antichrist

nimeni dintre cei apropiaţi nu a gustat filmul ăsta, cu excepţia câtorva prieteni, pe care ii vad prea rar si putin ca sa am timp sa vb cu ei serios despre. e vb de antichrist al lui lars von trier.
povestea e simplă. pe scurt:

în timpul unei partide de sex, o femeie scapă de sub supraveghere copilul, care ar fi trebuit să doarmă, dar care se trezeşte, ia ursuleţul şi se aruncă de la ferestră (evident, cam în momentul orgasmului ei). tipul cu care se culca atunci, încearcă să o ajute să îşi revină (prost ca toţi bărbaţi, va adaugă într-un interviu regizorul, and i coudn t agree more), o ia cu el într-o cabană, undeva departe de lume, munte, pădure plus trecerea peste un pod (când tipa reuşeşte cu greu să treacă pe blocaj psihic), unde încearcă un tratament psihiatric etc.
aici, cu ajutorul stupid al lui (tipul e psiholog şi aplică tratamente depăşite ca toţi psihologii), tipa începe să deraieze tot mai mult, de la dezvoltarea unor tendinţe sado-maso (cere să fie lovită, iar când e refuzată fuge în pădure şi se masturbează - scenă f dark fantezy şi teribil de excitantă) la negarea propriei feminităţi şi tăierea cu o foarfecă a clitorisului.
amintesc şi viziunile pe care tipul le are în pădure, legate de o vulpe vorbitoare, de o căprioară care aleargă cu un pui avortat agăţat de ea etc.
enfin, tipa moare, tipul scapă (cred??). not really happy ending.

well, acum de ce mi-a plăcut şi ce am văzut eu la film?

mi-a plăcut pentru că e ceva sublim acolo, îmi vine să spun. şi asta am să şi spun şi mă mă gândesc că sublim e prima oară definit de ed. burke (mda, e un filosof englez) ca fiind o emoţie extrem de puternică, tipul de emoţie pe care doar spaima/frica îl poate da. e genul ăla de sacru care atrage şi repinge - tremens şi fascinans, ca orice experienţă a marilor mistici. la kant (i know, i m fucking smart, u should get this, too :p) sublimul avea să devină tot ceea ce, fiind gândit, demonstrează o facultate a simţurilor, dar care depăşeşte orice măsură a acestora.
şi sunt ffff curios cum vede o tipă filmul ăsta. dacă am curaj caut pe ştiu eu cine pe mess şi o întreb (mai ales că e moartă după von trier), doar că mă inhibă şi nu ştiu dacă o să pot :)))

feminismul lui von trier nu mai e un secret, însă viziunea pe care el o propune este un nou tip de sacru, în realitate, unul care depăşeşte vechile sisteme de esenţă masculină şi se fundamentează pe un nou tip de feminitate. aşa îmi place să înţeleg.
sigur, nu mai există azi vrăjitoare, dar există prostituate şi e în esenţă acelaşi lucru (preotese ale vieţii şi sexului). raportul feminităţii cu plăcerea a fost întotdeana unul extrem de strâns -privaţiune sau exces, constrângeri asumate sau impuse, exterioare sau interioare, iar cum fundamentele unei anume submisivităţii au dispărut (mă gândesc la religie, de exemplu), sublimul în lumea contemporană e legat intrinsec prin varii tipuri de raport cu sexualitatea, cu plăcerea, fie ca prohibiţie, fie ca senzualism pur. de aceea de la vrăjitoare la curvă pasul este infim, vrăjitoarea însăşi prin imaginea sa anticipând evoluţia aceasta.
personajul feminin al lui von trier va pendula între aceste două aspecte, cu efectele lor imediate pe parcursul întregului film. s-a abandonat plăcerii orgasmice, pe care pare să o interpreteze ca accesare a sacrului şi din cauza aceasta copilul său a murit (femeia fertilă, mitul feminităţii care se împlineşte prin maternitate e răsturnat), nereuşind să înţeleagă şi să se înţeleagă pentru a putea merge mai departe. în film tipa chiar e fascinată de vrăjitoare şi de misterele lor, resimţind fizic aproape supliciile la care erau supuse pe ruguri şi, totodată, asumând prin victimizare un fel de exorcizare. Vrăjitoarele ei sunt vinovate pentru că sunt femei, ptr că sunt natura însăşi cu aspectele ei negative. e şi ceva din păcatul originar (tipa se temea de o pădure=inconştient, care se numea eden) şi simbolistica conexă, e şi ceva din voinţa de a trăi a lui schopenhauer ca principală cauză a răului în lume (resimţită acut de femeie - un mal du siecle) şi mai apoi cea de putere a lui nietzsche, doar că acesta o pozitivează şi o opune sacralităţii de tip creştin, asumând luciferismul şi satanicul ca evoluţie spre supraom (poate aici ar trebui raportate în sens invers şi construcţiile regizorului).
linia e una f subţire, iar antichristul feminin al lui von trier pare că ratează, chiar dacă senzaţia unei alte lumi posibile, bazate pe acest tip de feminitate e una extrem de pregnantă. antichristul-ea nu ştie cum să depăşească binele-rău, nu ajunge la o coincidentia opossitorum şi atunci încearcă fuga, iar scena tăierii feminităţii ei cu foarfeca m-a făcut să mă strâng ca un copil. precum propriul ei copil, ce a sărit de la balcon la începutul filmului :)

bărbatul e un simplu decor, raţiune tipică ce caută sensul chiar şi acolo unde acesta excedează raţionalului. la fel ca şi femeia, şi el ratează, însă nu la fel de grav. reuşeşte să acceseze lumea posibilă, află regulile de funcţionare de acolo (chaos reigns îi va spune vulpea) - viziunile sale sunt extaze de tip şamanic de fapt, mă refer la animalele vorbitoare etc - care ar fi trebuit să îi ofere soluţiile pentru a o salva. şi aici ratează. nu ratează totuşi propria sa salvare, chiar dacă doar fizică (îi e dată o gaură în picior şi prinsă o greutate pentru a nu putea fugi - legătură feminină malefică a dependenţei? pentru că tipa e goală şi cât el e în stare de leşin, ea îi provoacă o ejaculare sângeroasă). şi e salvat chiar de animalele acestor viziuni de tip şamanic (animale ale naturii însăşi). ultima lui viziune, cu acele femei (fără chip) care îl înconjoară nu am ştiut ce propune exact - odă feminităţii sau încununarea derapajului.

de asta îmi repugnă, de asta mă atrage şi nu îi pot rezista, pentru că e pătrunderea într-un spaţiu sacru, unde dihotomiile dispar. un spaţiu de unde, când te întorci în profan eşti cumva altfel, ca după orice accesare a unui ille tempore, invers proiectat aici, spre viitor. pentru că frumuseţea ultimă e întotdeuna asociată păcatului în inconştientul uman, pentru că e satanică şi melancolică. un fel de puritas impuritates la care îţi pierzi respiraţia dacă încerci să rezişti.

e totuşi o viziune masculină, recunosc asta, însă tocmai prin asta mă atinge. e un film care exorcizează şi autoexorcizează, von trier afirmând că s-a născut dintr-o mare depresie a sa.

de asta filmul ăsta, când voi putea înţelege mai multe şi voi putea îngloba ceea ce trebuie (looks i do have a dark side, chiar dacă am cenzurat-o), e necesar să îl revăd ca să înţeleg lucruri despre mine, de fapt. poate duc interpretarea prea departe (am I???), dar sunt sigur de ea şi cred că interpretrea nu există ca absolut anterior receptorului, deci dacă eu aşa văd lucrurile atunci atentatul la structura mea interioară cea mai profundă există.

so ... if u ask me, u should all see this movie. există în el ceva care cred că e f real şi f de acum, schimbări de paradigmă pe care încă nu le intuim complet.

Later edit: cineva a spus că filmul poate accesa şi zonele inconştientului de tip colectiv, iar atunci principiile sunt ale animei şi animusului, ale vieţii, voinţei de viaţă şi ale raţiunii, ale sensului şi cred că e valabil şi sistemul interpretativ poate fi funcţional şi aici.

salut paul, ana, persephone şi doppelanger.