zen

reciteam concepţia lui heidegger cu privire la mitul peşterii, unde demonstraţia lingvistică rămâne fascinantă şi conturează sensuri (şi eu deplângeam cândva decăderea filosofiei la analiză de limbaj - eram totuşi prea dur). nu mă complic cu interpretarea pe aletheia platonică ca stare de neascundere. cine vrea căută.
am înţeles însă altceva - adevărul e o relaţie. şi dacă este o relaţie, adevărul implică un obiect observat (fie el abstract) şi un observator. întrebarea este: există adevăr în afara unui observator????? e întrebarea lui einstein referitoare la timp (există timp dacă nu există observatori?).
întrebarea e închisă, deci are ca răspunsuri posibile:
1. NU există adevăr în afara unui observator pentru că adevărul presupune o relaţie între două puncte, observat şi observator. ăsta e răspunsul ce aparent ar impune. sigur, de aici există calităţi subiectiv-relative ale adevărului etc. nu importă.
şi secundul răspuns posibil
2. DA, exista adevăr în afara unui observator - aparent un răspuns cretin, dar dacă nu te opreşti cum eşti tentat şi continui urmează întrebarea şi dacă există un adevăr non-relaţional, ce şi cum arată el?
ştiu că există un astel de adevăr şi am simple fulguraţii pe care nu le pot capta decât ff puţin. mă bucură că mintea depune armele în timpul lor, dar îmi dau lacrimile de nervi că nu pot ţine deschise acele fante prin care răspunsul vine, că nu îl pot capta. e similar celebrului koan de meditaţie zen - cum se aude sunetul unei mâini ce bate din palme?
so, baby boy, ce şi cum arată adevărul pe care l-am definit ca non-relaţional?
well, dacă aş reuşi să extind măcar ca timp acele fulguraţii ....


Later edit> nu e nimic de inteles, absolut nimic. nu trebuie decat acele fante sa fie largite si raspunsul sa curga de acolo si sa il simt ptr ca asta ma scoate din tot.