new science

încep să cred tot mai mult că emoţiile şi, în fapt, psihicul uman ascultă de legile fizicii subcuantice, la fel cum natura exterioară, fizică ascultă de legile fizicii clasice sau ale chimiei.
mai exact, că emoţiile se comportă de maniera unor fluxuri cuantice (particulă-undă) care se manifestă impredictibil prin definiţie, aşa cum prevede principiul lui heisenberg şi tezele lui bohr. principiile cuantice sunt mai degrabă contraintuitive, deşi, pe omonimii la aporiile zenoniene şi tezele lui heraclit, budhismul dezvoltase speculativ un tip de sincretism cu perspective similare mult înainte. şi cred că aceste descoperiri nu şi-au aflat încă efectele nici 20%.
just for fun, einstein s-a speriat destul de tare când a aflat tezele propuse de mecanica cuantică şi a spus că "nu se poate ca dumnezeu să joace zaruri". "atunci nu îi spune tu lui dumnezeu ce să facă" i s-a răspuns. de fapt, cred că în acest schimb de replici stă linia subţire dintre o înţelegere deterministă a lumii şi una probabilistă în cel mai înalt grad. einstein a murit refuzând să crediteze tezele cuantice, deşi ele ofereau deja explicaţii şi predicţii. eu sunt un determinist înnăscut, din păcate, dar nu am de gând să mor la fel de prost ca einstein :p
peste o vreme, totuşi, ştiinţele mentalului ar putea fi înlocuite de matematica subcuantică.
mă gândesc acum la ipotezele lui jung (faţă de care trebuie să îmi dau seama unde am reţineri exact) şi cum o asemenea perspectivă le-ar putea afecta sau completa, mai ales că întotdeauna am sperat/intuit că revoluţia cea mai mare a umanităţii va veni din zona psihologiei. şi sper să am timp să studiez la un moment dat mai mult problema dacă mai scap de belele de la cap şi alea de la inimă. :p