeri asumate sau impuse, exterioare sau interioare, iar cum fundamentele unei anume submisivităţii au dispărut (mă gândesc la religie, de exemplu), sublimul în lumea contemporană e legat intrinsec prin varii tipuri de raport cu sexualitatea, cu plăcerea, fie ca prohibiţie, fie ca senzualism pur. de aceea de la vrăjitoare la curvă pasul este infim, vrăjitoarea însăşi prin imaginea sa anticipând evoluţia aceasta.
personajul feminin al lui von trier va pendula între aceste două aspecte, cu efectele lor imediate pe parcursul întregului film. s-a abandonat plăcerii orgasmice, pe care pare să o interpreteze ca accesare a sacrului şi din cauza aceasta copilul său a murit (femeia fertilă, mitul feminităţii care se împlineşte prin maternitate e răsturnat), nereuşind să înţeleagă şi să se înţeleagă pentru a putea merge mai departe. în film tipa chiar e fascinată de vrăjitoare şi de misterele lor, resimţind fizic aproape supliciile la care erau supuse pe ruguri şi, totodată, asumând prin victimizare un fel de exorcizare. Vrăjitoarele ei sunt vinovate pentru că sunt femei, ptr că sunt natura însăşi cu aspectele ei negative. e şi ceva din păcatul originar (tipa se temea de o pădure=inconştient, care se numea eden) şi simbolistica conexă, e şi ceva din voinţa de a trăi a lui schopenhauer ca principală cauză a răului în lume (resimţită acut de femeie - un mal du siecle) şi mai apoi cea de putere a lui nietzsche, doar că acesta o pozitivează şi o opune sacralităţii de tip creştin, asumând luciferismul şi satanicul ca evoluţie spre supraom (poate aici ar trebui raportate în sens invers şi construcţiile regizorului).
linia e una f subţire, iar antichristul feminin al lui von trier pare că ratează, chiar dacă senzaţia unei alte lumi posibile, bazate pe acest tip de feminitate e una extrem de pregnantă. antichristul-ea nu ştie cum să depăşească binele-rău, nu ajunge la o coincidentia opossitorum şi atunci încearcă fuga, iar scena tăierii feminităţii ei cu foarfeca m-a făcut să mă strâng ca un copil. precum propriul ei copil, ce a sărit de la balcon la începutul filmului :)

bărbatul e un simplu decor, raţiune tipică ce caută sensul chiar şi acolo unde acesta excedează raţionalului. la fel ca şi femeia, şi el ratează, însă nu la fel de grav. reuşeşte să acceseze lumea posibilă, află regulile de funcţionare de acolo (chaos reigns îi va spune vulpea) - viziunile sale sunt extaze de tip şamanic de fapt, mă refer la animalele vorbitoare etc - care ar fi trebuit să îi ofere soluţiile pentru a o salva. şi aici ratează. nu ratează totuşi propria sa salvare, chiar dacă doar fizică (îi e dată o gaură în picior şi prinsă o greutate pentru a nu putea fugi - legătură feminină malefică a dependenţei? pentru că tipa e goală şi cât el e în stare de leşin, ea îi provoacă o ejaculare sângeroasă). şi e salvat chiar de animalele acestor viziuni de tip şamanic (animale ale naturii însăşi). ultima lui viziune, cu acele femei (fără chip) care îl înconjoară nu am ştiut ce propune exact - odă feminităţii sau încununarea derapajului.

de asta îmi repugnă, de asta mă atrage şi nu îi pot rezista, pentru că e pătrunderea într-un spaţiu sacru, unde dihotomiile dispar. un spaţiu de unde, când te întorci în profan eşti cumva altfel, ca după orice accesare a unui ille tempore, invers proiectat aici, spre viitor. pentru că frumuseţea ultimă e întotdeuna asociată păcatului în inconştientul uman, pentru că e satanică şi melancolică. un fel de puritas impuritates la care îţi pierzi respiraţia dacă încerci să rezişti.

e totuşi o viziune masculină, recunosc asta, însă tocmai prin asta mă atinge. e un film care exorcizează şi autoexorcizează, von trier afirmând că s-a născut dintr-o mare depresie a sa.

de asta filmul ăsta, când voi putea înţelege mai multe şi voi putea îngloba ceea ce trebuie (looks i do have a dark side, chiar dacă am cenzurat-o), e necesar să îl revăd ca să înţeleg lucruri despre mine, de fapt. poate duc interpretarea prea departe (am I???), dar sunt sigur de ea şi cred că interpretrea nu există ca absolut anterior receptorului, deci dacă eu aşa văd lucrurile atunci atentatul la structura mea interioară cea mai profundă există.

so ... if u ask me, u should all see this movie. există în el ceva care cred că e f real şi f de acum, schimbări de paradigmă pe care încă nu le intuim complet.

Later edit: cineva a spus că filmul poate accesa şi zonele inconştientului de tip colectiv, iar atunci principiile sunt ale animei şi animusului, ale vieţii, voinţei de viaţă şi ale raţiunii, ale sensului şi cred că e valabil şi sistemul interpretativ poate fi funcţional şi aici.

salut paul, ana, persephone şi doppelanger.

2010-02-18T10:25:00.007+02:00

sună fff bine şi în franceză protege moi
have to see also the movie. de la antichrist nu m-a atins nimic nou. poate ăsta are bafta să o facă :p

zen

2010-02-17T14:03:00.012+02:00

reciteam concepţia lui heidegger cu privire la mitul peşterii, unde demonstraţia lingvistică rămâne fascinantă şi conturează sensuri (şi eu deplângeam cândva decăderea filosofiei la analiză de limbaj - eram totuşi prea dur). nu mă complic cu interpretarea pe aletheia platonică ca stare de neascundere. cine vrea căută.
am înţeles însă altceva - adevărul e o relaţie. şi dacă este o relaţie, adevărul implică un obiect observat (fie el abstract) şi un observator. întrebarea este: există adevăr în afara unui observator????? e întrebarea lui einstein referitoare la timp (există timp dacă nu există observatori?).
întrebarea e închisă, deci are ca răspunsuri posibile:
1. NU există adevăr în afara unui observator pentru că adevărul presupune o relaţie între două puncte, observat şi observator. ăsta e răspunsul ce aparent ar impune. sigur, de aici există calităţi subiectiv-relative ale adevărului etc. nu importă.
şi secundul răspuns posibil
2. DA, exista adevăr în afara unui observator - aparent un răspuns cretin, dar dacă nu te opreşti cum eşti tentat şi continui urmează întrebarea şi dacă există un adevăr non-relaţional, ce şi cum arată el?
ştiu că există un astel de adevăr şi am simple fulguraţii pe care nu le pot capta decât ff puţin. mă bucură că mintea depune armele în timpul lor, dar îmi dau lacrimile de nervi că nu pot ţine deschise acele fante prin care răspunsul vine, că nu îl pot capta. e similar celebrului koan de meditaţie zen - cum se aude sunetul unei mâini ce bate din palme?
so, baby boy, ce şi cum arată adevărul pe care l-am definit ca non-relaţional?
well, dacă aş reuşi să extind măcar ca timp acele fulguraţii ....

Later edit> nu e nimic de inteles, absolut nimic. nu trebuie decat acele fante sa fie largite si raspunsul sa curga de acolo si sa il simt ptr ca asta ma scoate din tot.

pauză

2010-02-14T08:19:00.012+02:00

şi cu astea luăm frumuşel o pauză de bloggărit.
viaţa mea nu e publică şi nu vreau să mai plâng pe aici. ceea ce sunt acum e încă un ceva plăpând şi trebuie protejat cumva.
m am trezit f de dimineaţă. îmi propusesem ca duminica să las corpul să stea în pat cât vrea, dar se pare că l am dresat deja f bine și, fără sonerii, s-a ridicat din pat (şi din aceleaşi vise care îmi fac rău încă o vreme), puțin chiar împotriva voinței mele. eram ușor supărat, dar apoi i-am mulțumit și a fost bine. cafea caldă când încă crepuscul afară. în plus, prima recompensă: am văzut prin fereastra deschisă venind primăvară și am ascultat primele păsări anul ăsta.

mai auziţi de mine dacă e cazul pe clubliterar.com - sunt florin bratu și sebastian brei (recunosc oficial / am clonă :p), iar la finele anului sper să îmi puteți citi cartea.

2010-02-13T17:50:00.028+02:00

ok.
am stat şi m am gândit după o discuţie cu un mascul alpha şi apoi cu o prietenă şi mi-am dat seama că eu când sunt îndrăgostit ofer totul şi nu cer nimic. şi ce dracu, mă îndrăgostesc de o femeie, nu de o zeiţă.
so ... iau o pauză şi mă gândesc la ce vreau, ptr că, deşi de tot râsul nu ştiu exact. adică ştiu ce vreau de la mine (problema e să şi încerc să fac - asta altă poveste), dar nu ştiu ce vreau de la o ea.
mă gândesc şi pun aici. de pildă, femeia fatală vine mâine şi îmi spune baby, eşti perfect, ai 1 minut să îmi spui ce pot să îţi ofer ca să mă ţii lângă tine. şi, just in case, chiar nu am idee deloc ce să îi spun. adică într-un minut o să reuşesc să îi cer doar :
- seeeeeeeeeeeex (iar aici pot cere detaliat dacă e cazul :p)
- ăăăăăă
- îîîîî
- mmmmmmmmmmmm
apoi tipa spune 59, 60, stop şi mă tem că ultimele lucruri nu mi le poate oferi şi mă lasă cu ochii în soare.
deci ... nu deranjaţi, procesez. revin eu cu un later edit.

Later edit>
- să mă iubească şi să mă facă să o iubesc. nu un râu tumultuos şi rapid de munte, care să treacă pe lângă mine repede cu refulările izbucnite la suprafaţa, ci un estuar imens, adânc, misterios şi calm la suprafață, care să mă ţină viaţa asta şi să mă uimească și care să crească tot mai amplu.
- să mă ţină în braţe când sunt zob (nu ar trebui să fiu, but life sucks sometimes). ca pe un copil? da, dacă trebuie, ca pe un copil, conștient doar.
- să mă cunoască f bine, să asculte ce îmi place şi ce nu, să ştie când să mă ia uşor şi să mă mângâie şi când să producă o criză pentru mine atunci când nu reuşesc să-mi revin altfel,
- să facem dragoste f des :p şi de fiecare dată mai altfel, adică uneori doar sex, futai pur şi simplu în toaletă unui club - hormonii își cer și ei drepturile.
- mă descurc eu singur oricum (sau aduc un ciocan mai mare :p), dar aş vrea să fie acolo când îmi e greu şi să ştie să îmi dea încredere - sărutându-mă, făcându-mi un ceai, luându-mă cu forţa la un concert în oraş sub ameninţarea că mă părăseşte şi sub promisiunea unei nopţi fierbinţi dacă vin.
- să aibă încredere în mine, să îmi spună când o doare şi eu să fac totul să o ajut, să îmi spună când fericită şi supărările ei/mele de peste zi să se evapore când râdem unul la altul.
- să poată plânge cu mine atunci când simte nevoia sau doar să se prefacă atunci când are chef să o alint (e femeie, nu) şi să mă lase să o tratez ca pe o prinţesă atunci până-i trece.
- chiar dacă stau lipit de ea pe canapea uneori, să mă lase să plec în ţările mele tăcute, apoi atunci când voi fi stat suficient acolo să mă cheme la ea (well, o ieşire din baie într-un prosop care cade fix când vb cu mine ar putea ajuta - men are so easy sometimes, i know) şi, după ce facem dragoste, să mă întrebe ce am descoperit pe acolo și de ce nu am sunat-o ptr că i-a fost dor de mine.
- ptr că esenţa mea e aerul calduţ de primăvară ori cel melancolic al toamnei și te învălui calm din toate părţile, să mă ajute să învăţ să fiu și vânt turbat și năprasnic şi furtună ori ger devastatoar şi să mă ierte de fiecare dată când voi fi aşa şi rafalele o ating.
- să o privesc dimineaţa, în timp ce fumez şi beau cafeaua, cum se îmbracă pentru servici şi de fiecare dată să mi se pară f frumoasă şi unele dimineţi să o fac să întârzie la servici din cauza asta :p
- să fie elevul meu preferat, să fiu profesorul ei favorit, să fiu elevul ei preferat, să fie profesorul meu favorit.

mă mai gândesc cred.

brichetă, exrtratereştrii şi icre

2010-02-12T21:55:00.004+02:00

am luat un pachet de ţigări şi am primit o brichetă. ar trebui să îmi displacă fazele astea de marketing, dar îmi plac.
seara mi-am dat seama că am mâncat doar o ciocolată twix, iar când am coborât din maşină la un restaurant să mănânc ceva, am luat o cutie goală de cola şi nişte hârtii să le arunc la un coş (măcar asta am câştigat din povestea cu L - iniţial făceam toate chestiile gen nearuncat chiştoace pe geam, trezit dimineaţa şi altele ptr că speram că asta va face ca totul să fie bine cu noi, acum le fac fără să mai sper că). ideea e că am aruncat cu resturile alea şi bricheta abia primită.
şi mai mişto e că am pândit apoi şi când îmi părea că nu e nimeni, am cautat prin coş bricheta. legea lui murphy, fix când eram cu mâna prin coş (era curat şi aprope gol, da?!), trec două tipe care mă privesc ca pe un extraterestru îmbrăcat frumos care caută prin gunoi.
extraterestul le priveşte apoi şi el, ele râd, el râde, apoi una se întoarce şi face cu ochiul. extraterestrul face şi el, anemic şi surprins şi intră în restaurant, unde serveau nişte extratereştrii răi care abia serveau şi el a plecat şi a mâncat mai târziu o felie de pâine cu icre la un prieten.

help?

2010-02-12T11:39:00.038+02:00

iubesc f tare o fată care iubeşte un tip care nu o iubeşte.
o fată mă iubeşte f tare pe mine, care nu o iubesc.
isn' t it ironic? sau mai detaliat şi explicit:

mă întreb pe cine iubeşte tipul care o iubeşte pe cea pe care o iubesc eu? şi cine iubeşte pe fata care mă iubeşte pe mine? probabil răspunsul e "pe nimeni" şi "nimeni" şi linia se închide aici cu o simetrie perfectă, care are punctul de mijloc între mine şi tipa pe care o iubesc. păcat că durerea nu e şi ea distribuită egalitar (deh, e capitalism, nu? şi e distribuită liber) şi doar pe mine şi pe ele ne doare că cel iubit de noi nu ne iubeşte. cea care mă iubeşte plăteşte cel mai mult pentru că dincolo de ea nu e cineva care să o iubească şi ţine în braţe, cel iubit de cea pe care o iubesc plăteşte cel mai puţin în ecuaţia asta.
şi de unde toate astea?? din propria mea prostie de a crede că e suficient să iubeşti şi că nu trebuie să faci nimic doar ptr că iubeşti f mult şi că celălalt ştie şi simte asta. cum dracu să simtă dacă nu o arăţi? evident, am înţeles târziu, poate prea târziu - asta deja nu mai pot eu decide, ci cea pe care o iubesc. deşi, cred că ar trebui să decid eu, dar eu nu pot decide decât să îi spun la revedere, iar când va plânge peste un timp ptr că în vocea mea nu va mai auzi dragoste să pot rămâne rece.
la ipoteze, dacă nu eşti unul dintre actori râzi să te strici. bine, şi dacă eşti actor tot o să râzi :)) - eu vreau să rămân cu cea pe care o iubesc. cea care mă iubeşte vrea să rămână lângă mine. cea pe care o iubesc vrea să rămână lângă cel pe care îl iubeşte şi cea care mă iubeşte vrea să rămână lângă mine. puteţi spune acoperişul cărei case e de culoare roşie, cine creşte un peştişor xiphophorus maculatus şi cine fumează marlboro?
din punctul meu de vedere o soluţie ar fi dacă cea care mă iubeşte ar avea o relaţie cu cel pe care îl iubeşte cea pe care o iubesc. cea care mă iubeşte a pus epitetul bun de telenovelă la asta. ne credem speciali toţi în povestea asta şi suntem nişte oameni atât de normali şi de proşti, incapabili să luăm decizii, incapabili când le luăm să le păstrăm, incapabili de constanţă, mici de tot şi răi şi buni şi mai ales atât de proşti. specială era o relaţie şi o dragoste care să bată timpul ptr că am descoperit atât de trist că ce mi se întâmplă mie e un lucru atât de îngrozitor de comun. nici un gest special faţă de ce simţim, nici eu, nici ele, nici el - sclavii propriilor emoţii. incapabili să depăşim propriile egoisme şi orgolii. ne amestecăm între noi sexele şi saliva şi spunem că asta e dragoste, că asta e viaţa, că pizda mă-sii.
revenind, o secundă soluţie ar fi dacă eu aş avea o relaţie cu cel pe care îl iubeşte cea pe care o iubesc şi cea care mă iubeşte ar avea o relaţie cu cea pe care o iubesc. mă urmăriţi, da? vă amintiţi combinările de patru luate câte doi??? :)))

glumesc, ce pot face?! de fapt e what a fuck is this??? vreo sugestie?? chiar aş avea nevoie ...
adică mie nu îmi vine în cap decât să iau o pauză (alta) cu ambele fete şi să mă concentrez cât pot să le fie bine ambelor. şi hei, pământul încă se învârte conform calculelor.
so ... any other ideas?

later edit:
telefonul -
evident că nu am rezistat şi am construit o discuţie telefonică în care să o întreb de ce vrea să se gândească iar la ce alege dacă a ales până acum de vreo câteva ori şi să recapitulăm împreună - se sărută cu el, rămâne cu mine ptr că are atâtea să împartă cu mine, face dragoste cu el, mă cheamă de câteva ori înapoi acasă, apoi alege să nu o mai aştept că e cu el, alege să fie singură, după singurătate sună, vorbim şi facem dragoste, apoi îi pare rău că a fost slabă şi vrea să rămânem amici, mă comport amical (poate prea amical, e drept :p), mai visează puţin la el şi sfârşim iar făcând dragoste şi stând împreună o săptămână, iar azi are nevoie de timp să se gândească. serios?? ce dracu să aleagă ea a enşpea oară? să fie singură? să rămână cu mine? să mai încerce cu el? toţi bărbaţii sunt la fel mi s-a spus. şi aşa şi e, diferenţa e când unul chiar te iubeşte. şi în plus, toate femeile sunt şi ele la fel. de fapt, oamenii sunt toţi la fel deep inside, diferenţele sunt absolut insignifiante şi doar uşor amplificate fals de ochii sau mintea care îi caracterizează. bineînţeles, doar persoanele de faţă de exclud, ele sunt toate speciale. bullshit, sunt la fel de fraier ca voi şi voi sunteţi la fel de fraieri ca mine. poate asta ar trebui să fie un motiv să nu ne mai rănim unii pe alţii aiurea, suntem şi aşa suficient de proşti. şi să ştim că societatea noastră va fi îngropată în singurătăţi de tot felul şi poate noi suntem ultimii reprezentanţi ai unei frumuseţi aparte de a fi lângă cineva, o frumuseţe care se va pierde curând, pentru că suntem şi primii reprezentanţi ai lumii ce vine şi care distruge tot ce e totuşi frumos în aceasta de acum. am aflat deja că incapacitatea de a merge prea departe alături de cineva, oricine scade îngrozitor, incapacitatea de a avea o relaţie pe termen lung tinde spre infinit. foşti îndrăgostiţi care rămân lângă partenerul acum cuplat cu altcineva devin un lucru comun. cam aceasta e ceea ce urmează şi aici greşete francezul care îmi place. va fi singurătate, dar altfel decât crede el.
cel mai dureros e că eu, iubind, chiar o vedeam specială (deh, cine iubeşte o persoană normală şi comună??? toţi iubim persoane deştepte, frumoase, speciale, complexe, divine :))))), când de fapt a făcut întotdeauna ceea ce mi s-a spus că va face, ceea ce ar fi făcut orice altă femeie. calculam acum şi săptămâna asta frumoasă vine la 3 luni de la despărţire şi mi-am amintit că până şi asta mi s-a spus (îţi aminteşti lorna, aşa-i, doar că tu ai spus împacare atunci nu şi ptr cât timp?).
deci ce vei alege tu, cea pe care o iubesc? şi cât te mai pot crede oare?
hm. cam asta vroiam să îi spun la telefon şi să o iau cu forţa undeva în oraş astă seară târziu, să aleg eu ptr ea pentru că ea e iar praf (evident, m-aş fi ales pe mine ca să fiu sincer :p), să fac dragoste apoi cu ea şi să o ajut să definitiveze o structură ptr prezentarea arhetipurilor lui jung la care lucrează, apoi iar să fac dragoste şi dimineaţa cafea şi omletă, apoi să plec şi să mă cheme să îmi ofere o floare frumoasă, se îndrăgostească de mine ptr că nu ar rezista şuvoiului de dragoste cu care o înconjor şi după mai multe asemenea lucruri să murim amândoi cândva, încă îndrăgostiţi unul de altul şi de cicatricele astea şi poate să ne reîncarnăm într-o poveste mai frumoasă ca asta. dar, are vreun sens telefonul ăsta?

comfort zone

2010-02-05T18:59:00.002+02:00

super vulnerable. i m a lazer

2010-02-01T10:32:00.039+02:00

nu prea înţeleg de ce oameni vor să pară uneori altfel.
adică înţeleg, dar e atât de stupid. e aşa curajos să pui masca şi să te prefaci că totul e ok? e atât de fals şi e atâta frică, de fapt. frică de faptul că ţi-o iei în barbă în majoritatea cazurilor şi te aduni de pe jos cam ameţit apoi. ei şi?
e trist (şi tristeţea ar trebui ridicată la rang de criteriu epistemologic) ptr că, de fapt, pierzi inocenţa şi cu ea şi încrederea în ceilalţi. majoritatea luăm în braţe pe: "cine, eu? nu mă tem de nimic, pot să mă descurc în orice condiţii, nu am nevoie de nimic de la nimeni , never ever. plouă şi merg pe jos, nu vreau umbrela ta, e frig şi îmi cumpăr încă o pilotă plus un calorifer maaaare, nu mă strânge în braţele tale calde, mă descurc perfect în orice situaţie. dacă îmi ard vintrele, pot să mă masturbez - atât de SINGUR, FRUMOS, PERFECT şi PUTERNIC pot fi" . sorry, my friend, u re just scared. pe scurt, pendulezi între laş şi prost.
faze de genul nu te sun pentru că trebuie să demonstrez că i am in control, i am pure power etc etc. începi o relaţie şi trebuie să sune celălat, nu trebuie să oferi totul, nu trebuie să ceri nimic, pentru că tu te descurci singur, trebuie să degaji forţă şi impetuozitate. aşa celălalt va sta pe jar ptr că fraierul/-a te iubeşte sau o va face curând ptr că tindem să vrem cel mai mult ceva ce nu putem avea - so yeeeea, i give u ladies and gentlemen... loooove. ups, sorry, aceasta este reglarea poziţiilor de forţă/submisivitate în cel mai bun caz. în cel mai rău caz (dap, se poate) nu dă f mulţi bani pe tine. dar hei, poţi fi liniştit. indiferent de IQ, şi cel mai prost creier te va salva şi va construi special numai şi numai ptr tine tot felul de teorii gen "de fapt, mă iubeşte la infinit (+ infinit!) şi se îneacă în ochii mei, aşa că mă evită ptr că nu ştie să înoate. cum adică de ce nu învaţă să înoate? e aquafob".
ok, baby, am nevoie de tine noaptea asta şi îmi place să mă ţii de mână , am nevoie să îmi dai uneori curaj, să mă faci unele nopţi să urc pe pereţi, sau să îmi ceri să te ţin în braţe când simţi asta şi eu nu înţeleg poate, alteori am nevoie să rămân fff singur, să mă ascund undeva unde să nu mă deranjeze nimeni (nici măcar tu) ptr cât timp am chef, să mă ţii în braţe când sunt trist şi să nu spui nimic, să te sărut fugar când eşti încruntată, iar tu să zâmbeşti şi să vii după mine la bucătărie unde îmi aprind o ţigare să mă întrebi "vrei un ceai?". i need al of this. ce rezultă de aici? că sunt f vulnerabil? exact, rezultă că sunt al dracului de vulnerabil. so what s the fucking problem if so? o să mi-o iau în bot în cel mai rău caz. prima oară e naşpa, a doua e naşpa, la următoarele bărbia devine mai puternică.
bun, acum ştii, acum ai aflat că sunt vulnerabil. şocat??? pe bune? credeai că sunt născut pe o planetă din constelaţia orion şi să am ochii cu laser ai lui superman 24 din 24? well, sorry, i m not. sunt născut în septembrie şi sincer, mi se rupe de faptul că sunt atât de vulnerabil. şi mi se rupe tot mai mult şi dacă mi se sparge vreo mască şi se va vedea asta. i m vulnerable and that could be my secret power. nu aştept nimic, doar că nu sunt suficient de laş ori parşiv s-o ascund. şi atunci, la ce bun să îmi pun masca doar ca să ejaculez în patul tău când soţul/prietenul pleacă în delegaţii? sau să te conduc acasă după ce te ling prin camere de hotel şi să dau noroc cu el? sorry, îmi face scârbă şi prefer să fiu soţul/prietenul, dacă pot să aleg de care parte a mâinii întinse vreau să fiu, ptr că mâna lui nu ascunde nimic.
i am fucking vulnerable, so better be carefull. because that s way i m to be soon sharp as a lazer. deja, dacă mă concentrez f mult, pot lansa raze laser prin ochiul stâng. desigur, la intensitate încă redusă. aseară, de pildă, nu găseam foc şi am vrut să aprind ţigarea cu raza laser. am reuşit după ce am ars tivul perdelelor, dar hei, ţigarea a fost superbă ... u should try once :p.

robofilie

2010-01-31T13:09:00.018+02:00

well ... erau suficiente câteva zile liniştite.
şi cum ziua sunt relativ zen şi mi se rupe, când nu îmi e milă de ea (yaaaa, a strong will şi te fuţi în ele de sentimente dacă aşa trebuie şi se cere), noaptea e altă poveste. şi noaptea începe când adorm. şi fix la timp visul ca să ruineze o partidă de sex matinal. paradoxal, matinalul era f matinal (altfel, evident, vorbeam de sex postmatinal) tot din cauza visului . din fericire, am avut grijă şi am reuşit să îl uit rapid şi complet, încercând să mă gândesc la tot felul de chestii aiuristice şi să râd singur. râsul a venit oricum după ce m-am făcut un ghem mic de tot în pat. a rămas doar faptul că am visat-o (again), chiar dacă cine_ce_cum m-au scutit şi s-au evaporat. s-a evaporat, însă, şi cheful de sex matinal (care nu era matinal dacă nu visam, precum spuneam, uitucilor, dar voi aţi râs şi reţinut doar postmatinalul).
but still (or steel?), wtf is this? viitorul omenirii va fi abstinenţa, masturbarea, vibratoarele şi robofilia sau eu m-am grăbit să cred că sunt deja ok, când încă nu sunt ok decât cele 17 ore când sunt treaz?
şi dacă scad de la 7 ore somn la 5 ore o fi mai bine? cam între ce ore se visează? :p

măcar andreea a pus pe forumul clubului o trupă mişto. las 3 piese care mi-au cam plăcut:

http://www.youtube.com/watch?v=pKRXdwEvZDg&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=XVamiw6Acy8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=kkT7MYMjj9g&feature=related - my favourite :p

xxx me

2010-01-29T17:43:00.074+02:00

urăsc memoria şi mai ales
propria mea inteligenţă perfectă,
strălucitoare.
mai bine ne rostogolim în viteză
de pe turnurile îngheţate,
ceva nou să ţâşnească
prin capete sparte,
prin membrele rupte de trup.

zile când totu-i frumos,
păşesc elegant pe trotuar
cu privirea pierdută şi delicată,
iar atingerile unei femei frumoase
în lumina galbenă din subteran
îmi repugnă.

şi tu vrei să bem o cafea,
să-ţi vorbesc despre logica cuantică
şi extazele sf-ei teresa d avilla.
ce vrei tu? să mă inviţi poate în camera ta?
să îţi lipeşti limba de sexul meu tare?

mă îmbrac în negru şi violet, baby.
cât am stat cu piciorul în ghips
am epuizat
filmele cu vampiri de pe youtube
şi am coborât să îmi cumpăr ţigări.
doi copii se jucau în faţa magazinului.
fetiţa m-a privit lung - "eşti rănit, nu-i aşa?".
şi ea a înţeles şi m-a făcut fericit.

mă îmbrac în negru şi violet, baby.
noaptea, pe străduţe şi ganguri întunecate,
păşesc uşor în spatele trecătoareai
întârziate aiurea la vreun curs sau un ceai,

respiraţie grea, privire fixă,
piciorul drept şchiopătând abia perceptibil.

___

6 a.m. - pe terasă fumul ţigării
se joacă cu densitatea luminii de dimineaţă.
înţepături fine în muşchi la contactul cu aerul.
o frumoasă zi nouă, un cer de vanilie
şi scorţişoară.
mă refugiez în dharma,
mă refugiez în sangha,
mă refugiez în subteran, baby.

am să te invit în oraş. îţi prind
părul în mâini să-i fac noduri,
nu mă părăsi în lumina violentă, baby,
gândeşte-te la mine, iubeşte-mă doar pe mine,
nu te teme de mine, nu te teme de mine
voi face cu tine ce vreau.

am comandat ceaiuri sofisticate
şi ţigări scumpe de foi. aş fi băut ceva tare,
dar hei, tu bei ceai, eu beau ceai.

muzică jazz şi monitoare cu plasmă,
şi chipuri discontinue, şi limbi umede
care se încolăcesc înebunite în luminile laser.

va începe balul mascat, baby
ating chipul, îţi mângâi coapsele.
şi hei, pune-ţi masca de catifea neagră,
valsează.
valsează numai şi numai pentru mine, baby.
şi hei când îţi spun "te apleci", te apleci.

____

adrien &

2010-01-28T23:39:00.006+02:00

love the look of this guy.
ma gândesc exact de ce anume şi vă spun. adică ştiu de ce, dar mă duc să fac un duş şi dacă vine cineva cu mine voi întârzia şi aş vrea să surprind exact ce îmi place la el:p
şi trebuie să mă gândesc şi la o tipă ...

hmmm

2010-01-26T09:55:00.019+02:00

uiiiiiiiii. prima noapte când am reuşit să dorm pe bune. am adormit îmbrăcat (cu puloverul mov primit cadou :D), cu telecomanda în mână. pur şi simplu nu îmi amintesc absolut nimic până azi la 6.30 când m-am trezit. lorna mi-a spus că a încercat să mă trezească să îmi dau măcar blugii jos. am zâmbit şi am mângâiat-o uşor fără să deschid ochii şi bang, r.e.m. back into slepping- îmi imaginez cât a râs.
cred că am învaţat multe în perioada asta.
poate cel mai important lucru l-am învăţat chiar de la lorna când mi-a spus că nu ştiu să fac dragoste. iniţial m-a dat pe spate şi nu am crezut o iotă. bullshit, cum pizda mă-sii îmi spui asta cînd chipul tău arde şi respiraţiile, tremurul sau gemetele tale spun exact contrariul?
apoi m-am tot gândit, pentru că mă obseda, evident :)))), şi mi-am dat seama că avea dreptate fix din cauza faptului că mă obseda (i do am a genius, thank u). mdap, pot fi un amant bun (ok, superb dacă e să fiu realist :p), pot duce o tipă în ceruri unde nu mulţi o pot duce, dar dincolo de asta uit să simt eu acele momente şi nu mai pot exterioriza nimic, ca şi cum nu ar însemna nimic pentru mine. un mecanism declanşat, o maşinărie perfectă, vibratorul de ultimă generaţie. dar nu a fost niciodată aşa. nu pot face sex pur şi simplu şi când o fac înseamnă mult pentru mine (oook, în 80% din cazuri). doar că am blocat anumite lucruri, nu am ştiut să las să iasă cu adevărat ce simt, nu am ştiut să las exploziile şi în mine. doar ea s-a prins de lucrul ăsta şi mi l-a spus, celelalte s-au mulţumit cu orgasmele sau nu au ştiut cum să îmi spună.
control freak, fucking control freak. şi se leagă şi de faptul că uneori călcam pe dalele trotuarului fără să ating linia unde ele se îmbină pentru că altfel ceva rău urma să se întâmple - ar fi izbucnit un război undeva, un cutremur ar fi ras o jumătate de continent etc. cumva ciudat, am ştiut întotdeauna că am o problemă. nu venea din egoism sau altele (poate inconştient ideea superiorităţii?), ci pur şi simplu din faptul că mă gândeam exclusiv la celălalt, că sacrificam eu pentru ca dincolo să se simtă exploziile. wrong ptr că, în adânc, motivaţia sacrificiului şi renunţării nu era gratuitatea, ci mai degrabă orgoliul propriu, faptul că nu ştiu să primesc sau refuz să o fac.*
şi probabil aşa am ajuns să zdruncin şi încrederea celuilalt în sine ori, când era zob, nu am ştiut să îi spun simplu că "te cunosc bine, te iubesc şi ştiu că te poţi descurca de unul singur. nu are de ce să îţi lipsească încrederea şi nu e nevoie să o cauţi în alte părţi, pentru că ea este în tine".
dar heeeei, lucrurile sunt calde, sunt fierbinţi. azi, din autobuz am văzut pe lacul herăstrău cum ieşeau aburi moi din gheaţă.

* Zen again.
un maestru zen a cerut bani pentru construcţia unui templu. un negustor avut din acea zonă a venit şi a dat aproape jumătate din averea sa.
maestrul nu a spus nimic.
- ai putea să spui ceva, a spus negustorul. am lăsat pentru templu jumătate din averea mea.
- nope, a răspuns maestrul. ai uitat să mulţumeşti că aurul tău a fost primit.

p.s. ascult apassionata, am terminat de citit vampirul armand (o yeaaah, i went crazy) şi caut câteva e-books (tereza din avila, melvin morse, vol. urantia, cassiodorus, gregoir de tours) pe care am pata pusă. am păcălit-o pe maică-mea cu nişte bani (i am a monster, i know) şi o să îmi cumpăr şi antimodernii lui compagnon.

xxx u

2010-01-24T19:21:00.020+02:00

tu şi cu mine nu vom mai fi superbi ca acum,
când sprintăm,
ne aruncăm liberi de pe o clădire spre altă clădire a oraşului.

frigul nu se termină şi trebuie să continuăm sprintul -
muşchii febrili şi supli, tendoanele întinse ori glezna pulsând,
aerul rarefiat al înălţimilor
în momentul impredictibil al desprinderii finale.

leagă-mă cu fibre de plastic şi dansează cu mine.
să atingem perfecţiunea, să transcedem realitatea.
când se răcesc muşchii rămâi singur
şi nimeni nu poate aştepta. leagă-mă cu fibre subţiri,
linge-mă şi mângâie-mi sexul cu grijă.

când se răcesc muşchii
rămâi singur în cascadele de lumină polarizată,
pe terasele zvelte de gheaţă ce străpung straturile de ozon.

benzile perfecte ale autostrăzilor, baby,
benzile paralele ale marilor autostrăzi mă intristează.

new science

2010-01-23T11:55:00.013+02:00

încep să cred tot mai mult că emoţiile şi, în fapt, psihicul uman ascultă de legile fizicii subcuantice, la fel cum natura exterioară, fizică ascultă de legile fizicii clasice sau ale chimiei.
mai exact, că emoţiile se comportă de maniera unor fluxuri cuantice (particulă-undă) care se manifestă impredictibil prin definiţie, aşa cum prevede principiul lui heisenberg şi tezele lui bohr. principiile cuantice sunt mai degrabă contraintuitive, deşi, pe omonimii la aporiile zenoniene şi tezele lui heraclit, budhismul dezvoltase speculativ un tip de sincretism cu perspective similare mult înainte. şi cred că aceste descoperiri nu şi-au aflat încă efectele nici 20%.
just for fun, einstein s-a speriat destul de tare când a aflat tezele propuse de mecanica cuantică şi a spus că "nu se poate ca dumnezeu să joace zaruri". "atunci nu îi spune tu lui dumnezeu ce să facă" i s-a răspuns. de fapt, cred că în acest schimb de replici stă linia subţire dintre o înţelegere deterministă a lumii şi una probabilistă în cel mai înalt grad. einstein a murit refuzând să crediteze tezele cuantice, deşi ele ofereau deja explicaţii şi predicţii. eu sunt un determinist înnăscut, din păcate, dar nu am de gând să mor la fel de prost ca einstein :p
peste o vreme, totuşi, ştiinţele mentalului ar putea fi înlocuite de matematica subcuantică.
mă gândesc acum la ipotezele lui jung (faţă de care trebuie să îmi dau seama unde am reţineri exact) şi cum o asemenea perspectivă le-ar putea afecta sau completa, mai ales că întotdeauna am sperat/intuit că revoluţia cea mai mare a umanităţii va veni din zona psihologiei. şi sper să am timp să studiez la un moment dat mai mult problema dacă mai scap de belele de la cap şi alea de la inimă. :p

mdap

2010-01-21T19:06:00.016+02:00

downladez sherlock holmes. îmi place tipul ce îl joacă şi cred că îl prinde rolul (plus regizorul ce pare să îşi fi revenit după ani buni cu o proastă ca madona, care cred că se oftică în draci că nu a prins nici un film bun unde să o distribuie cât erau cuplaţi şi omul îşi făcea programare ptr sex. so stupid woman, so stupid love, just bad stories).
îmi merge f prost la descărcare şi, la propriu, câteva clipe m-am gândit serios să mă fut în toate şi să plec să cerşesc în hawai.
dacă e ceva de capul lui şi reuşesc să îl văd (ceea ce va fi dificil lângă ea, dacă nu mă loveşte cumva iar vreo depresie, caz în care devine dificil ptr ea), vi-l povestesc şi vouă. dacă nu reuşesc să îl văd sau nu îmi place nu vă mai povestesc nimic. pe cine interesează se poate uita şi singur şi să producă păreri personale, nu să le împrumute aiurea de pe blogul ăsta (chiar dacă cel mai probabil sunt mai bune decât ale lui :p).
de fapt, oricum nu o să vă povestesc nimic. mai bine scriu ideile la care mă tot chinui despre budhism şi fizică cuantică, dar cred că nici astea oricum nu vă vor interesa (le voi scrie ptr mine şi nu o să vi le spun niciodată). aşa că mai bine lucrez la volumul de poezie pe care nu l-am publicat, deşi aş fi putut de vreo 3 ori, dar am fost bou şi am aşteptat ca cei pe care îi iubeam şi erau lângă mine să mă ajute să fac asta.
aşa că, dacă tot nu vă interesează, hai pa ... iar postul ăsta o să îl colorez în roz. de ce? uite aşa, fix d-aia ...

norwegian wood

2010-01-20T11:57:00.010+02:00

<<- cauţi dragostea perfectă?
- nu chiar. nici vorbă să ţintesc la aşa ceva. pe mine mă fascinează egoismul. egoismul perfect. de exemplu, eu îţi spun acum că vreau să mănânc nişte tarte cu căpşuni şi tu laşi totul baltă şi dai fuga să îmi cumperi. te întorci cu ele gâfâind şi mi le întinzi, dar în momentul ăla eu îţi spun că nu mai am chef de ele şi le arunc pe fereastră. aşa ceva caut eu.
- ce legătura are asta cu dragostea?
- are. habar nu ai tu. sunt momente în viaţa unei fete când asemenea gesturi sunt f importante.
-adică ce gest? aruncatul pe fereastră?
- exact. şi în clipa aia aş vrea ca baiatul să îmi spună " aaa, am înţeles, te rog să mă scuzi. trebuia să ghicesc că nu le mai vrei. sunt un măgar, un insensibil. plec să îţi iau altceva ca să mă ierţi. şarlotă sau plăcintă cu brânză?"
- şi tu cum ai reacţiona?
- i-aş da toată dragostea mea.>>

<<- nu am de gând să mă căsătoresc şi i-am spus clar lucrul acesta. dacă hatsumi vrea să se mărite să-şi găsească pe altcineva, eu n-o opresc. dacă vrea să mă aştepte pe mine, nu are decât.
- bravo, măi!
- mă consideri o javră, nu?
- cam aşa ceva.
- în principiu lumea e plină de nedreptăţi, dar nu sunt eu de vină. întotdeauna a fost astfel. n-am minţit-o niciodată pe hatsumi, ea ştie f bine şi i-am spus cinstit că nu mă supăr dacă mă părăseşte.
- nimic nu te sperie în viaţă?
- nu sunt chiar atât de tâmpit. normal că mă sperie uneori şi e normal să fie aşa, dar nu pun totul la inimă. dau din mine ce pot şi merg mai departe 100%, iau din viaţă ce îmi place şi dau la o parte restul. ăsta e principiul meu şi dacă văd că lucrurile nu merg cum trebuie mă opresc şi văd unde am greşit. dacă ne gândim bine, o societate nedreaptă e o societate care ne permite să evoluăm la maximum.>>

mesaj ptr zei

2010-01-17T21:51:00.018+02:00

SĂ VĂ FUT! mai potoliţi-vă în p.... mamii voastre! şi chiar sper să citiţi postul ăsta şi dacă aveţi comentarii de făcut bagaţi simbolurile ori smtg că vă explic.
Vin eu zen cu maşina pe la ora 21.20 dinspre otopeni. pe drum curve şi mi-a venit ideea că pot măsura cu aproximaţie gradul de fericire a mascului urban după numărul lor (la prima vedere fericirea e relativ mică în B, având în vedere proporţionalitatea ofertei cu cererea şi anulând alţi indici).
apoi, pe b-dul dacia, minune, se rupe cablul ambreiajului. evident restul completa minunea, afara nu era cald (a se citi ningea şi era criţă de frig), nu era nici urmă de taxi (erau vreo câteva chiar ieftine, dar nu aveam nici un sfanţ şi nu mă simt confortabil să ştiţi voi asta) şi a doua zi trebuia să alerg cu nişte lucruri de protocol pe la mama dracu şi f matinal.
ce poţi să faci? cel puţin până nu apar 6 milioane de euro să joci la loto nu prea ai ce face. am luat pungile cu protocolul (a se citi alcool ptr poliţişti), mi-am aprins ofticat o ţigare (îmi impusesem să fumez doar după ce trec de obor), am ieşit în soare şi am început să umblu prin bucureşti, la aceea spendidă oră, spre un loc unde aerul e cald, unde mă aşteaptă cu ceai negru fierbinte şi cu rom.

şi da, am să reuşesc. fără zei, fără oameni şi fără proteze cum am încercat până acum. îmi voi repeta asta zilnic, îmi voi privi tatuajul făcut special ptr a-mi aminti. ştiu sigur acum - e o forţă imensă care zace în mine.

guess all i needed was a hug

2010-01-16T14:58:00.019+02:00

am întrebat-o despre diferenţa între sex şi îmbrăţişare.
"e acelaşi lucru" mi-a spus. aş vrea să prind asta, să înţeleg. ba nu, pot înţelege şi construi orice cadru raţional ptr asta, acum, însă , aş vrea mai mult, dar tot nu pot controla încă. de ce nu doar să înţeleg? ptr că s-a mai întâmplat ceva, unde superba şi invincibila mea raţiunea care îmi produce atâta scârbă, nu a mai reuşit să creeze perturbaţii.
so:
ptr o fracţiune de secundă (de fapt fără timp, dar sună penibil, iar instantaneitate îmi e încă teamă), cumva, am reuşit nu să înţeleg, ci să accesez cu toată fiinţa sau să interiorizez (sau ambele, greu de exprimat) asta:
enfin ... aveam nevoie să îmi plâng de milă (vezi postul cu tonka şi masca cinică :p), aveam nevoie de o îmbrăţişare şi de vreo 15 ore şi nu o găseam nicăieri. era cu spatele întinsă şi am îmbrăţişat-o (altă ea, not my ex :p), am spus un "mmmm_nop" răguşit acelui "go away" al ei şi eram decis să fi forţat fizic dacă ar fi încercat să se elibereze, dar nu a făcut-o. nu ştiu cât timp a fost, dar la un moment dat mi s-a impus fulgerător, am simţit cu toate simţurile sau cu ceva cu totul nou că "a îmbrăţişa e totuna cu a fi îmbrăţişat" - a fost cea mai frumoasă senzaţie/experienţă pe care am avut-o ever (mult peste liniştea şi acceptarea aceea, când eram sigur că în câteva secunde urma să mor înecat). nu a durat f mult probabil, iar când a dispărut mi-a venit să plâng.
nu ţine de o persoană (ptr că ea nu a reacţionat şi nu cred că a simţit ceva), ci pur şi simplu de mine, însă acum a rămas în raţiune o urma atât de adâncă a acestui adevăr şi îl vreau iar şi iar şi vreau toate aceste adevăruri şi am să caut să le găsesc oricât m-ar costa.
asociez cu ceva similar, când citeam din/despre fritjof capra (în taofizica presupun ori o carte de logică budistă în sistemul lui darmakirti) - pe malul mării a văzut în meditaţie valurile de energie, din nisip, din apă, din aer etc. şi s-a văzut şi pe sine acolo, schimbând particule cu totul în jur. am încercat de multe ori exerciţiul, dar l-am tot ratat - blocaj la nivel raţional cred, însă, iată, chiar acum, în toată mizeria aceasta din jur, ceva atât de frumos a venit la mine :)

diseară ies la concert ada milea (i could love her) în green hours.

psycho

2010-01-15T19:41:00.015+02:00

în tonka mă gândeam că am nevoie de un psiholog, care:
1. să fie f ieftin
2. să fie brunetă (dark haired anyway), cu ochii albaştri şi cu corp tip androgin (=o să aflu de ce obsesia asta cândva).
până au pus ăia piesa asta and hit me hard. m-am dus să aflu cine, ce, ptr că din ce cauză aveam o vagă idee :))). piesa o ştiam, dar uitasem. o pun aici:

p.s. tipa cu psihicul meu ar trebui sa arate cam asa>

- ptr că e puţin tristă când zâmbeşte, ptr că nu a pierdut sau a reuşit să păstreze inocenţa, aerul aristocratic şi ptr gâtul ei extrem de frumos

2.

- ptr că e aproape perfectă (avea nevoie ca gâtul astfel întors să lase să se vadă acele tendoane subţiri şi delicate)

lab

2010-01-13T10:32:00.060+02:00

sunt un şoricel alb care tremură
la sânii voştrii şi
testele voastre îmi modifică ADNul, produc mutaţii.
sunt o plasă de siguranţă, un airbag declanşat.

şi uite, îmi creşte pe spate
un rinichi nou şi un ochi nou pentru voi,
îmi creşte o inimă nouă şi compatibilă
pentru voi.
faceţi cu mine ce vreţi.

şi uite, vine noaptea şi somnul rău în lab,
lumini albe şi puternice pe retină
şi halatele nemişcate pe umeraşe.
ochii roşii vor clipi, vor sclipi,baby.

mă gândesc la genele mele delicate. pierd controlul în lab,
scuip sânge.
pieptul meu poate sparge aerul dimineţii în două.
şi dacă vreau mă vei iubi, baby. soarele va străluci,
vom urca cu 300/h înaltele canioane,
vom pluti deasupra ravenelor.

xxx me

2010-01-08T13:11:00.025+02:00

te-am iubit suficient. şi ce facem acum mai departe, baby?
părul tău s-a decolorat,
buzele tale s-au uscat. îmbracă-te în bandaje şi hai
să urcăm în viteză dealuri cu bicicletele,
când afară e ceaţă cum azi, şi cum ieri şi de-o vreme.

există o conexiune între noi.
ia-mă din soare şi aşează-mă uşor de tot pe pământ, baby,
când am avut accidentul ai ştiut. ai minţit.
ai ştiut şi nu ai făcut nimic. nu nu nu.

să nu uiţi să treci pe la mine noaptea asta, baby,
mă uit la televizor pe discovery cât te dezbraci.
mă uit la televizor pe discovery cât
te întinzi goală pe ciment şi cât tremuri.
să mergi în patru labe, baby,
să stai în cap. străluceşti în beci, baby. eu sunt întunecat.

nu există nicio conexiune. tu eşti zob ca şi mine,
eşti defectă ca mine şi nopţile vor continua să vină.
sună-mă şi îmbraca-mă în ciocolată,
învârte-mă până ameţesc, cad în cap. ai grijă de mine.
ai grijă de mine.

ceaţa afară tremură ca un copil. sânii tăi tremură.
nu-i târziu.
sânii tăi mătură cimentul de praf. ochii mătură cimentul.
niciodată nu-i prea târziu. eu strălucesc
şi tu eşti întunecată. dansează pentru mine, baby.
ai grijă de mine, ai grijă de mine. cândva o să mor şi eu,
cândva o să mori şi tu. nu ştii când.

mask 1

2010-01-06T23:35:00.007+02:00

nobody loves no one!
so, girls, may we at least have sex? it might hurt less.

ce mai cred

2010-01-05T00:43:00.061+02:00

cred că în loc să agaţ tipă de 40 sau minoră, mai bine fac bani şi cumpăr motocicletă (Bellagio, Monster, Intruder, HD-XR, Duke, F650 - una din astea)...

cred că nu mai cred în nimeni şi trebuie să văd singurel ce fac cu mine, şi e better. şi dacă S a gândit argumentele alea fucked up la sfatul cu împăcarea, atunci chiar nu mai rămâne nimeni pentru încredere, but myself...

cred că femeile sunt la fel de proaste ca bărbaţii - la ele mind control (dap ştiu de fluturaşi, dar interlocutorul flirtului e creieraşul tău, draga mea, şi când îl trec in twisted mode, dau şi fluturaşii din aripi - nu te bosumfla, întotdeauna te topeşti toată), la ei mai degrabă pe head control (şi ghici care cap). so ... i feel God, u feel good, let s live happily ever after...

cred că o să mă obsedeze iar o f bună bucată de vreme the doors. piesele astea revin din perioada liceului. love the lyrics - especially the end (of innocence?) & people are strange...

cred că trebuie să mă străduiesc mult să înţeleg oamenii (sunt varză şi puţini ştiu să mă ajute pe zona asta - poate M, but i screwed up şi adi), altfel citatele din kant şi wittgenstein valorează cât hârtia igienică (ok, aia cu miros de piersică)...

cred că o să mă comport cât pot de des exact pe dos faţă de ce şi cum simt pe bune sau faţă de cum m-aş comporta în mod normal. să văd ce iese - nu e lumea ca laborator personal (e şi asta, voi încerca să nu fiu letal), e mai ales the anti-me...

cred că am să acult câteva piese sinatra, e mega-zen şi dă clasă unor şcoli întregi - to be is to do (yoga faptei ş.a.), to do is to be (existenţialism), do be do be do (f. sinatra)* - transcedere pură :p ...

- bună seara, iubito! ce faci?
- mă uitam la un film, prietene!...

cred că va dura destul de mult, dar ar trebui să trec pâş pâş peste depresia asta :)...

* citat din memorie de pe un blog
to be continue ....

bang bang

2010-01-03T07:33:00.032+02:00

bang bang. mă trezesc ca un cuc dimineaţa şi mă culc f târziu.
de ce? camera are 4 pereţi şi-i ştiu bine deja. să dorm mult,
să dorm non-stop şi să mă trezesc peste 100 sau 1000 de ani.
atunci să produc cumva bani să îmi cumpăr ultima generaţie de robot
de care să mă îndrăgostesc şi să fugim împreună pe marte,
cu miliţiile solare pe urma noastră ptr încălcarea legilor sexuale.

am fost singur prin cişmigiu. nu m-am bătut cu zăpadă,
însă cred că am băut o cafea la un moment dat.
am vrut să privesc patinatorii şi nu am mai putut să îi privesc.
mi-a fost pofta de cola şi am vrut să iau ptr acasă,
apoi nu am mai vrut şi nu am luat nimic. voi accepta invitaţia
fetei al cărui nume nu îl cunosc la ACDC si la patinaj?

probabil am dormit prost sau noaptea în cameră a fost frig,
apoi plimbarea prin cişmigiu a făcut ca braţul drept
să doară f tare când îl mişc. şi nu, nu vreau

un robot. vreau o femeie caldă şi moale, vreau să răcesc des
şi ea să aibă grijă de mine, apoi răceala să dea invizibilă din aripi
dinspre mine spre ea, să râd de nasul ei roşu roşu, să râdă şi ea.
să îmi placă ceaiul de mentă pentru că ei îi place.

concert

2010-01-01T12:57:00.014+02:00

am terminat (doar nu spera cineva altfel) ca un bou total anul - wisky în draci şi creierul transcede tridimensionalul, apoi vine somnul, apoi trezitul la 23.30 şi părerile de rău pentru smsuri cretine ... în fine, vrei să fugi şi nu ai unde să fugi. la ce pizda mă-sii e bun deci atletismul îmi vine în cap (da, pe lângă alcool pot încape în creier şi întrebări, mai ales dacă sunt stupide).
anul a început exact la fel cum s-a terminat celălat. pare că între finele anului trecut şi începutul ăstuia există o legătură subtilă şi nu înţeleg de ce atunci vorbim de doi ani. aştept 2012, mai avem o şansă :)
dimineaţa am descoperit că iar sunt bou, mai exact hyperbou (=un fel de minotaur prost) - sigur, mi s-a atras atenţia şi a trebuit să fiu total de acord. nici măcar nu înţelesesem singur. am plecat, am urcat în apartament, m-am întors pentru că uitasem telefoanele.
de data asta am ales pasajul de la muncii şi am accelerat în draci. nu s-a întâmplat nimic. din nou acasă, am dat drumul la televizor. din toate posturile şi emisiunile posibile trebuia să dau peste concertul de la viena. ce am făcut anul ăsta nou-nouţ ca să merit asta? am rămas blocat şi nu am putut închide televizorul şi muzica aia mă făcea zob şi nici măcar nu era vorba de muzica aia. aşa că am ieşit din cameră, am închis uşile.
sunt strâns tot cu genunchii în bărbie şi i-aş înfige în creier ca să fiu cât mai mic şi să intru în sexul oricărei femei am chef şi mai ales al tău. am uitat să dau televizorul mai încet şi muzica trece pe sub uşile închise. acum s-a terminat şi cred că sunt reclame şi ştiri despre oameni fericiţi şi oameni nefericiţi care au mâncat sau băut mult de sărbători. cum sunt eu?
nimic nu contează niciodată, nimic nu există niciodată decât pentru un timp f scurt.

în casă nu am găsit decât ampicilină, cetebe şi imunoix

2009

2009-12-29T16:21:00.031+02:00

încă 3 zile. ar fi fost frumos dacă anul ăsta s-ar fi sfârşit deja,
dacă s-ar fi sfârşit cu săptămâni bune înainte, cu ani buni înainte.

să îl privesc de la distanţă şi să spun că a fost frumos
că pielea s-a schimbat, altceva acoperă trupul,
şi am rămas la fel de fragil ca atunci, deşi altfel, că zâmbesc mai des
şi am învăţat să spun poveşti, vocea s-a mai asprit şi gesturile
au devenit mai expresive, mai lente şi mai puternice,

strofa aceasta am scos-o şi nu ştiu să pun nimic în loc acum.

ea îmi va spune curând, dar ea nu poate înţelege
că asta nu are nicio importanţă, iubito. că pielea mea
s-a exfoliat unde am tatuajul,
despre care vor vorbi şoptit prin pauze fetele de la facultă,
a căzut de pe chip acolo unde am frecat cu scrub,
celulele moarte din unghii, celulele moarte
din firele de păr de pe scalp, de pe sex şi din barbă.

ar fi frumos să râdem împreună seara când am terminat
cu proiectele ori scrisul,
să râdem de toate aceste lucruri care ne-au făcut rău cândva,
să nu mă laşi să plec. anul ăsta va trece de tot.

roxana

2009-12-27T21:41:00.039+02:00

am vb cu roxana. liceu şi lipsă de griji. atât de tare aş fi vrut să o strâng şi să o învârt în aer şi să râd cu ea şi cu markus (soţul ei) sau să privesc părul alb al bunicii ei şi să stăm apoi la poveşti şi muzică în camera ei, ca atunci când era îndrăgostită de mine. cât admir perechile care ştiu să fie frumoase după mult timp. şi la ea şi markus emoţiile acelea s-au transformat, îmi spunea pe skype, dar în vocea ei cuvântul markus sună mereu altfel decât celelalte.
îmi pare rău că nu am ajuns la întâlnirea de 10 ani cu ei - stupid choice.
m-au dat peste cap 2 lucruri despre dana* - neschimbată, casătorită cu un spaniol care "îţi seamănă fizic şi are chiar şi gesturile tale" - ochit, lovit. arcaşul e una cu ţinta, arjuna trebuia să se vadă pe el însuşi când a luat la ochi ţinta, de aceea a rămas incomplet.
acum nu ştiu doar dacă eu sunt modelul învechit şi fără îmbunătăţiri sau ălălaltu e copia aproximativă :p
ultima oară când am văzut-o pe dana am minţit şi am furat-o din braţele unui bou spunând că o să dorm la ea în cămin, apoi, pe tren, că nu voi putea acea noapte, dar voi trece a doua zi pe la ea (oare dacă puteam părăsi academia aş fi făcut-o? da, aş fi făcut-o chiar şi la ani buni de la despărţire). e un sentiment delicat să ştiu că e bine acum. dar nu e atât când aflu tocmai în perioada asta ...

* citez tot din roxana pentru că mă înţelegea atunci mai bine decât o puteam face eu - "o să îţi intre în sânge şi o să doară, dar vei deveni bărbat la final". mă bucur că-i încă frumoasă.

ps. capul meu e un idiot total ptr că mă doare foarte tare şi nu vrea să renunţe. am tras la tarot spânzuratul şi soarele neîntoarse.

curve

2009-12-27T09:49:00.011+02:00

în preajma sărbătorilor am observat pe mihai bravu în fiecare seară curve, chiar în zilele când tremuram în maşină de frig. m-am gândit că au nevoie de bani pentru această perioadă.
dar cineva mi-a spus că în preajma sărbătorilor oamenii singuri conştientizează mai mult cât sunt de singuri şi nevoia de afectivitate creşte. şi mi-a părut mai trist aşa, iar când ceva e atât de trist mă gândesc întotdeauna că e adevărat.

xxx me

2009-12-23T16:59:00.017+02:00

mi-a placut mult. o pun aici sperand să nu plătesc drepturi de autor. de fapt, îmi place să fur aşa ceva. aş fura ... ba nu, chiar fur cărţi şi nu, nu am să mă opresc şi aş fura şi face public orice obiect de artă care e ascuns prin colecţii particulare şi snoabe + adrenalina aferentă şi hohotele de râs când ies afară la romexpo şi în locul cărţii dorite de la humanitas observ că am luat-o pe cea de lângă ea :p

se numeşte got caught, dar poate spune mai mult de atât, iar cei doi sunt f frumoşi. de fapt, puştoaica are ceva special şi aş putea să mă îndrăgostesc de ea dacă aş vrea :)

duminica trecută am avut un accident. botul unui taxi a muşcat maşina cu care mergeam. fix pe partea mea. am văzut totul pe slow motion şi aproape am zâmbit pentru că era un bot galben (da, ca de submarin), nu rău, ci cumva delicat, cumva întredeschis tandru ca ptr un sărut uşor. senzaţia a fost de înţelegere. până la urmă, toţi zeii au ţinut să mă ia la rând anul ăsta. nu ai cum să nu îi iubeşti. :)
evident, după aia m-au apucat toţi dracii :p

kind of journal

2009-12-19T16:01:00.012+02:00

07.00 m-am trezit prost. dormit prost, culcat tarziu. naspa + ora mult prea matinala in care nu am ce face si doare. in camera e frig. frigul ascute tot. citesc un SF imptrumutat azi noapte pe la ora 02.00 de la un agent de paza.

cc. 10.00 s-a trezit johnny, a plecat la munca. i-am scris sms lui L ca am sa incerc sa sacrific eu ce simt sa putem ramane prieteni (nu as putea decat sa mimez si as fi f bun la asta) . mi-a parut trist cand a spus ca nu are prieteni. nici eu nu am avut, dar altfel acum. m-a intrebat daca vad cu ea astazi continuarea unui film, am raspuns da, am scris sms apoi ca nu, m-am simtit rau, am sunat-o. cred ca as fi vrut sa planga. nu a plans.
am vb cu A. i-am spus ce vreau eu. si o vreau inca pe L, altfel, in alte sfere si nu de la capat ptr ca nu se poate asa si ar fi si pacat, chiar daca am putea sterge ce a fost. e piesa aia de la M cu the memories of you are more beautifull now than yourself sau ceva de genul.

11.00 am iesit sa mananc ceva, apoi am mers sa iau masina. pana la masina am incercat sa merg cu spatele f drept si cu pasi cat mai demni, dar alunecam pe zapada. am ajuns in spatele blocului si masina nu era. mi-am dat seama ca o parcasem in fata blocului. am plecat spre universitate, cand am iesit o femeie frumoasa m-a privit cu ochii mariti. am urmarit-o din masina pe trotuar. nu avea decat o figura intr-adevar f frumoasa, restul trupului nu.

cc 12.30 am schimbat banda si masina din spate m-a lasat sa fac asta. am apasat avariile ptr multumesc, a dat faza lunga ptr cu placere. am rezistat f greu emotiilor. dupa cateva secunde nu am mai rezistat.

13.00 m-am vazut cu M , am baut cafea. mi-am amintit ca i-am spus lui L ca am prietenii mai buni decat ar putea ea fi si cu unul tocmai beam o cafea. de ce am spus-o? am spus-o ptr ca asa este si in plus trebui sa invat sa ranesc si sa nu mai cenzurez asta.
o tipa de la o masa vecina m-a privit constant. i-am sustinut privirea cand am surprins-o (ochi albastri - imi vor mai place vreodata?). a plecat-o pe a ei. apoi s-a repetat asta de cateva ori. m-a privit cand am plecat. femei care se arunca in flacara - "daca vrei privirea s-o las in podea, calca peste ea". ma privesc nenumarate femei, de ce tu nu?

02.00 mi-a dat sms adi. nu credeam ca o va face si eu nu as fi sunat. deci chef in ferentari, acolo unde oamenii au decazut si sunt ca mine, acolo unde e atata viata, si mizerie, si fragilitate. sunt cu masina, nu voi putea bea, ea ma va inhiba, ea ma va speria.
a iubi se situeaza sub a te indragosti ca intensitate, L, insa peste el ca atemporalitate. al doilea se transforma in primul in cel mai fericit caz - chestiune de timp. de ce sunt oamenii prosti si chiori?

03.00 ptr ce sa realizez lucruri frumoase cu mine? daca o fac ptr ea e f naspa. daca scopul e nobil, insa, chiar mai conteaza de ce? da, mai conteaza de ce, dar de ce m-as ajuta pe mine cu asta? ce valorez pana la urma eu? as vrea sa ajung un scriitor f mare si de ce. M mi-a zis ca imi bat joc si ca scriu ca hobby (m-a atins ptr ca e real), dar as putea chiar sa scriu bine. as vrea sa o cred. ce trebuie sa fac sa o cred?

vamps & coffee & a p.s.

2009-12-10T11:19:00.031+02:00

cred că am înţeles cumva unul dintre mecanismele pentru care filmele cu vampiri funcţionează, în cazul meu (şi sunt convins că nu numai), de o manieră f erotică şi e vorba de o mutaţie pe chestiuni de power, pe care filmele astea reuşesc să o intuiască şi folosească cumva, inclusiv prin clişeele lor.
acum ceva vreme puterea, controlul se exercita prin simbolistica sângelui (k, not my ideea, dar nu spun a cui - mai citiţi şi voi :p) - să ne facem fraţi de sânge, să verşi sângele pentru ..., regele avea drept asupra sângelui supuşilor, sânge albastru etc etc. a apărut, probabil pe accentuarea tezelor individualiste (ca să nu spun atomizare), o modificare subtilă, chiar dacă pe o perioadă de timp probabil mare: individul nu mai trăieşte în comunitate, ci se construieşte pe sine şi pentru sine (sună a la heidegger, dar se înţelege), totuşi el nu poate eluda nevoi esenţiale precum sexul, să spunem, hrana ori nevoia de securitate pe care nu i-o mai conferă ca odinioară regele, naţiunea etc, ci partenerul sexual - compromis minimal între aceste nevoi şi individualitate (o să mă gândesc ce va urma după ca evoluţie, pentru că, deşi fascinează, sunt sigur că houquelbeq greşeşte undeva). între ei se semnează cumva un contract implicit, un acord mutual în cadrul căruia (chiar dacă rolurile sunt interschimbabile) unul dintre parteneri domină, iar celălalt e submisiv, iar unul dintre criteriile importante care dictează rolurile de power este sexul (aici ar trebui deschisă paranteza pe sado-maso, dar nu prea am chef acum).
ce legătură au toatea astea cu filmele cu vampiri?
vampirii acţionează în virtutea ambelor criterii power, cel nou şi cel vechi - sângele există ca atare şi funcţionează pe principiile puterii (sângele tău îmi aparţine şi îl folosesc eu, precum vechii regi, însă fără doza de simbolic ca în cazul lor). pe lângă asta, puterea excită, puterea este totuşi o erecţie, un falus care se cere adorat, iar actul prin care un vampir se hrăneşte are conotaţii sexuale implicite, chiar dacă actul sexual poate lipsi, ori victima se opune - acţiunea agresivă, intromisie prin înfigerea caninilor (pe lângă muşcătură pe gâtul partenerului submisiv) şi chiar nevoia fundamentală de a te hrăni. îmi imaginez donatorul de sânge că moare în momentul orgasmului :p

>>>>>

anyway, am realizat ceva când schimbam nişte mailuri şi pun aici :p

aş vrea să mă scoată în oraş o femeie frumoasă,
să îmi cumpere o cafea scumpă, neagră, fără zahăr, cremă, frişcă, ciocolată şi, gata,
uit şi de lapte (poate avea cel mult rom sau coniac de astăzi),
să stea pe canapea lângă mine, cât timp îi vorbesc despre modalităţile
prin care sistemele religioase (tensiunea dintre sacru şi profan) pot fi utilizate
în construirea unor doctrine politice revoluţionare,
capabile să devină alternative la o democraţie cretinizată.

aş vrea să nu înţeleagă mare lucru, să nu trebuiască să fiu consistent ori f atent în argumente,
ci implicat, pasional şi atât, precum un om mare posedat de un vis cu f puţin mai mare.
pentru că aş avea totul clar în cap şi aş şti că nu mă înţelege oricum, iar asta să mi se pară dulce,
să adore cafeaua cu frişcă şi ciocolată sau orice eu nu voi mai bea sub nici o formă,
să mă privească lung şi să mimeze că înţelege şi o interesează ca şi când m-ar iubi f mult.

înauntru să fie cald şi să stăm în haine subţiri şi care să pară ciudate celorlalţi.
afară să izbucnească fenomene rare despre care să nu se fi anunţat în prealabil la meteo.
oamenii să murmure prelung, să se mire şi sperie de asta,
câţiva să vorbească nervoşi despre predicţiile întotdeauna greşite ale meteorologilor.

p.s.
îmi place mult cămaşa primită şi ai dreptate cu buzunarele (have to admmit), dar chiar şi aşa e frumoasă şi m-a făcut să mă simt frumos şi e mov şi m-a făcut să mă simt frumos şi chiar m-ai salvat în perioada asta când singur îmi era mai greu şi mă simt frumos :p

salut, ioana

2009-11-23T11:31:00.065+02:00

reciteam acum ce am mai scris pe aici şi ceea ce m-a şocat a fost textul xxx me, care se întâmpla înainte să înceapă toată nebunia asta - o intuiam, o ştiam, o doream? de ce dracu nu ai făcut nimic, L.????? ai învăţat 4 ani ceva şi nu ai avut habar cum să salvezi pe cineva atât de aproape de tine, deşi un singur gest ar fi putut declanşa criza şi salvarea. şi acum, ptr ceea ce voi fi tot ţie trebuie să îţi mulţumesc - super-ironie ghinion pissica 13 şi drumurile pe care încă le avem de făcut împreună dintr-un sms al tău!
îmi aminteam că am spus că vreau cancer, că vreau SIDA (vechile mele obsesii ale degradării, crizei şi noului), dar când am recitit am văzut că am scris greşit "înelat" (ptr înşelat - freud would smile) şi "trădat "- uitasem că am scris asta, iar acum m-am speriat şi nu ştiu de unde curajul de a scrie aşa ceva atunci.

in a twisted, freak and (have to admmit it) very sarcastic way it is done (almost as jesus put it on the cross). thanks who- or whatever ... i suppose, for fulfilling my wish. please forget about SIDA and the rest at least for a while.. u ve already chosen for me so fucking right. may i ask for what i want in the near & far feature? do i have to write it down here, as i did before, or u can also read into my soul? if u can, please do ...

ar trebui să scriu un text despre numerele la loto or something, apoi să joc, să îmi dau demisia (dacă mi-am dat-o ca super-spion ratat, cred că alt job nu mă prea poate ţine dacă nu îmi place sau nu îmi e f util o vreme) şi cu cele 6,5 milioane de euro câştigaţi astfel să finanţez organizaţii secrete pe chestiuni de control & power, secte care cred că extratereştrii sunt printre noi şi expediţii pentru căutarea unor relicve sacre ale unor religii precreştine :)

mi-am găsit tatuajul pe care îl vreau şi o să îl fac pe claviculă cumva (am renunţat la partea dreaptă superioară a abdomenului, uşor spre subraţ ... sorry).
îl vreau mai degrabă micuţ, să atingă cumva clavicula stângă cu una din arcuiri şi mă fascinează f tare ochiul acela roşu.

astăzi e bine. nu aş mai vrea depresii and stuff şi atacuri de panică atât de dese - am aflat că aşa se numesc momentele din ultima vreme, mai ales noaptea târziu, când transpir şi muşchii se contractă necontrolat de frig şi, deep inside, cred că îmi place să am atacuri de panică şi cred că am să păstrez câteva din lucrurile astea naşpa şi masochiste, doar că trebuie să mă obişnuiesc cu ele. fata cu care dorm o să facă oricum mişto de mine pe scrâşnit dinţii şi mârâit în somn.

ieri, pe calea moşilor, în zona aia urâtă şi vie, m-a atacat un câine f puternic şi frumos şi am lătrat şi eu la el şi mi-a fost bine. era ideal să fi cedat de frică, însă a cedat doar ptr că amândoi ne plictisisem să ne mârâim reciproc şi a fost ok şi aşa :) apoi am văzut un bătrân ce asistase la scenă din curtea unei case vechi (unde aş fi putut sta cu chirie?). dumincă, 7.20 a.m. şi am lăsat liber în aerul rece un zâmbet uşor ascuns.

iar piesa asta sperie tot mai puţin şi rămâne frumoasă :) - post blue

acum mă duc să arunc un ochi pe blogurile ioanei.
cine eşti tu, ioana? cum ai apărut tu aici şi acum? de ce am tresărit când am văzut că urmăreşti blogul? îmi e frică de tine sau voi fi ok?

plan de salvare

2009-11-20T10:56:00.023+02:00

plan cu privire la care trebuie să mă pedepsesc şi să nu îmi găsesc linişte dacă nu îl urmăresc şi nu îi dedic toată energia mele:

1. să nu îmi mai fie niciodată milă de mine, să încetez să mai cer milă cuiva, să renunţ la toate plasele de siguranţă, inclusiv interioare.
cum?
- renunţ la familie.
- renunţ la a naşte în ceilalţi sentimentul matern.
- evit să fac sărbătorile cu ei, evit să le cer mai mult decât ajutor financiar/exterior şi asta doar când realităţile chiar îmi vor impune.
- nu am să mai spun nimănui totul despre mine, despre relaţie, ci ceea ce am decis deja EU şi ceea ce voi face mai departe.

2. să nu mai fac niciodată compromisuri, să mă respect pe mine cel puţin cum şi cât îi respect pe ceilalţi. să nu mai fiu cârpa de şters piciorele nimănui. când lucruile nu merg, eu voi supravieţui şi voi deveni mai puternic.
cum?
- trebuie să caut la conservator o violonistă (frumoasă), apoi nişte tobe (dar cred că se poate şi fără) şi să încerc să înjgheb o trupă (lucruri plăcute pe care le-aş putea face bine).
- să mă apuc serios de a scrie (lucruri plăcute pe care le-aş putea face bine).
- să mă apuc serios de doctorat (lucruri plăcute pe care le fac bine).

3. să spun NU, atunci când simt că trebuie spus nu, fără a analiza rational gen despicat firul în patru.

4. să ascult ce spun ceilalţi. să accept că se pot emite opinii negative la adresa mea, dar să nu iau le în calcul întotdeauna şi, în special, să nu depind niciodată de opiniile altora.

5. raţiunea nu e totul. vezi principiul de incertitudine, vezi fractalii lui Mandelbrot şi sistemele disipative. să înţeleg că nu pot şi nici nu trebuie să înţeleg.

6. my secret :)

toate astea vor trebui atent construite pe vulnerabilitatea mea cea mai mare, dar şi pe ceva ce îmi pare cel mai frumos lucru la mine - o hipersenzitivitate de care nu ştiu dacă pot şi oricum nu vreau să scap ptr că e deja natura mea.

"doi călugări se spală la râu. un scorpion se înneacă. un călugăr îl scoate din apă. îl aşează pe o piatră. e muşcat. se întoarce la râu. scorpionul alunecă din nou. acelaşi călugăr îl ia şi îl aşează pe piatră. scorpionul îl muşcă din nou.
- de ce îl tot scoţi din apă dacă te muşcă?
- ptr că natura mea este a salvatorului."

să port haine violet şi negre (casual-elegant). :)

2009-11-17T11:24:00.089+02:00

Acum am o anumită Frumuseţe dată de înţelegerea
că merg mai departe şi ceva nou se va întâmpla,
o anumită Frumuseţe dată de o durere exactă trasă peste ochi
şi îmi pare rău că nu mai pot face nimic pentru tine.

Nu am putut să te urăsc când gesturile tale mă rugau să o fac -
să ajut să te doară, însă doare pentru că vrei mult să doară
şi vrei să doară, şi speri să uiţi vina, şi crezi că anulezi karma.
Chiar când am văzut că eşti simplă femeie, chiar când am ajuns acasă
şi am văzut că te-ai futut în patul nostru, că ai folosit
prezervativele pe care le cumpărasem să facem dragoste
şi pentru o noapte să uităm, să facem să dispară,
chiar şi atunci am continuat să iubesc şi nu vedeam
cum cobor pentru tine în jegul ce m-ar fi aspirat în final pentru că nu eram pregătit -
o mică doză de auto-distrugere. Am fost doi masochişti speriaţi, Lavinia!

Eu te iubesc, tu îl iubeşti (cere timp să afli că e senzualism ieftin), el te fute şi nu voi accepta niciodată să te iubească.
Ştim astea în mare toţi trei. Aş fi vrut să salvez ceva din tine să nu reîncepi de jos,
dar sexul tău frige, creierii tăi ard şi nu vezi.
Ai renunţat la tot ce vrei să fii, nu la mine ai renunţat. Şi nu vezi.
Şi fiecare trebuie să o luăm de la capăt, ca nişte naşteri noi, ca un nou soare.
Te bălăceşti în mocirlă, te sodomizezi şi spui Evoluţie şi nu vezi.
Ai să vezi, ai să vezi, ai să vezi.

Ce să fac eu cu toate acestea? Am coborît atât de adânc sub apa aceea
încât acum mă sperie, dar şi asta sunt eu, e partea urâtă şi destructivă
din care acum fac ceva nou, şi misterios, şi ciudat.
Am să uit şi nu vreau să uit - un tatuaj delicat să nu uit, o tăietură să nu uit.
Ce să fac eu cu toate acestea? Am vrut să plâng la bucătărie, dar la bucătărie
era o tipă f proastă care stă la m. şi nu se poate plânge lângă oameni proşti.
Am vrut să plâng în baie, în dormitor, în living şi am vrut să plâng în lift.

Tu nu crezi, tu nu vezi nimic şi oricum nu îţi pasă, important este ce voi face din mine.
Acum văd f clar.
Ai căzut, ai alunecat şi cel ce merge acum mai departe sunt eu,
şi cel ce nu are cu cine să împartă Misterele sunt eu,
iar tu gândeşti Fericire, tu gândeşti Evoluţie despre mocirla ce te înghite
şi speri în secret să te muţi împreună cu el.

xxx me

2009-10-13T22:16:00.009+03:00

m-am simţit f rău în ultima vreme. şi dacă până acum îmi era f clar de ce anume am o anumită reacţie, acum îmi e f greu să verbalizez şi nici sinapsele nu se dovedesc mai fucnţionale.
cumva nu pot scapă de senzaţia că totul zadarnic şi îmi revine obsesiv ideea unei picături care nu poate modifca cursul (ştiu că am zis atunci că me evapor, dar nu am crezut-o niciodată) dar astea sună oricum ff aiurea şi macro- în realitate viaţa mea mică devine din ce în ce mai scârboasă şi îmi tot mai silă de cele mai mici dintre gesturile pe care le fac. ajung acasă şi reuşesc să îmi fac cafeua, asta dacă nu uit de ea privind apa cum fierbe sau, mai grav, nici măcar nu uit, ci pur şi simplu privesc apa cum fierbe şi apoi cum începe să se evapore. în fine, dacă reuşesc totuşi cafeaua (care e de fapt nes ptr că e mult mai uşor cumva de făcut am impresia) mi se face scârbă să mai beau.
uneori insistam cu lavinia să îmi spună ce are şi îmi spunea că nu îmi poate spune nu ptr că nu vrea, ci pentru că nu ştie. ceva de genul ăsta îmi pare să mă lovească şi pe mine. ceva ce până acum îmi părea imposibil.
o vreme am crezut că sunt propriile nemulţumiri. că am scris ceva şi nu a ieşit genial şi nimeni nu a spus că e genial şi dacă nu e aşa mai bine nu îl scriam deloc şi aş intra în pământ doar că să dispară, dar nu pot asta. toate astea mă îngrozesc şi uneori resimt fizic un curent care îmi străbate braţele şi ridică firele de păr ca şi cum gândurile mele şi toate astea sunt un fel de vânt rece.
ar fi frumos dacă cineva m-ar lovi sau şi mai bine m-ar răni. cineva apropiat care să poată face asta. aproape că îmi doresc să fiu înelat, să fiu trădat, să fiu sodomizat şi să mă îmbolnăvesc de sida, să îmi dea cineva cu o piatră în cap, să fiu concediat şi în faţa mea viitorul să mă sugă printr-un tub subţire ce striveşte totul şi trebuie să devii o pastă f moale să poţi trece (ceea ce oricum ar fi ideal ptr lipsa mea de personalitate,ce nu se vede doar pentru că imit câte ceva din toată lumea). spre soarele nou.
aş vrea să treacă, ştiu că va trece, doar că nu sunt f sigur totuşi că vreau să treacă. şi de fapt, nu se întâmplă absolut nimic absolut niciodată. fă ceva, te rog mult.

H

2009-09-19T00:55:00.020+03:00

cu a. în maşina spre casă, pe victoriei am privit picioarele lungi şi bronzate ale unei tinere femei.

fusta scurtă şi albă amplifica efectul, apoi părul a lăsat să i se vadă chipul. ochelari negri şi mari, ce nu reuşeau să ascundă plânsul în hohote.
lucru, de altfel, confirmat de figura uşor contrariată a lui a., când amândoi am vrut să spunem ceva şi din gurile deschise nu a ieşit nimic.

mi-am dat seama că e foarte urâtă. de fapt, picioare frumoase, bust dispropoţionat şi o figură nici măcar salvată de banalitate.

am ştiut atunci că s-a certat cu prietenul ei şi tipul a găsit o scuză penibilă, chiar dacă adevăratul motiv se impunea oricui. ştiam că ea nu a înţeles, că a încercat să salveze relaţia, desigur promiţând, desigur sperând în timp ce refuz rece, după refuz rece. şi aş putea să o iubesc f mult pe femeia aceasta.

seara, sub duş, ea construieşte teorii absurde, găseşte în gesturile lui o tragedie teribilă ce îl împiedică să fie lângă ea (altfel de ce i-ar mai spune "iubito") şi îl va aştepta şi nu va ştii niciodată.

îşi va mai aminti, când se va umple de melancolie, însă nu va înţelege. va spune că e oricum foarte târziu să mai afle şi că nu e fericită, dar nici tristă. şi dacă cineva i-ar spune adevărul, va ştii sigur că iubitul ei ascunde un secret teribil ce nu poate fi spus niciodată şi încă o mai iubeşte şi o ajută să îl uite. poate o organizaţie secretă îi ameninţă viaţa, pentru că a fost întotdeauna un tip misterios, iar el renunţat la fericire pentru a o salva.

return to security?

2009-08-01T21:36:00.019+03:00

îmi vine să încep cu salve blogule - început super-girlish, dar în general când simți ceva de genul a ce simt eu e girlish. mai grav e că sună a upgrade la bună jurnalule și asta e aiurea. că sunt uşor efeminat uneori nu mă mai şochează de ceva vreme.
în fine, ideea principală ar fi că s-a dus concediul pe anul ăsta, că sunt chior rău de bani (și o să cam rămân așa o f bună perioadă de timp, asta dacă nu cumva reusesc să iau bursă la un doctorat) fapt care mă cam determină să mă mut (asta e) și că totul mi se pare totuși frumos. e chestia aia cu necesitatea, nevoia aproape afectivă a unei tragedii.
am fost pe la sighisoara, apoi undeva prin subcarpații buzăului, la meledic și, la final, pe la cheia. a fost frumos că nu am stat prea mult nicăieri.

faze frumoase

- ce am simțit când am revăzut o fată îmbracată într-o frumoasă domniță medievală (remarcată anterior ptr trăsăturile delicate ale feței), privită de o tânără țigancă de o expresie ciudată, f esențializată cumva și gravă, deşi suferindă, iar din această gravitate, ori poate independent chiar, o noblețe uriașă,

- că atunci când un tip dintr-o trupă aiurea (am aflat apoi că erau yoghini și cântău în sanskrită, nu slavă cum îmi părea) a împărțit câteva instrumente ptr a angrena publicul și a ales un tip despre care lav a zis macho (cămașă larg deschisă pe piept, plete, zâmbet superior etc), o puștoaică nedefinită încă (dar prin asta ușor suavă, naivă, gen copilă blândă) și pe mine (cine ;i ce dracului sunt eu?) - o senzație ciudată,

- lavinia.

faze urâte

- una f urâtă pe care nu o scriu şi o să mă mai gândesc la câteva poate :P

din păcate vacanţa nu mai funcţionează ca o reînnoire, ca o întoarcere la o stare unde fecunditatea stă să explodeze, aşa cum se întâmplă în zona unei sărbători sacre de exemplu (pe care lumea actuală le-a cam piedut), ci doar ca o relaxare, ca o tendinţă de lene din care rareori se nasc vise şi proiecte.

partea nasoală e după concediu. fotbal, entorsă, lichid şi ace de seringă, ghips, o avansare la muncă ratată. deci două săptămâni în care să stau aiurea şi să mă uit la filme cu vampiri pe youtube.

lestat de lioncourt

firma

2009-07-25T12:26:00.011+03:00

știu că se vb de comercial, poate chiar influenţe etc etc etc.
i do not care. i like it - the lyrics aren t great (still some aren t bad at all), but the sound is at least interesting and also the video - the guy from the story is so alien (kind of johny depp, but still far, kind of no expresion on face), even when crying (more properly not crying, although), and i d love to look just the same (but i don t, so many idonts in my life:)), the girl just a litle goth (although upside down somehow). i think i really like it. sorry ...

sida

2009-07-17T03:56:00.014+03:00

am făcut un duș (am vrut rece, dar am o epidermă subțire și a fost călăi),
m-am certat cu ck. când ajunge la "sunt atât de neînțeles" e un mega-idiot și nu e vb de ck aici, ci de mine,
am ascultat o trupă nouă și mi-a plăcut și a ajutat.
sunt fix în starea de vreau să îmi placă ceva și am dat peste cranes și vreau să fie super-trupa începutului de secol (nu e). oricum, nu știu dacă trebuie să ascultați, dar veți citi și veți căuta pe youtube (așa că dau linkuri la final la ce mi-a plăcut).

mă gândeam că urăsc f mult reacțiile astea.
oamenii gândesc pe la colțuri, în somn scorburi sau ascunși prin baie nusuntînțeles_nusuntînțeles_etc (și cum sunt decis că realitatea e o proiecție a fiecăruia, nusuntînțeles e aprioric valid), încât să strigi așa e deja să defechezi ptr că ai mâncat mult.
când amintește altul că e un nusuntînțeles ar trebui reacţionat ok, dar reacționezi nașpanașpanașpa (cred că via un egocentrism extrem și oribil), iar el devine ofensiv și atunci niște ieșiri penibile de ambele părți.

acum a sunat lav să îi caut pe net (ea nu avea și îi trebuia urgent) - ceva despre o comisie europeană. am uitat care. nu contează. nu am găsit ce dorea și a închis precipitată telefonul. de fapt, frust.
și atunci cealaltă specie a preluat controlul - impetuoasă, glacial-strălucitoare. ea trebuie să distrugă omenirea. ea a scris un sms cu toată violența de care era capabilă, încercând să atingă dincolo cel mai vulnerabil punct. nici o ștersătură.

lav a sunat, ea a închis, lav a trimis sms, ea a citit imperturbabilă că era f urgent, își cere scuze și șeful care o presa era acolo și a trebuit să închidă, că mă sărută ... atunci totul s-a dereglat, s-a mărit creierul, s-a modificat ADNul - o stare de a violența insuportabilă în care subiectul violenței se suprapunea peste propria persoană (încă umană?), stare de tibii sparte în muchiile mesei, de spus ceva dezgustător și definitiv (ceva perfid, vulgar, oribil).

m-am calmat greu. la fumat nu era nimeni. în birou nu se mai fumează, dar e un loc special amenajat - i hate special și implicațiile de tip corporatist cretin privind socializarea. nu am sunat oricum (știam că seara va fi în regulă totul). nu îmi amintesc nimic. cât am fumat am fost blank.

oricum, cred că atunci m-am gândit prima oară să lansez zvonul că am sida.

linkurile:
everywhere
beautifull friend
jewel
fragile

cub

2009-07-12T17:19:00.003+03:00

Photo Cube

xxx me

2009-07-10T09:25:00.064+03:00

e mai bine să evit orice contact.
nu cred în evoluție/involuție/revoluție, ci doar în schimbare.
însă nu pot locui aici fără să fie rău. foarte rău.
și nu pot așa. am nevoie de o terapie urgentă și radicală.

dacă mă închid un an de zile în casă e mai ok.
să dorm mult. foarte mult. să prind ferestrele în scânduri,
să plec în viena sau undeva să nu știe nimeni de mine
și să nu ies niciodată din camera de hotel.
să sufăr de foame, să reprim toate dorințele și toate nevoile.
să dansez gol sub luminile neoanelor de publicitate
ce se strecoră printre scândurile din ferestre.

dacă rup toate canalele de comunicare e mai ok.
deschid televizorul la sfârșitul programelor
și rămân cu chipul imperturbabil în fluxurile intermitente de lumină.
în final, mecanismele transformării se vor accelera.
altfel doar țin ascuns my litle dark secret my litle dark secret
până mă fac țăndări.

credeam că e lipsă de personalitate sau, în cel mai bun caz,
simple exerciții reușite de socializare, de empatie voluntară etc,
însă e un instinct de apărare prin imitație:
sunt ca tine, te înțeleg, aș putea să mă îndrăgostesc de tine.
nu sunt nimic și îmi pare rău,
nu te pot iubi, nu te pot înțelege, nu sunt tu și nici altul.

credeam că vreau să fiu adorat, însă nici asta nu ar schimba nimic:
un alt cer albastru, ceva cald,
ceva neobișnuit, ceva oribil, ceva fără sens.

cred tot mai mult că sunt și alții urcând, zbătându-se
să ajungă în punctul unde soarele nou strălucește necruțător.
nu știu dacă vreau să-i cunosc,
dar simt nevoia să știu că există - poate e ultima barieră
pe traseul acestor transformări, spaimă ce separă dispariția speciei

de derapajele psihice, de imbecilitatea senzațiilor de superioritate.
vreau să știu și atât. între noi nu trebuie să ne prefacem:
nu trebuie să ne iubim, să comunicăm afectiv,
să ne atingem.

sprintăm către ziua ce se deschide cu soarele ei negru și nou,
brize tandre se sparg de mușchii elastici și înfierbântați ai corpului.
nu se aude nici o respirație,
doar sunetul inimilor noastre pulsând în cadență.
doar pielea albă, aproape transparentă împăștie o lumină polară
de pe înaltele canione ...

specii

2009-07-09T01:39:00.027+03:00

știam procesul. m-au speriat concretețea, detaliile sau nu m-am gândit serios niciodată (mai aproape nu am vrut să știu), chiar dacă inconștient mă preocupa de ceva vreme. ca atunci când presiunea atmosferică e mare și auzi pocnituri mici în urechi, dar asta e o chestie care îmi place, iar aici nu.

inteligența, legată de neuroni și sinapse și etc, explodează în anumite perioade și începe să decadă lent de la vârsta de 39 de ani, când se pierd neuroni, se atrofiază trasee sinaptice. nu știu dacă era așa oricum, fiind setat pe 39. nu contează.
fix 39 de ani. și eu am 28.

am ascultat mai multă muzică, am reînceput să cânt la chitară (+ penibilul de a încerca să compun), am scris puțin mai mult decât de obicei și atât. dar era acolo să râcâie, să producă un accident de avion, să fută somnul.
și pentru că a lovit plexul, am adus vorba despre asta. la celălalt capăt nu a produs panică nici o secundă și m-am simțit puțin penibil că mi-a fost frică.

ceva nou, care are f mică legătură cu asta sau are o legătura f clară în capul meu și e prea futilă să o redau aici. nu contează.
ideea e că există oameni modificați (ptr că evoluție/involuție sunt subspecii ale schimbării, dar altă dată asta poate) și primitivii, iar asta se poate construi chiar pe criteriile afectivității sau conexe ei.
punând asta în terminii unei culmi relaționale (discutabil, dar ideea se înțelege), pot avea, de exemplu, relații sexuale și asta să fie f diferit nu doar în raport cu partenerul, cât și cu propriul sex. față de un primitiv mă diferențiază controlul, ptr că nici măcar nu mă intereseză senzațiile mele, ci ale partenerului. sunt asenzitiv (și chiar îmi pierd simțurile, încep cu mirosul ptr că ontogenetic a venit ultimul și nu cred că e de la fumat). cu indivizii asemănători comunicarea e probabil o reminiscență pe traseul modificărilor incomplete. ptr că și ptr ei sexul e obositor și ieftin, iar partida nu e o nici măcar o scăpare fiziologică sau whatever. pur și simplu te atașezi de animale vulnerabile.
mișcări reci, calculate matematic, o mușcătură ușoară pe gât, o mângâiere încordată cu vârful degetelor pe interiorul coapsei, nicio scăpare pe drumul către soarele negru și nou. termin dacă și când consider că i-ar face plăcere și oricum orgasmul face greață. sado-maso se apropie mult, însă deraiază definitiv în final. ptr că dominarea produce plăcere și e explicită, ptr că se subsumează controlul unei senzualității?

de fapt, e un salt imens. îmi imaginez primitivul mai apropiat de maimuță, decât omul modificat de un om. desigur, afectivitatea cu care celălat se consideră investit pierde credibilitatea în 1, 2, 3. va suferi (deși de obicei continuă explorarea senzualității, nu știu dacă neapărat compensativ), însă îmi dau seama că asta nu îmi produce nici o reacție. ptr că vezi un câine rănit pe stradă și îl îngrijești o vreme, îl iei acasă și îl iubești, dar el e altceva, altă specie.

știu că sună f aiurea, că ar trebui să producă valuri de rău, dar cred că mi-ar plăcea f tare să fie așa.

p.s. și trebuie să spun asta neapărat: azi am decis, în timp ce îmi cumpăram țigări, să mă rad complet. capul, brațele, pieptul, spâncele ... tototototot. așa cum vot arăta oamenii în viitor. fază puțin penibilă, puțin clișeu, dar acum chiar nu mă interesează deloc ...

testing testing

2009-07-08T20:09:00.008+03:00

tocmai spuneam cuiva uite ăsta e blogul și ești prima persoană care află și apoi am adăugat repede să nu spună nimănui, dar mi-am dat seama că e nașpa și că nu contează până la urmă, că nu știu ce vreau să fac cu asta (ceea ce e f adevărat) și tra la la ...

asta ptr că sunt special și stupid și inconsistent ca de obicei. și mi se întâmplă fix din primul post. bleahhh!
nu vreau să spună. nu încă. pentru că mie oricum îmi e rușine să spun. aș simți că implor pe cineva să mă privească într-un moment în care aș fi f vulnerabil și nu pot așa. în secret, însă, bine ascuns acolo, toți vrem să fim văzuți când suntem vulnerabili.

de fapt, exact în clipele astea cred că vreau să fie ceva bizar și drăguț (=nu simpatic ș.a., ci oarecum apropiat de manierat).

acum câteva luni (de fapt e mult mai mult), când am trecut prin perioada aia f nașpa, vroiam ceva în genul lui demostene dintr-o trilogie SF a lui o s c., cu mailuri și posturi care să schimbe politica lumii sau măcar în ro, cu identități periculoase și ficțiuni and, my contribution to demostene's, supreme art (în ro mi-e jenă să spun asta).
de fapt, alt loc sterilizat de spart capul ...

dar piesa asta mi se pare frumoasă ...